Idei (dulci) de afaceri: cum poţi să lansezi un business cu ciocolată în România şi în cât timp poate acesta să devină profitabil

Autor: Alexandra Cepăreanu Postat la 20 martie 2021 574 afişări

Compania românească ChocoBox, care vinde în mediul online coşuleţe cu produse cadou, ce pot fi personalizate, a fost fondată la finalul anului trecut de Florian Oltean şi Ovidiu Velchean. Au investit în business aproximativ 2.000 de euro, iar în primele patru luni de activitate aceasta a înregistrat deja afaceri de 10.000 de euro.

Am făcut un calcul şi probabil o să ne dublăm cifra de afaceri până la finalul anului. În primele patru luni am reuşit să atingem jumătate din cât ne-am propus, deoarece targetul nostru era de 20.000 de euro, dar suntem optimişti că în 2021 ajungem la această valoare”, spun Florian Oltean şi Ovidiu Velchean, fondatorii ChocoBox, în cadrul celei mai recente emisiuni ZF Ecosistemul Marketplace. Businessul ChocoBox a luat naştere dintr-o nevoie, spun cei doi antreprenori, iar totul a pornit de la o discuţie amicală. „Totul a început ca o glumă. Ideea a prins contur în septembrie anul trecut şi în luna octombrie business-ul exista. Am avut o discuţie prin care am ne-am propus să începem o activitate pe care să o desfăşurăm în timpul liber şi care să ne aducă un venit suplimentar. Nu ne-am gândit că poate lua amploare şi că o să creştem atât de repede”, spune Ovidiu Velchean. Investiţia a fost de aproximativ 2.000 de euro, iar banii au susţinut achiziţia de produse cu care au fost realizate primele coşuleţe cadou, care au format primul stoc al companiei.

Având în vedere contextul în care a fost creat businessul, adică în plină pandemie care a modificat comportamentul de consum şi a accelerat tranziţia populaţiei spre mediul online, ChocoBox şi-a început activitatea în online, mai exact pe reţelele de socializare Instagram şi Facebook. „Apoi ne-am propus să trecem la următorul nivel şi ne-am lansat pe platforma eMAG Marketplace. Am început demersurile de a intra pe platformă la finalul lunii octombrie a anului 2020, iar în noiembrie deja aveam prima comandă. În acea lună am avut circa 15 comenzi, iar în decembrie numărul acestora a crescut la aproximativ 60”, a adăugat Florian Oltean. Astfel, în prezent, compania îşi vinde coşuleţele prin intermediul reţelelor de socializare – unde are pagini proprii – şi prin intermediul platformei eMAG Marketplace, care generează între 70% şi 80% din business. „Prima comandă înregistrată pe platforma eMAG a fost mare şi a inclus trandafiri, o şampanie Moet şi multă ciocolată. Momentan, pe platformă sunt listate undeva la 120 de coşuleţe cu produse cadou. Dar o să ne concentrăm mai mult pe acest segment şi o să creştem numărul de produse şi volumele de comenzi de pe platformă.”

În plus, în luna februarie a anului în curs, ChocoBox a înregistrat un număr de circa 130 - 140 de comenzi, iar jumătate dintre acestea au fost onorate până în data de 15 februarie. De asemenea, înainte de a fi prezent pe platforma Marketplace a eMAG, circa 90% din comenzile înregistrate de ChocoBox veneau din Sibiu şi Bucureşti. „Când eram activi doar pe reţelele de socializare comenzile veneau aproape doar din Sibiu şi Bucureşti, dar şi noi făceam promovare agresivă pe aceste două oraşe. Însă, când am extins businessul, când am intrat pe platforma eMAG şi l-am promovat la nivel naţional, am început să primim comenzi din toată ţara, din sate, oraşe, comune”, a adăugat Ovidiu Velchean.

 Însă, deşi mediul online oferă acces businessurilor la o piaţă mai largă, până în prezent, ChocoBox nu a livrat comenzi peste graniţele României, concentrarea celor doi antreprenori rămânând în continuare pe piaţa locală.


Ovidiu Velchean, cofondator ChocoBox: „Momentan ne-am axat doar pe vânzarea către persoane fizice, dar vrem să intrăm şi pe sectorul corporate unde să pregătim coşuri cadou pentru angajaţi.”


„Nu am livrat în afara ţării pentru că nu putem face faţă acum acestei «provocări». Vrem să păstrăm calitatea produselor şi pentru a ne extinde peste graniţele României avem nevoie de o echipă mai mare, spre exemplu.” În prezent, în cadrul companiei lucrează doar cei doi fondatori şi soţiile acestora. Astfel, pe măsură ce numărul de comenzi începe să crească, împins cumva şi de sărbătorile primăverii, echipa se descurcă tot mai greu. „Am avut creşteri mari în perioada sărbătorilor de Crăciun şi Valentine's Day. Abia facem faţă în momentul de faţă, pentru că sunt prea multe comenzi şi ne aşteptăm să crească numărul acestora şi în perioadele în care nu sunt astfel de sărbători tematice. Probabil, următorul pas va fi să recrutăm şi să mărim echipa”, a spus Ovidiu Velchean.

Coşurile cu produse cadou realizate sub brandul ChocoBox, conţin diverse produse, precum dulciuri, flori, trandafiri criogenaţi, trandafiri de săpun, diverse băuturi şi au între 30 cm şi 70 cm, iar preţurile acestora variază între 150 de lei şi 1.000 de lei.

 „Avem două – trei tipuri de coşuleţe mai scumpe. Cea mai scumpă este o cutie plină doar cu ciocolată, spre exemplu. Însă, cutiile mai scumpe conţin ciocolată fină, şampanie Moet şi trandafiri”, a menţionat Florian Oltean.

 De asemenea, Ovidiu Velchean a adăugat că ChocoBox a înregistrat comenzi cu coşuri care conţineau aproximativ opt kilograme de dulciuri. În prezent, acestea sunt depozitate în spaţiul propriu al celor doi antreprenori, iar planurile acestora vizează dezvoltarea unui spaţiu logistic, unde coşuleţele cu produse cadou să fie realizate şi depozitate. „Unul dintre obiective este dezvoltarea unui centru în care să aibă loc atât partea de realizare a coşuleţelor, cât şi depozitarea acestora”, a mai spus Florian Oltean. De asemenea, bonul mediu lunar este în valoare de aproximativ 250 - 300 lei, potrivit celor doi antreprenori. „A crescut puţin media bonului odată ce am început să aducem şi să integrăm în coşuleţe şi produse mai scumpe.”

 Printre planurile celor doi antreprenori se regăseşte dezvoltarea unui site propriu, care să contribuie la creşterea businessului, dar şi extinderea pe segmentul corporate.

 „Vrem să mergem în paralel şi cu site-ul propriu şi cu platforma eMAG. Momentan ne-am axat doar pe vânzarea către persoane fizice, dar vrem să intrăm şi pe sectorul corporate unde să pregătim coşuri cadou pentru angajaţi”, a mai spus Ovidiu Velchean.

 Până în prezent, cei doi fondatori ai ChocoBox nu au iniţiat discuţii cu companii, însă au înregistrat deja câteva astfel de comenzi mai mici, anul trecut în perioada sărbătorii de Crăciun.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.