În 2017, Apa Calipso a înregistrat o crestere a cifrei de afaceri cu peste 30%
Apa Calipso a înregistrat în 2017 o cifră de afaceri cu peste 30% mai mare faţă de 2016, şi a livrat 210 milioane de litri de apă. Creşterea a venit pe fondul investiţiilor în valoare de zece milioane de lei realizate în ultimii doi ani.
„Numai în 2017 am investit aproximativ cinci milioane de lei în modernizarea şi eficientizarea capacităţii de producţie şi ne-am extins reţeaua de colaboratori . Am pus accent pe reducerea amprentei de carbon şi am investit în tehnologii noi de ambalare care reduc consumul de plastic cu 60 de tone anual. Creştem organic şi natural”, declară Daciana Siderache, director general Apa Calipso.
Ea adaugă că „2017 a fost unul bun din punctul de vedere al volumelor, dar a adus şi provocări considerabile, precum creşterea importantă a preţului ambalajelor determinată de evoluţia preţului petrolului la nivel mondial sau presiuni interne venite din zona fiscalităţii fluctuante”.
Comăania îşi propune să investească în eficientizarea şi extinderea capacităţii de producţie si de depozitare, şi se axează, de asemenea, pe reducerea cantitatii de plastic ajunsă pe piaţă. Pentru anul acesta, compania şi-a planificat un buget de investiţii de patru milioane de lei.
„Consumatorii încep să pună accent pe calitatea şi puritatea apei. Preţurile mici nu mai reprezintă o componentă importantă când vine vorba despre apă. Pe piaţa apelor îmbuteliate, consumatorul este atent la caracteristicile apei pe care o consumă şi se informează cu mai mult interes asupra a ceea ce scrie pe etichetă. Se face tot mai mare focus pe puritatea apei, cantitatea de nitriţi sau reziduul fix”, spune reprezentanta companiei.
Cele mai importante coordonate în analiza apei o reprezintă reziduul fix, cantitatea de nitriţi şi Ph-ul. Conform reglementărilor în vigoare, în România, o apă minerală este bună de băut dacă reziduul fix este mai mic de 500 mg/l, iar Ph-ul trebuie să fie cât mai apropiat de Ph-ul corpului uman.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro