De anul trecut, Cristina Batlan a inceput sa faca naveta in judetul Vaslui, ca sa supravegheze productia de incaltaminte de la fabrica din Husi pe care o detine impreuna cu sotul ei. Soarta Musette, o afacere de familie de sase milioane de euro anul trecut, bani facuti din productia si comercializarea de pantofi si marochinarie, tine acum de numarul de angajati si de cat pot ei sa produca in cele doua fabrici ale firmei: una de genti si accesorii, in Bucuresti, si cealalta de pantofi, mutata anul trecut in septembrie la Husi. “Nu mai reuseam sub nicio forma sa ne crestem productia. Ne-am dus la Husi pentru forta de munca specializata”, rezuma Cristina Batlan motivul relocarii. Dar investitia in noua fabrica, ce ocupa 5.000 mp, nu este decat o solutie de moment, iar Moldova este de fapt “ultima halta pentru perioada de timp in care vom mai lucra in Romania”, apreciaza Cristina Batlan. Pe o piata acoperita in proportie de peste 90% de importuri, desi au reusit sa razbata cu propria marca dincolo de invazia produselor chinezesti, turcesti sau indiene, proprietarii Musette vad pe termen lung raspunsul la problema productiei insuficiente chiar in China. “Incepem sa ne interesam de conditiile in care am putea face productie in China, sa vedem ce si cum functioneaza acolo”, spune Cristina Batlan.

In timp ce Musette cauta sa faca lohn in Asia, industria de incaltaminte din Romania continua sa exporte aproape tot ce produce. Cifrele Ministerului Economiei si Finantelor arata ca in 2007, 99,6% din productia totala de incaltaminte romaneasca a fost exportata. Nu pentru ca piata interna, estimata la 2 miliarde de euro, nu ar fi putut absorbi productia autohtona de circa 71 de milioane de perechi de incaltaminte, afirma Doru Mladin, presedintele Organizatiei Patronale a Pielariei si Incaltamintei, O.P.PINC. Dimpotriva. Consumul a trecut, anul trecut, de peste patru perechi de pantofi pe cap de locuitor, potrivit O.P.PINC, ceea ce ar fi justificat o productie de circa 75-80 de milioane de perechi numai pentru consumul intern. “Avem capacitati de productie care sunt doar partial folosite. Nu se pune problema ca n-am avea unde sa producem, ci mai degraba de a face eforturi de a acoperi capacitatile existente”, sustine Mladin. In timp ce aproape toata productia celor peste 2.000 de furnizori din sector a fost trimisa la export, romanii au cumparat peste 89 de milioane de perechi de pantofi importati din Italia, Spania, China, Brazilia sau India.

Explicatia tine in primul rand de invazia de produse ieftine din Asia, spune Mircea Costinean, director general adjunct la Flaros Bucuresti, companie controlata de SIF Oltenia. “E aproape imposibil sa-ti faci loc pe o piata plina de chinezisme”, e de parere Costinean. Cu o cifra de afaceri de 1,6 milioane de euro realizata anul trecut, Flaros produce zilnic circa 800 de perechi de pantofi, integral exportati in sistem lohn sub marci ca Next, Clarks sau Marks & Spencer. Dar daca firmele autohtone nu pot sa produca in regim propriu suficienta marfa pentru a-si sustine vanzarile, de ce nu subinchiriaza comenzi marilor producatori? “Am incercat si nu ne-a placut ce-a iesit”, este raspunsul Cristinei Batlan. In plus, adauga ea, nici mana de lucru nu mai este la fel de ieftina ca acum cativa ani, asa incat costurile pentru subinchirire au crescut.

Filip Schwartz, directorul Otter Distribution, sustine chiar ca “productia nu este un business care sa merite sa-l dezvolti in momentul de fata. Suntem deja foarte scumpi pentru a produce in Romania”. Mai bine de trei sferturi din marfa de pe rafturile celor 22 de magazine din reteaua proprie a Otter Distribution e reprezentata de importuri. “Producem in fabrica noastra din Jimbolia doar o parte din colectia de pantofi pentru barbati, adica undeva in jur de 5-6% din cifra de afaceri”, precizeaza Schwartz. Otter Distribution a avut anul trecut o cifra de afaceri de 13,5 milioane de euro.

Iar din toate acestea se contureaza un paradox. Producatorii interni lucreaza oricum pentru branduri internationale, deci standardul de calitate nu are cum sa nu fie ridicat; cat despre salarii, acestea au crescut in toate sectoarele, nu numai in productia de imbracaminte sau incaltaminte, puncteaza Doru Mladin, care este de parere ca brandurile internationale vor prefera intotdeauna sa faca un produs in Europa decat in China, care “azi este sinonima cu produs ieftin si la propriu, si la figurat”. Cristina Batlan considera insa ca lucrurile s-au schimbat mult in China in materie de calitate. “Au inceput sa aiba tehnologii de fabricatie din ce in ce mai avansate, dovada ca tot mai multi producatori italieni, prin excelenta sensibili la calitate, isi transfera productia in China.”

Dincolo de aceste divergente de opinii, cea mai mare problema din industrie, pe care o recunosc si producatorii si comerciantii, pare sa fie lipsa furnizorilor autohtoni de materii prime. “Singurul lucru suta la suta romanesc este manopera. Pana la urma, produsul Musette este italian 99%, daca judecam dupa componente”, afirma Cristina Batlan, motivand ca un pantof contine pe putin 50 de elemente, iar o geanta poate avea si 200 - or, pentru aproape fiecare element in parte, compania lucreaza cu alt furnizor, iar furnizorii sunt straini.

Povestea debutului in afaceri a sotilor Cristina Batlan e destul de simpla: doi tineri de 20 de ani lasa Facultatea de Drept ca sa intre in afaceri cu tesaturi. “S-a ivit o oportunitate, aceea de a lucra impreuna cu tatal lui Roberto, care era creator de moda la casa Venus. Asa am inceput sa lucram cu tesaturi”, spune Cristina Batlan. In scurt timp, cei doi parteneri au ajuns printre cei mai mari angrosisti de tesaturi din tara si si-au extins activitatea si la importul de pantofi si marochinarie din Italia. A urmat o fabrica de genti (“am inceput sa facem genti, pentru ca nu ne mai permiteam sa le cumparam din Italia”). De la 15 genti pe zi, cat producea fabrica in 2002, in primele luni de la infiintare, Musette a ajuns sa produca acum de 20 de ori mai mult.

Inceperea productiei de genti a insemnat renuntarea la afacerea cu tesaturi si la distributia de pantofi. “Am vandut atunci retelei Leonardo toti pantofii pe care ii aveam la momentul acela si am decis sa ne aprovizionam magazinele proprii numai cu genti si accesorii facute de noi, sub sigla Musette”, isi aminteste Cristina Batlan.