Tulceana, Parâng sau Arădeana sunt doar câteva dintre mărcile care au rămas doar cu numele în istoria berii româneşti. Un fost angajat de corporaţie şi un publicitar speră să revitalizeze tradiţia producţiei de bere în micile fabrici locale şi să îşi facă loc printre giganţii care domină piaţa.

„Ne-am identificat cu zăganul, o pasăre vânată până la dispariţie, atât datorită proximităţii de vârful Zăganu, unde se află microberăria, cât şi printr-o paralelă cu faptul că fabricile mici de bere din România au dispărut asemenea zăganului“, descriu Laurenţiu Bănescu şi Alexandru Geamănu alegerea numelui produsului creat prin start-up-ul lor, Fabrica de Bere Bună. Cei doi au investit 250.000 de euro în aceasta şi au ajuns la break-even după un an, ajungând să îşi aducă berea nepasteurizată, îmbuteliată şi etichetată manual în 120 de spaţii.

Microberăria aflată la poalele munţilor din Măneciu-Ungureni, cu o capacitate anuală de producţie de 4.000 de hectolitri, este „o picătură în oceanul berii de pe piaţa locală de 16 milioane de hectolitri“, după cum observă cei doi antreprenori.  Ideea „năstruşnică“, după cum le place să spună, de a începe o astfel de afacere le-a venit din dorinţa de a se lansa în antreprenoriat, cu un produs pe gustul lor, fără să aibă până în acel moment tangenţe cu producţia berii. Laurenţiu Bănescu a absolvit Facultatea de Contabilitate şi Informatică de Gestiune în cadrul Academiei de Studii Economice în 2001 şi, după absolvire, a lucrat vreme de zece ani pentru mai multe companii multinaţionale printre care Coca-Cola, Red Bull, Henkel şi Tuborg.

Alexandru Geamănu a studiat în cadrul Facultăţii de Automatică şi Calculatoare din cadrul Universităţii Politehnice din Bucureşti. Nu a profesat niciodată însă în domeniu şi şi-a construit cariera în publicitate, în BTL, în agenţii precum D’Arcy, Saatchi & Saatchi, Mercury şi Odyssey. „Cred că a fost o combinaţie de timing foarte bun cu noroc şi perseverenţă“, descriu ei momentul când s-au hotărât să înceapă antreprenoriatul. De la prima discuţie, din decembrie 2012, a durat aproape un an până să vândă prima bere produsă în Fabrica de Bere Bună. Au căutat iniţial fabrici de bere din străinătate pe care să le aducă în România, dar costurile prea mari i-au îndemnat să îşi îndrepte atenţia spre piaţa locală.

Au găsit astfel fabrica de bere închisă, după ce îşi încetase producţia în urma unui faliment, şi aflată în conservare la poalele vârfului Zăganu (Carpaţii Orientali), aproape de staţiunea Cheia. Au descoperit pe parcurs că nu era foarte bine conservată, dar au reuşit să depăşească problemele echipamentelor, iar achiziţia şi modernizarea fabricii i-au costat aproximativ 250.000 de euro, parte fonduri proprii, iar restul, finanţare de la bănci. Primul pas în dezvoltarea afacerii a fost găsirea unui nume reprezentativ pentru berea lor, autentic şi românesc. „A fost un brainstorming intens, în care am trecut prin cel puţin 50 de nume, care mai de care mai neaoşe, iar în cele din urmă am ales să ne întoarcem la origini, la masivul Zăganu“, spun cei doi antreprenori. Au început producţia în extrasezon, în luna octombrie 2013, cu volume mici, din cauza autorizaţiei de a vinde berea primite după sezonul de vară, şi au reuşit să se apropie, în lunile de vară, de aproximativ 50% din capacitatea de producţie. În restul anului, produc la aproximativ 20% din capacitatea fabricii, îmbuteliind doar la cerere.

Conceptul de „microberărie“ abia începe să fie folosit în România, dar este foarte dezvoltat în Statele Unite ale Americii, unde cele peste 3.500 de microberării deţin o cotă de piaţă de circa 22%, potrivit lui Geamănu. Mai aproape, la nivel european, celebrele abaţii belgiene sau berării germane ţin capul de afiş în acest tip de industrie, chiar dacă, la scurt timp după Revoluţie, piaţa avea potenţial şi în România. „Dacă la începutul anilor '90 în România erau active 125 de fabrici de bere, astăzi mai sunt sub 20. Mai mult decât atât, în urmă cu câteva zeci de ani, fiecare zonă a României avea berea ei şi un motiv de mândrie locală - Tulceana, Parâng, Arădeana, Caraş, Orădeana sau Sarmis. Credem că numele este reprezentativ pentru ceea ce vrem noi să facem: să ajutăm la revitalizarea unei industrii cândva înfloritoare în România - producţia de bere locală, independentă“, spun cei doi. Potrivit lor, existau cam trei astfel de berării în fiecare judeţ, iar oamenii ţineau la un „patriotism local“, de a bea tipul de bere specific zonei în care se aflau.