MSD România a schimbat directorul general de trei ori în trei ani
Merck & Co, cunoscută în afara Statelor Unite şi Canadei sub numele MSD, l-a numit pe Fabrizio Giombini în funcţia de director general al filialei sale din România, începând cu 1 februarie 2014.
Giombini are o experienţă de peste 25 de ani în industria farmaceutică, începându-şi cariera la Merck & Co., Inc. (MSD), în 1989, în Italia, în calitate de reprezentant regional. De atunci nu a mai părăsit organizaţia. În cadrul Merck, a ocupat diferite poziţii în SUA şi regiunea EMA, iar noua sa numire în funcţia de director general în România vine după 3 ani şi 8 luni petrecuţi în Italia, ca director executiv al departamentului de afaceri asistenţă primară.
Giombini ia astfel locul lui Almin Adzovic, care a ocupat funcţia de director general al MSD România de la 1 mai 2012. Adzovic preluase mandatul americanului Steve Warner, care a părăsit compania şi domeniul farmaceutic la începutul anului 2012. Perioada în care Steve Warner a condus operaţiunile locale ale MSD a fost tot una de scurtă durată, fiind cuprinsă în intervalul 2011-2012.
"Compania pune foarte mult accentul pe identificarea şi dezvoltarea talentelor, iar atunci când se vacantează un post de CEO într-o ţară se oferă oportunitatea managerilor existenţi în reţea să fie promovaţi. Faptul că există un bazin de talente în companie ne determină să nu apelăm la serviciile companiilor de executive search pentru ocuparea poziţiilor manageriale care se eliberează", explica Monica Boţocan, directorul de resurse umane al MSD într-un interviu anterior acordat Business Magazin.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro