Pana unde mai suie francul? In ultimele trei luni, moneda elvetiana s-a intarit cu aproape 11% fata de euro si dolar, ajungand joia trecuta la nivelurile incredibile de 1,15 franci/euro si 0,81 franci/dolar. Pentru cine nu-si mai aminteste, in 2008 cursurile erau de 1,6 franci/euro si 1,2 franci/dolar. Iar in ultimele saptamani, absolut toate stirile au fost in favoarea aprecierii: indecizia liderilor europeni privind soarta Greciei, cresterea randamentelor pentru obligatiunile italiene, riscul ca guvernul SUA sa nu poata obtine o crestere a plafonului de indatorare.

Nu e un secret ca francul elvetian, alaturi de dolarul australian, cel neozeelandez si canadian sau yenul japonez functioneaza, impreuna cu aurul, ca active de refugiu pentru capitalurile migratoare, care cauta si sa se protejeze de posibilele pierderi din plasamentele in alte active, dar si sa capete randamente mai bune. "E de asteptat o vara lunga si fierbinte pentru periferia Europei, in care puseele de aversiune de risc si de apreciere a francului elvetian vor fi un lucru comun", comenteaza Chris Turner, analist la ING Bank, care deocamdata ramane singura banca straina importanta ce prevede pentru decembrie un curs de 1,1 franci/euro, in lipsa unei interventii relevante a Bancii Nationale a Elvetiei.

Analistii altor banci au in vedere insa o corectie de curs in urmatoarele luni, pe masura linistirii situatiei in zona euro si SUA: pentru decembrie, grupul Erste estimeaza un curs de 1,25 franci/euro, la fel ca si Citigroup si Raiffeisen, in timp ce Credit Agricole vede posibil chiar un nivel de 1,35.

Pentru Romania, doi sunt factorii care limiteaza, la nivel macro, consecintele negative ale evolutiei francului in raport cu alte valute: cursul de schimb leu/euro - baza de calcul pentru cursul franc/leu - care, cu mici exceptii, a ramas relativ stabil in focul crizei datoriilor si ar urma sa ramana la fel dincolo de fluctuatiile de moment (conform analistilor consultati recent de BUSINESS Magazin, la finele anului ar urma sa fie cuprins undeva intre 4,05 si 4,20) si faptul ca sunt totusi relativ putine credite in franci. La finele anului trecut, la Centrala Riscurilor de Plati erau inregistrati 218.000 de debitori cu credite totale in echivalent de 237,5 mld. lei, din care restantele insemnau 15 miliarde de lei. Din totalul creditelor luate, persoanele fizice datorau 82,85 mld. lei, suma in care ponderea creditelor in franci elvetieni era de 16,6%.

Mai exista insa un nivel la care lucreaza povara creditelor in franci, povara ce nu e decat un caz particular al pacatelor legate de finantarea in valuta: perceptia externa. Un cerc vicios adica, in care atunci cand monedele nationale se depreciaza fata de franc, eforturile de disciplinare fiscala sau performantele economice bune de pana acum sunt puse in paranteza si ramane numai reflexul investitorilor si al analistilor de a lipi eticheta "riscant" pe o Europa de Est condamnata sa traga ponoasele indatorarii excesive in valuta.

Un comentator al site-ului britanic Citywire isi amintea zilele trecute de o stire din 2010 despre o tanara unguroaica de 18 ani care si-a scos la licitatie virginitatea ca sa-i ajute pe parintii ei sa-si plateasca imprumutul ipotecar luat in franci elvetieni. De aici, comentatorul ingrozit ajungea la statistici care vorbesc de o pondere a creditelor ipotecare in valuta de peste 75% din total in Romania, Lituania si Croatia, respectiv o pondere a creditelor ipotecare in franci de 53% din total in Polonia (unde zlotul a pierdut fata de franc aproape 60% din valoarea din 2008, adica tot cam cat leul romanesc) si de 64% in Ungaria (unde forintul a pierdut circa 40%).

Astfel de comentarii aduc aminte de articolele de anul trecut din presa internationala, unde Ungaria si Romania erau date ca exemple negative de tari estice unde imprumuturile in valuta "i-au lasat pe debitori sub povara unora din cele mai costisitoare credite cu dobanda variabila din lume" (New York Times). Bancile erau initial criticate ca relanseaza creditarea oferindu-le iarasi oamenilor exact acelasi tip de imprumuturi care aproape au dat peste cap economiile nationale, dar pe urma erau scuzate, pentru ca atata timp cat dobanzile la lei sau forinti au ramas considerabil mai mari decat la euro, era normal ca oamenii sa aleaga valuta.