Automobilele cât mai personalizabile de către clienţi au adus Renault pe creştere în 2014
Vânzările Renault au revenit pe un trend ascendent anul trecut odată cu lansarea crossoverului Captur, model prin care constructorul francez s-a delimitat de vechile modele ieftine precum Symbol şi a mizat pe automobile cât mai personalizabile de către clienţi.
Piaţa auto se îndepărtează uşor de o segmentare clasică şi este cunoscut că trendurile cele mai importante sunt capacitatea de personalizare şi posibilitatea de a propune clientului final un produs sau un serviciu care acoperă nevoile sale. Mărcile care vor lansa astfel de produse şi îi vor face clientului o propunere valoroasă vor câştiga. Este strategia în care crede Ionuţ Gheorghe, 39 de ani, care a preluat în luna aprilie a anului trecut conducerea activităţilor de marketing ale mărcilor Dacia şi Renault în România.
Gheorghe a revenit în România după ce a condus, din Elveţia, operaţiunile de marketing ale mărcii Infiniti în segmentul crossover pentru perimetrul geografic care cuprinde Europa, Africa şi Orientul Mijlociu (EMEA), iar anterior a fost directorul mărcii Nissan, în cadrul Renault Commercial Roumanie. „Am avut norocul ca în 2006 să intru în această alianţă, iar după şase ani mi s-a oferit oportunitatea de a experimenta un rol la nivel regional pentru Infiniti. Marketingul în domeniu auto are anumite particularităţi şi specificităţi care urmează principii clare şi comune pentru mai toate brandurile. Desigur, este total diferit să lucrezi pentru un brand care se adresează unui public mai larg, faţă de unul care se adresează prin produse premium. Experienţa din Elveţia mi-a permis să înţeleg mai bine o parte a organizaţiei noastre şi călătoria pe care o face un produs de la o idee la prima vânzare.“
Executivul s-a întors la Dacia şi Renault după un 2013 în care marca românească tocmai revenise pe plus, cu un avans de 14% pe segmentul autoturismelor, în timp ce marca franceză pierduse aproape 15% din vânzările de maşini, pe o piaţă care s-a redus cu numai 5% în acel an.
Avantajul în momentul în care gestionezi un portofoliu de mărci este destul de mare deoarece îţi permite să ai o mai bună acoperire a pieţei. Principiul după care funcţionează marketingul este să oferi fiecărei nişe de consumatori produsul cât mai adaptat nevoilor sale. „Acum Renault a început o călătorie foarte interesantă, odată cu lansarea lui Clio, care a continuat cu Captur, un new-entry în gama Renault şi care a adus rezultate extrem de încurajatoare, atât în România, cât şi la nivel european. În spate există un plan de produs cu mai multe etape. Anul acesta vom lansa noul crossover compact la nivelul lunii iunie, iar în următoarele luni vor apărea tot mai multe detalii legate de acest produs, urmând ca în iunie să înceapă comercializarea sa“, a spus Ionuţ Gheorghe.
Avantajul alianţei este că există o colaborare între mărci şi există multe zone comune în care mărcile se susţin una pe cealaltă, explică Ionuţ Gheorghe: fiecare marcă are bine definit teritoriul său şi felul cum se construieşte gama are un rol. În plus, nu este o surpriză faptul că teritoriul crossoverelor este dorit de toate mărcile sau că în top zece nu este niciun producător care să nu fie prezent pe acest teritoriu. În următorii ani, numărul noilor intraţi în segment crossoverelor va creşte foarte mult. Anul trecut, segmentul SUV-urilor a crescut cu aproape 24%, fiind peste media de 21% a pieţei auto locale.
După creşterile puternice înregistrate de crossoverul Captur, Renault reia cursa pentru segmentul SUV-urilor compacte cu modelul Kadjar, ce va fi prezentat oficial săptămâna aceasta la Paris. SUV-ul Renault va prelua în premieră platforma tehnică de la Nissan Qashqai şi va fi produs la uzina din Palencia, Spania. Actualul Renault Koleos împarte platforma cu un model Samsung şi este produs în Coreea de Sud. Primele prototipuri au intrat în producţie în Spania încă din vara anului trecut, iar în februarie va demara producţia de serie. După acest model, din toamnă, Renault va pregăti viitoarea generaţie a lui Megane, modelul compact al gamei sale.
„Există o serie de planuri de volume pentru crossoverele Renault, dar, ca şi volume, noul Kadjar va fi în top trei în următorii ani. Pentru noi acesta reprezintă o provocare extrem de importantă şi este cea mai importantă lansare de când a venit Captur. Noul crossover va face ceea ce propune acest concept, să câştige clienţi din toţi cei care doresc să-şi upgradeze maşinile compacte tradiţionale, să experimenteze un alt gen de automobil, trecând de la un sedan clasic, de la toţi cei care doresc un automobil cu un anumit nivel de siguranţă şi viziblitate“, a spus directorul de marketing al Renault.
În cazul lui Captur, acesta a fost al doilea model ca vânzări al constructorului francez pe piaţa locală, cu aproape 2.000 de maşini vândute în 2014 dintr-un total de 6.700 de vehicule; astfel, aproape una din trei maşini vândute anul trecut de francezi a fost un Captur. În segmentul său, Captur s-a vândut anul trecut de aproape şapte ori mai bine decât principalul său concurent, Peugeot 2008, şi de cinci ori mai bine decât Opel Mokka, model care oferă însă şi tracţiune integrală. „Captur a convins deoarece a fost un produs care a răspuns unei categorii de nevoi din piaţă, care voia o maşină compactă de oraş, dar cu o percepţie de siguranţă mai bună, cu o vizibilitate mai bună, cu o capacitate de a stăpâni capcanele oraşului în ceea ce priveşte infrastructura, plus că s-a încadrat corect din punct de vedere financiar“, a spus Ionuţ Gheorghe.
„Captur este un automobil foarte personalizabil. Noi am crezut în acest produs şi am construit planuri de marketing care acoperă toată gama, de la motorizări, nivel de echipare adaptate pieţei locale, capacităţi de personalizare, astfel încât produsul să acopere cât mai mult din nevoile şi aşteptările clientului“, a subliniat directorul de marketing.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
- Alegătorii americani bărbaţi, superponderali, care nu au studii superioare, care nu au prieteni şi care sunt loviţi în masculinitatea lor, au înclinat balanţa în favoarea lui Donald Trump. Într-o analiză, New York Times, unul dintre cele mai importante ziare americane, spune că diviziunea pe diplome a devenit cea mai importantă diviziune în viaţa americană
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro