Care este cel mai nou tip de turism mondial, pe care foarte puţini oameni de pe pământ au curajul să îl practice şi şi-l permit

Autor: Bogdan Cojocaru Postat la 15 septembrie 2023 419 afişări

Care este cel mai nou tip de turism mondial, pe care foarte puţini oameni de pe pământ au curajul să îl practice şi şi-l permit

Ilida Alvarez visează de când era mică să călătorească în spaţiu. Dar dânsei, proprietara unei firme de mediere juridică, îi este frică să zboare şi nu este miliardară – două lucruri despre care până nu de mult era sigură că îi vor face fantezia la fel de inaccesibilă ca stelele. Dar a greşit, scrie The New York Times.

Ilida, în vârstă de 46 de ani, şi soţul ei, Rafael Landestoy, au rezervat anul trecut un zbor cu o capsulă presurizată de 10 persoane care, ataşată la un balon umplut cu heliu, va pluti uşor până la altitudinea de 30 de kilometri, în timp ce pasagerii gustă şampanie şi se relaxează pe scaune ergonomice. Rezervarea a necesitat un avans de 500 dolari; zborul în sine va costa 50.000 dolari şi va dura 6 până la 12 ore.

„Simt că a fost făcut la măsură pentru laşi ca mine, care nu vor să urce la bordul unei rachete”, a spus Alvarez, al cărei zbor, organizat de o companie numită World View, este programat să plece din Marele Canion în 2024. La mai puţin de un an după ce Jeff Bezos şi Richard Branson au demarat o cursă spaţială comercială, propulsându-se vara trecută fiecare cu nava lui în atmosfera superioară la câteva săptămâni unul de celălalt, piaţa globală a turismului spaţial creşte vertiginous. Există zeci de companii care oferă acum rezervări pentru orice, de la excursii cu baloane cu presiune zero la tabere de pregătire pentru astronauţi şi simulare de zboruri cu gravitaţie zero.

Dar deocamdată să nu va puneţi costumul spaţial pe voi. În timp ce banca elveţiană UBS estimează că piaţa călătoriilor spaţiale va ajunge la o valoare de 3 miliarde de dolari până în 2030, Administraţia Federală a Aviaţiei încă nu a aprobat majoritatea călătoriilor în afara acestei lumi, iar construcţia primului hotel spaţial nu a început. Şi în timp ce accesul şi opţiunile - ca să nu mai vorbim de platformele de lansare - sunt în plină dezvoltare, turismul spaţial rămâne astronomic de scump pentru majoritatea oamenilor. În primul rând, prin ce se defineşte o călătorie în spaţiu?

La aproximativ 100 de kilometri (60 de mile) deasupra capetelor noastre se află linia Kármán, limita aeronautică larg acceptată a atmosferei Pământului. Este limita folosită de Féderátion Aéronautique Internationale, care certifică şi controlează înregistrările astronautice globale. Însă multe organizaţii din Statele Unite, inclusiv FAA şi NASA, definesc tot ceea ce depăşeşte 50 de mile ca fiind spaţiu. O mare parte din atenţie a fost concentrată asupra unui trio de companii care produc rachete, toate conduse de miliardari: Blue Origin a lui Bezos, printre ai cărei pasageri a figurat William Shatner, un star din „Star Trek”; Virgin Galactic a lui Branson, unde biletele pentru un zbor spaţial suborbital încep de la 450.000 dolari; şi SpaceX a lui Elon Musk, care în septembrie 2021 a făcut istorie lansând un zbor spaţial integral civil, fără oameni cu pregătire de astronauţi la bord. Zborul inaugural al Virgin Galactic din 2021 a atins altitudinea de 53 de mile, în timp ce Blue Origin zboară peste pragul de 62 de mile. Ambele sunt eclipsate de SpaceX, ale cărei rachete au ca destinaţie cosmosul, ajungând la peste 120 de mile deasupra Pământului.


În timp ce banca elveţiană UBS estimează că piaţa călătoriilor spaţiale va ajunge la o valoare de 3 miliarde de dolari până în 2030, Administraţia Federală a Aviaţiei încă nu a aprobat majoritatea călătoriilor în afara acestei lumi, iar construcţia primului hotel spaţial nu a început.


Baloanele, precum cele operate de World View, nu pot pluti la fel de sus. Dar chiar şi la altitudinea lor maximă de 18 sau 19 mile, operatorii spun că ajung suficient de sus pentru a le permite călătorilor să admire curbura planetei şi pentru a le oferi şansa de a experimenta ceva ce puţini dintre noi pot, efectul de vedere de ansamblu - o schimbare intensă de perspectivă (în gândire şi înţelegere) despre care mulţi astronauţi spun că o simt atunci când văd Pământul de sus.

Blue Origin şi Virgin Galactic, ambele licenţiate pentru călătorii cu pasageri în spaţiu de către FAA, vând deja bilete. Ambele companii au sute sau chiar mii de pământeni pe listele lor de aşteptare pentru un zbor scurt până la marginea spaţiului. SpaceX cere zeci de milioane de dolari pentru zborurile sale la altitudini mai mari şi construieşte un nou centru de zboruri spaţiale în Texas.

Craig Curran este un mare entuziast al spaţiului – ocupă un loc rezervat la un zbor Virgin Galactic din 2011 – şi proprietarul Deprez Travel din Rochester, New York. Agenţia de turism are o divizie specială pentru călătorii în spaţiu, Galactic Experiences by Deprez, prin care Curran se ocupă de totul, de la vânzaea de bilete pentru urmărirea lansării rachetelor până la antrenamentul astronauţilor.

Vânzările în spaţiul turismului spaţial, recunoaşte Curran, „sunt destul de dificil de realizat” şi vin în mare parte prin legături peer-to-peer. „Îţi poţi imagina că oamenii care cheltuiesc 450.000 de dolari pentru a merge în spaţiu probabil că se învârt în cercuri care nu sunt aceleaşi cu ale tale şi ale mele”, a spus el.

Unele dintre cele mai populare oferte ale lui Curran includ zboruri cu aeronave  Boeing 727 speciale în care poate fi experimentată aceeaşi senzaţie uluitoare de gravitaţie zero pe care o simt astronauţii în spaţiu. Avioanele sunt închiriate şi zboară în arcuri parabolice pentru a imita imponderabilitatea. Operatorii, printre care Zero G, oferă, de asemenea, acest serviciu; costul este de aproximativ 8.200 dolari.

Lansările spaţiale cu turişti finalizate pot fi numărate pe degetele de la o mână. Blue Origin şi SpaceX se bat pentru poziţia de lider. Între timp, Virgin Galactic a făcut anul acesta primii ei paşi în spaţiu cu lansarea serviciului comercial de pasageri, programată iniţial pentru sfârşitul anului trecut. Mulţi dintre cei aflaţi pe listele de aşteptare îşi ocupă timpul de dinainte de decolare înscriindu-se la antrenamente. Axiom Space, care are un contract cu SpaceX, oferă formare în parteneriat cu NASA la Johnson Space Center din Houston. Virgin Galactic, care oferă deja un „program personalizat de pregătire pentru viitorul astronaut” la divizia sa Spaceport America din New Mexico, colaborează şi cu NASA pentru a construi un program de antrenament pentru astronauţi privaţi.


În viitor, insistă pasionaţii de spaţiu, turiştii nu vor călători în spaţiu doar pentru un zbor. Vor dori să stea puţin mai mult acolo. Orbital Assembly, o companie industrială al cărei scop este colonizarea spaţiului, construieşte primele hoteluri spaţiale din lume - două proprietăţi în formă de inel care vor orbita Pământul, numite Pioneer Station şi Voyager Station. Compania, destul de optimistă, proiectează 2025 ca dată de deschidere pentru Pioneer Station, care va putea găzdui 28 de invitaţi.


Este prea mult pentru tine racheta? Plimbările cu balonul oferă o experienţă cerească mai puţin şocantă. „Mergem în spaţiu cu 20 km pe oră, ceea ce înseamnă un zbor foarte lin şi foarte blând. Nu te îndepărtezi cu viteza rachetei de Pământ”, explică Jane Poynter, cofondator şi co-CEO al Space Perspective, care îşi pregăteşte propria capsulă spaţială (de lux) turistică cu balon, Spaceship Neptune. Dacă totul decurge conform planului, călătoriile sunt programate să înceapă în 2024, cu plecarea din Florida, la un cost de 125.000 dolari de persoană. Aceasta este o fracţiune din preţul cerut de Blue Origin şi Virgin Galactic, dar totuşi mai mult decât dublul salariului mediu anual al unui muncitor american. Până să zboare, Space Perspective şi World View mai au de rezolvat chestiuni birocratice.

Indiferent dacă o capsulă sau o rachetă este transportul tău, compania de asigurări de călătorie Battleface a lansat un plan de asigurare spaţială civilă la sfârşitul anului 2021, un răspuns direct, după spusele CEO-ului Sasha Gainullin, la creşterea interesului şi a infrastructurii pentru turismul spaţial. Asigurările acoperă moartea accidentală şi handicapul permanent în spaţiu şi sunt valabile pentru zborurile spaţiale ale operatorilor precum SpaceX, Blue Origin şi Virgin Galactic, precum şi pentru plimbările cu balonul stratosferic. Oamenii sunt interesaţi, a povestit Gainullin, dar încă nu cumpără. „În acest moment, persoanele care călătoresc în spaţiu au averi atât de mari încât probabil că nu au nevoie de asigurare”, a spus el. „Dar pentru călătorii obişnuiţi, cred că vom vedea ceva activitate în curând.”

În viitor, insistă pasionaţii de spaţiu, turiştii nu vor călători în spaţiu doar pentru un zbor. Vor dori să stea puţin mai mult acolo. Orbital Assembly, o companie industrială al cărei scop este colonizarea spaţiului, construieşte primele hoteluri spaţiale din lume - două proprietăţi în formă de inel care vor orbita Pământul, numite Pioneer Station şi Voyager Station. Compania, destul de optimistă, proiectează 2025 ca dată de deschidere pentru Pioneer Station, care va putea găzdui 28 de invitaţi. Designul pentru staţia mai mare Voyager, despre care Orbital spune că se va deschide în 2027, promite vile şi apartamente, precum şi o sală de sport, un restaurant şi un bar. Ambele oferă luxul suprem: gravitaţie simulată. Axiom Space, o companie de infrastructură spaţială, construieşte prima staţie spaţială privată din lume; proiectul include locuri de cazare concepute de renumitul arhitect francez Philippe Starck pentru ca turiştii să petreacă noaptea. Un hotel de miliarde de stele, care costă miliarde.  

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.