Cartea „Leii Siciliei”, a autoarei Stefania Auci, este povestea unui business cu o istorie de un secol, ajunsă la a treia generaţie, care arată că perseverenţa duce la reuşită, chiar şi când porneşti de la zero. Cam ca în cazul tuturor poveştilor antreprenoriale de succes.

„Disse il topo alla noce, dammi tempo che ti buco” sau, în traducere, „Dă-mi timp, îi spune şoarece nucului, dă-mi timp şi ai să vezi că te pun la pământ”, spune un citat italian. E drept, e nevoie de mult curaj şi o doză nelimitată de răbdare, dar, mai ales, de capacitatea să anticipezi anumite momente care pot influenţa soarta businessului.  Autorul cărţii, Stefania Auci, s-a născut în 1974 la Trapani (Italia) şi este profesoară la Palermo, dar scrie pentru bloguri literare şi alte publicaţii online. Este autoarea a două romane foarte cunoscute, „Fiore di Scozia” (2011) şi „La Rosa Bianca” (2012), precum şi a romanului istoric Florence, publicat în 2015.

Romanul „Leii Siciliei”, dedicat familiei Florio, a fost bestseller în anul 2019 în Italia. Acesta a fost tradus în peste 20 de limbi, iar în România a apărut în anul 2020 la editura Nemira – 624 de pagini, fiind tradusă de Emanuel Botezatu. Titlul original al cărţii este „I leoni di Sicilia – La saga dei Florio”. „Afacerile trebuie să le ţii strâns în pumn, să tragi de ele cu unghiile şi cu dinţii, fără să ai milă de nimeni şi nimic. În afaceri sunt momente când, da, e nevoie să fii prudent, dar şi multe altele în care trebuie să rişti, să fii capabil să anticipezi acele momente.” Aceasta este una dintre afirmaţiile pe care le face Vicenzo Florio (1799 – 1868), fondatorul dinastiei Casei Florio, business pornit de tatăl şi unchiul său.

1. Sângele, doar el face diferenţa.

2. La urma urmei, important nu este doar să trăieşti demn, ci şi să mori la fel.

3. Fraza loveşte exact în pauza efemeră dintre două valuri.

4. Ajungi să iubeşti nu neapărat persoana de alături, ci mai curând imaginea pe care ţi-ai făcut-o despre ea, senzaţiile percepute, ba chiar şi sentimentul de ură pe care-l mai încerci uneori. Ajungi să te ataşezi de proprii demoni.

În 1799, familia Florio pleacă din Bagnara la Palermo, unde fraţii Paolo şi Ignazio deschid o prăvălie de condimente, care, în scurt timp devine cea mai bună din oraş. Apoi, încep să cumpere case şi terenuri de la nobilii din Palermo şi îşi pornesc propria companie de navigaţie. Când Vicenzo preia frâiele, aduce un impuls în pescuitul de ton din regiune şi începe conservarea acestuia, se implică şi în industria sulfului şi înfiinţează o bancă, dar îşi deschide şi propria fabrică de vin unde mizează pe calitate dar şi propria turnătorie. Mai târziu, businessul ajunge în mâinile fiului său, Ignazio, care duce mai departe tradiţia de familie şi dezvoltă continuu, însă, la începutul anilor 1900, familia se confruntă cu realitatea economică deteriorată din Sicilia şi, astfel, eşecul e inevitabil. Stefania Auci prezintă caracterul ambiţios şi puterea de a merge mai departe a bărbaţilor din familia Florio, dar şi dârzenia de care dau dovadă şi nevoia de a fi respectaţi, pentru că, deşi devin unii dintre cei mai bogaţi oameni de afaceri din Palermo, pentru locuitorii oraşului care i-a adoptat ei rămân doar nişte „străini“, al căror sânge „pute de sudoare“. Mai mult, fragilitatea de care dau dovadă în unele momente reliefează  nevoia de stâlpi puternici de sprijin, cum sunt Giuseppina, care sacrifică totul, sau Giulia, tânăra milaneză care intră, mai degrabă, cu forţa în viaţa lui Vincenzo.

Pe de altă parte, autoarea prezintă succint şi evenimentele istorice importante care au avut impact asupra locului în care se desfăşoară acţiunea. Spre exemplu, aminteşte de reformele lui Napoleon Bonaparte din 1796, generalul francez care a cucerit câteva teritorii din Italia de Nord, despre unirea Regatului Neapoleului cu cel al Siciliei, despre abrogarea Constituţiei de la 1812, despre revolta din 1820 din Palermo, despre încoronarea lui Ferdinand al II-lea pe tronul Regatului Celor Două Sicilii în 1830, despre epidemia de holeră din 1837, cât şi despre răscoala din 1848 a sicilienilor împotriva Bourbonilor, una dintre cele mai importante case regale din Europa la acea vreme.

Recunosc că nu am citit foarte multă literatură italiană şi, mai ales, nu contemporană, dar cartea aceasta se citeşte foarte repede, iar scriitura este clară, curată. Şi pentru că această carte m-a cucerit, mi-am pus pe listă cartea „Ghepardul” a lui Giuseppe Tomasi di Lampedusa.