Dacă, până acum a atacat, din toate unghiurile, problema sexului şi a iubirii, prin ultima sa carte (la a cărei lansare românească a ţinut să fie prezent, cu ocazia Târgului Gaudeamus din luna noiembrei a anului trecut) a încercat să distrugă mitul ecologiei văzute ca singur colac de salvare a omenirii şi nenumăratele poncife cu care ne-am obişnuit să-i vedem înconjuraţi pe filosofii şi pe activiştii "verzi".

Atenţie, nu este un pamflet antiecologist, ci un text care, amestecând ironia şi dispreţul, stigmatizează tragismul apocaliptic, lamentaţia, jalea fără margini din discursurile, tot mai răsunătoare, ale acelor ecologişti care vor să salveze planeta, nimicind omul. Ale acelor profesionişti ai depresiei care au făcut din ecologie o ideologie profund antiumanistă, care a ajuns să împrumute din religia creştină retorica şi simbolurile (păcatul originar, credinţa escatologică etc.) doar ca să poată culpabiliza mai bine omul contemporan şi ca să poată vesti Occidentului sfârşitul timpurilor.

Dare iată cum îşi rezumă autorul viziunea: "Ecologia a devenit o ideologie globală, care acoperă întreaga existenţă, de la modurile de producţie la felurile de a trăi. Regăsim în ea toate ticurile marxismului, aplicate acum mediului înconjurător: scientismul omniprezent, viziunile înspăimântătoare despre realitate, admonestarea oamenilor vinovaţi de a nu-i fi înţeles pe cei care le vor binele. Toate neroziile bolşevismului, maoismului şi troţkismului sunt reformulate la pătrat, în numele salvării planetei. Toţi aceşti autori, ziarişti, politicieni sau savanţi sunt unii mai dezgustători decât alţii, dar pretind că sunt hiperlucizi: doar ei au o percepţie exactă, câtă vreme ceilalţi vegetează în bezna din care, într-o bună zi, se vor trezi înspăimântaţi. Doar ei au ieşit din caverna ignoranţei în care tropăie cireada umană, surdă şi oarbă în faţa evidenţelor."

Pascal Bruckner, "Fanaticii Apocalipsei - Să salvăm Pământul, să pedepsim omul!", Editura Trei, Bucureşti, 2012