Din eşec în eşec, spre marele succes
Sincer, mă bucur de fiecare dată când apare cineva şi dă de pământ cu toate clişeele impuse de zona mimetică a corporatismului: pasiunea ca măsură, dar şi condiţie, a reuşitei, nevoia de excelenţă în ceva - orice, în general tot ansamblul de unităţi de măsură care par a defini lumea companiilor, unităţi care, luate individual, nu înseamnă, de fapt, mai nimic.
Este şi cazul lui Scott Adams, creatorul benzilor desenate Dilbert, autorul volumului "Cum să eşuezi la aproape orice şi totuşi să câştigi la scară mare". După introducerea pretenţioasă, să trecem la lucrurile simple: Scott Adams este un ins simplu şi sincer, cu un stil simplu, direct de adresare. Aici, firea mea de român mă face să adaug că fie omul este un abil marketer, care a învăţat că poziţionarea împotriva curentului este varianta câştigătoare, fie chiar este aşa cum cred. Mă liniştesc, este a doua variantă, şi merg în continuare cu textul.
Adams a lucrat 16 ani în companii, dar a obţinut succesul real după ce a lansat benzile desenate Dilbert, echivalentul pentru lumea corporatistă a ceea ce au însemnat Peanuts, realizate de Charles Schultz, pentru societatea americană. Istoria eşecurilor pe care le-a înregistrat în carieră, nu puţine, îi oferă lui Adams posibilitatea să emită câteva judecăţi surprinzătoare. Prima, pasiunea este supraevaluată. "Urmează-ţi pasiunea" este, crede Adams, un sfat greşit, de cele mai multe ori, menit să-l îmbrace pe cel ce oferă respectivul sfat într-o aură de modestie şi înţelepciune. Dar pasiunea nu ajunge şi nu este secretul reuşitei.
Enunţul numărul doi: obiectivele sunt pentru fraieri. Cei care îşi organizează viaţa după obiective trăiesc într-o stare de eşec permanent pe care speră să-l transforme în ceva temporar, şi acesta este un mod de viaţă care te consumă, spune Adams.
În schimb, unul dintre cele mai bune sfaturi pare a fi: "Dacă îţi doreşti să ai succes, identifică preţul pe care trebuie să-l plăteşti şi achită-l!". Preţul poate fi, în cazul în care îţi doreşti ceva cu adevărat, viaţa personală, specializarea într-un domeniu plictisitor, dar care oferă venituri, lipsa copiilor sau a vieţii de familie, sau, de ce nu?, falimentul.
Iar Scott Adams o ţine tot aşa, dărâmând clişeu după clişeu. Acest text nu ar fi complet dacă nu aş adăuga un ultim sfat care mi-a plăcut şi care în România are aplicabilitatea lui specială: "nu fi un nenorocit". Unul dintre cele mai bune moduri de a contamina energia unui grup este să fii nenorocit. Ce înseamnă asta? Multe: aroganţă, egoism, temperament răutăcios, lăudăroşenie, respingerea oricărei sugestii sau folosirea sincerităţii ca justificare a cruzimii, orice va fi însemnând asta. Oricum, recunoaştem cu toţii, aici, nişte tipare.
Nu o să închei înainte de a înşira eşecurile favorite ale lui Adams, ca un argument al experienţei pe care omul o are. În anii '70 s-a gândit la o pungă de pudră cu bandă Velcro, pentru palmele asudate ale jucătorilor de tenis, conceperea unui ghid, a unui manual pentru meditaţii (a vândut trei bucăţi), două jocuri pe calculator, un program de antrenament psihic, o carieră în telecomunicaţii, un software pentru transferul fişierelor, un website cu idei trăsnite, un serviciu de livrare a produselor proaspete la domiciliu, distribuţia de conţinut video online (înaintea YouTube!), mai multe patente pentru tot felul de obiecte - mapă de dosar cu spaţiu pentru dischetă, un calendar, o tastatură cu zece caractere, două restaurante sau "cămara Ninja", un serviciu online pentru dorinţele copiilor şi pentru a uşura cumpărarea de cadouri.
Simpla înşiruire te scuteşte să mai cauţi răspuns la întrebarea de unde i-a venit inspiraţia pentru cărţile pe care le-a scris şi pentru cele 6.000 de benzi desenate pe care le-a publicat până acum. Nu-l rataţi pe Scott Adams!
Scott Adams - "Cum să eşuezi la aproape orice şi totuşi să câştigi la scară mare", Editura Publica, Bucureşti, 2014
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro