Divanul. Poetul şi filozoful în dialog
Ce ar avea de discutat traducătorul lui Joyce cu cel al lui Heidegger? se întreabă Gabriel Liiceanu (reluând nedumerirea unui prieten), în "Cuvântul înainte" al acestei cărţi de dialoguri cu Mircea Ivănescu.
Cu siguranţă n-ar avea nimic de împărţit, dar de discutat, slavă Domnului: pe circa 200 de pagini, filozoful Liiceanu iscodeşte, uneori direct, alteori ocolit, niciodată brutal, iar poetul răspunde, se confesează, se dez-amăgeşte, îşi dezleagă viaţa şi menirea, încearcând să le traducă în cuvinte. E ultima lui traducere, una dintre cele mai izbutite.
Chiar dacă refuză, obstinat, prind fandări repetate (şi care în niciun caz nu ţin de cochetărie), s-o recunoască, Mircea Ivănescu este întâi de toate poet. Sigur, lumea îl cunoaşte mai de grabă ca fiind traducătorul lui Kafka, Joyce, Faulkner, Musil, Ezra Pound, T.S. Eliot şi mulţi, mulţi alţii. Cum se poate vedea, nume grele ale literaturii universale, fără de care nicio bibliotecă a lumii n-ar sta în picioare. S-a născut în 1931 şi s-a stins anul în 2011. Personaj mitic în mediile literare, iubit atât pentru forţa talentului său, cât şi pentru alura complet neconvenţională a personajului pe care l-a întruchipat, M.I. a fost petrecut la cimitir, în Sibiul anului 2011, de o mână de oameni. Uitarea, ingratitudinea, nepăsarea semenilor şi-au dat mâna, lăsându-l pe poet aproape singur pe ultimul său drum.
Evitând orice formă de patetism, cartea lui Gabriel Liiceanu (o concretizare a cinci întâlniri dialogale cu M.I. în chiar primăvara anului în care acesta din urmă avea să dispară) este o reparaţie şi o aşezare a poetului în locul care i se cuvenea în memoria noastră. Dar şi prilejul de a revedea o epocă - cea a comunismului - prin ochii unui om de o înspăimântătoare onestitate, în raport de ceilalţi, dar mai ales de sine.
"Oamenii-monument, spune Liiceanu, sunt cei a căror biografie a înmagazinat istorie şi care, putând să seamă de ea, au funcţia de a salva o comunitate de la naufragiul uitării." Şi continuă: "Dar cum putem aştepta de la cineva care ignoră istoria (id est M.I. - n.n.) să devină un mărturisitor al vremurilor sale? (…) Într-un singur fel: acceptând că omul acela s-a aşezat, într-un punct situat dincolo de bine şi de rău, dincolo de teroare şi de cei terorizaţi, dincolo de caracterul accidental al unei biografii."
"Măştile lui M.I. - Gabriel Liiceanu în dialog cu Mircea Ivănescu", Editura Humanitas, Bucureşti, 2012
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro