Misterele istoriei: memoriile lui Iulian Apostatul
Gore Vidal (considerat de Anthony Burgess "cel mai mare autor de romane istorice al vremurilor noastre") recompune traseul vieţii luii Flavius Claudius Julianus (cunoscut drept "Iulian Apostatul", 331-361 d. Hr.), într-o manieră originală: povestea începe la 20 de ani după moartea împăratului roman, printr-un schimb de epistole între Libanius şi Priscus din Epir.
Cei doi foşti confidenţi ai împăratului îşi propun să facă publică o biografie a acestuia, pornind de la memoriile sale secrete. În paginile care urmează, devenim, prin intermediul acestor confesiuni apocrife, martorii direcţi ai gândurilor, proiectelor, pasiunilor, ezitărilor uneia dintre cele mai proeminente figuri ale Antichităţii romane.
Nepot al Constantin cel Mare, crescut, deci, în spiritul religiei creştine, Iulian este însă atras de elenism şi încearcă să restaureze păgânismul, în detrimentul noii religii care cucerise Imperiul. Pornind de la destinul său de excepţie, Gore Vidal panoramează o întreagă epocă şi ne conduce de la Atena până pe malurile Rinului şi de la austerul palat din Luteţia până la fastuoasa curte din Constantinople.
Gore Vidal, "Iulian", Editura Polirom, Iaşi, 2011
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro