Iar în cele două decade scurse de-atunci, nimeni nu se ostenise să spună familiei ce carieră spectaculoasă făcuseră celulele recoltate din tumoarea femeii.

Având capacitatea de a se înmulţi "ca buruienile", celulele botezate "HeLa" deveniseră vedetele laboratoarelor de farmacologie, ne lămureşte Rebecca Skloot în "Viaţa nemuritoare a Henriettei Lacks". Reproducându-se la 24 de ore, celulele HeLa ajunseseră iute "cobaii" ideali pentru testarea de noi medicamente pentru lucemie, gripă, Parkinson, poliomelită etc. Tăiate mărunt, celulele erau bombardate cu toxine, radiaţii şi viruşi, în speranţa găsirii unor tratamente eficiente.

Toate bune şi frumoase, numai că descendenţii Henriettei n-au ştiut vreme îndelungată la ce folosesc celulele recoltate fără ştirea lor (e drept, în anii '50, legea nu-i obliga pe medici să ceară consimţământul pacienţilor pentru "împrumutarea" bucăţilor de ţesut). În plus, producerea pe bandă de celule "HeLa" a constituit, pentru un timp, o afacere frumuşică, fără ca cineva să plătească "drepturile de autor".

Cine a fost însă Henrietta Lacks? Aproape zece ani i-au trebuit Rebeccăi Skloot ca să intre sub pielea urmaşilor ei. Dezgustată de jurnaliştii senzaţionalişti, familia Lacks şi-a deschis cu greu sufletul. Poate şi pentru că înţelegea cu greu miza acelor inginerii "voodoo" ale geneticii - fiul, de pildă, era convins că "celulele mamei o să-l facă pe Stevie Wonder să vadă".

Rebecca Skloot, un reporter cu fler, spune povestea amară a Henriettei şi a urmaşilor ei marginalizaţi, pentru a reface, în paralel, traseul celulelor umane care au revoluţionat medicina secolului XX. O istorie pe cât de fascinantă, pe atât de sinuoasă, marcată de încurcături etice, atitudini rasiste şi zvonuri alarmiste cu hibrizi şi clone.

Rebecca Skloot - "Viaţa nemuritoare a Henriettei Lacks", Editura Pandora M, Bucureşti, 2012