Toata povestea era deja gandita in 1976, dar Nabokov se indrepta cu pasi repezi catre obsesia sa, iar cand a murit, in 1977, nu terminase romanul caruia ii schim-base titlul in "The Opposite of Laura" si apoi in "The Original of Laura", titlu sub care a si fost publicat, la 32 de ani de la disparitia sa.

Pana aici nimic iesit din comun, pentru ca se intampla destul de des ca un mare scriitor sa moara inainte de a-si termina cartea la care lucra in acele momente. nsa Nabokov a cerut clar ca "Originalul Laurei" sa nu fie publicat si, timp de trei decenii, executorii sai testamentari (sotia Vera si fiul Dmitri) au reusit sa-i respecte dorinta. Chiar daca Nabokov stipulase ca manuscrisul va fi ars, Vera si Dmitri l-au pastrat sub cheie intr-o banca elvetiana, iar dupa ce Vera a murit in 1991, Dmitri a inceput sa se refere tot mai des la "datoria" de a nu lasa sa se piarda ultimele randuri scrise de tatal sau, "un roman care ar fi fost genial, original si foarte diferit de restul operei sale".

Prin urmare, dupa un du-te-vino care a durat vreo 18 ani, timp in care Dmitri ba inclina sa-si respecte "datoria filiala" si sa arda manuscrisul, ba sa isi onoreze tatal si sa publice manuscrisul, a castigat dorinta de a oferi lumii inca o carte semnata Vladimir Nabokov si, spun gurile rele, de a suplimenta fondurile personale ale lui Dmitri.

Cartea este alcatuita din 138 de cartonase pe care scriitorul isi notase idei si paragrafe si nu a fost bine primita in unanimitate, fiind considerata de unii critici un Nabokov de "mana a doua", departe de stilul care il facuse celebru. Fanii lui Nabokov insa se vor bucura de publicarea acestei carti eveniment, mai cu seama cu cat cititorul poate schimba ordinea fiselor dupa cum considera ca e mai bine pentru firul actiunii.

Vladimir Nabokov "Originalul Laurei", Editura Polirom, Iasi, 2010

APARITII NOI:

Partida de ceai

Aparent o simpla licoare din plante, ceaiul a starnit adevarate pasiuni in istorie, numai daca ne amintim de Partida de ceai de la Boston din 1773, care a fost pretextul Razboiului de Independenta din Statele Unite. "Cartea ceaiului", scrisa in 1906 de Okakura Kakuzo si publicata la New York, elucideaza farmecele ascunse ale bauturii care a fermecat lumea. Kakuzo povesteste despre istoria ceremoniei ceaiului, influenta pe care a avut-o asupra artei, dar si asupra stilului de viata asiatic si japonez in special. Autorul sustine ca, desi arta ceaiului s-a nascut in China, japonezii au fost cei care au ridicat-o la nivel de perfectiune. Okakura Kakuzo a studiat la Universitatea din Tokio, iar din 1886 a pornit intr-o lunga calatorie prin Statele Unite, Franta, Italia, Spania, Germania, Austria si Anglia, în calitate de membru al Comisiei imperiale de arta.

Okakura Kakuzo "Cartea ceaiului", Editura Cartier, Bucuresti, 2010

A fost crima

Romanul lui Eric Fottorino, "Dezmierdare de catifea", debuteaza fara mari surprize - Félix Maresco are in jur de 40 de ani, e agent de asigurare la Paris si duce o viata monotona in care fiecare miscare este calculata la detaliu. Visele ii sunt insa tulburate de amintirea sfarsitului tragic al fiului sau, Colin, pentru care a inventat practic o familie. Colin fusese abandonat inca de la nastere de mama sa, iar Félix, dorind sa suplineasca lipsa, se travesteste in femeie si duce o viata dubla. Totul se schimba cand este implicat in ancheta unui incendiu in care dispare o mama cu fiul ei de trei ani, scenariu ce ii aminteste de sfarsitul tragic al fiului sau de trei ani intr-un accident de masina. Romanul face parte din categoria cartilor ce pot fi cu greu povestite, dar care trebuie citite, mai ales pentru ritmul alert si rasturnarile de situatie. Eric Fottorino este romancier si jurnalist, iar in 2008 a fost numit directorul cotidianului Le Monde. "Dezmierdare de catifea" a primit in Franta Premium François Mauriac in 2004.

Eric Fottorino "Dezmierdare de catifea", Editura Trei, Bucuresti, 2010