O idee se repetă, aproape obsesiv, în filmele lui Woody Allen: viaţa este imprevizibilă, iar cele mai multe lucruri se întâmplă aleatoriu. Aceasta este şi tema centrală a celui mai recent film al său, Irrational Man.

 După cum ne-a obişnuit de-a lungul anilor, Woody Allen este atât scenarist cât şi regizor al filmelor sale, iar Irrational Man nu face excepţie. În rolurile principale îi regăsim pe Joaquin Phoenix (Gladiator, Her, Walk the Line, The Master), Emma Stone (The Help, Birdman: Or the Unexpected Virtue of Ignorance, Easy A) şi Parker Posey (The House of Yes, Henry Fool, Superman Returns).

Deşi este prezentat drept o comedie romantică, avându-i în centru pe Joaquin Phoenix şi Emma Stone, filmul nu are foarte mare legătură cu dragostea, un subiect abordat într‑un mod cumva absurd. Cele două personaje sunt Abe Lucas, un profesor de filosofie ale cărui principii de viaţă sunt lipsite de etica la care ne-am fi aşteptat, interpretat excelent de Phoenix, şi Jill Pollard (Emma Stone), o tânără ce duce o viaţă plictisitoare şi care leagă o strânsă prietenie cu profesorul ei (Phoenix).

Deşi a fost membru al Greenpeace şi a călătorit în jurul lumii pentru a încerca să schimbe lucrurile în bine, Abe Lucas se găseşte acum într-o situaţie dramatică, fiind alcoolic şi depresiv.  Ceea ce urmează este un scenariu tipic pentru Woody Allen: elemente de nonconformism şi imprevizibilitate ce se leagă armonios, creând un film agreabil.

Obiceiul lui Woody Allen de a nu da prea multe indicaţii actorilor duce la o aparentă „luptă“ a actorilor cu personajele; aceasta se traduce, judecând după succesul filmelor semnate de regizor, într-un realism care contrabalansează ideile de multe ori ciudate din scenariile lui Allen. Una din scene pare să aducă aminte de „Străinii din tren“ al lui Hitchcock şi personajele sale ciudate. Este un moment interesant, inserat într-un film care prezintă o viziune întunecată asupra vieţii şi care te face să te întrebi dacă titlul este legat, în vreun fel, de cel care i l-a dat.

În timpul festivalului de la Cannes, cu puţine momente înainte de vizionarea de presă a filmului, Woody Allen a încercat să explice viziunea sa asupra lumii şi asupra meseriei de cineast: „Singurul lucru pe care poţi să îl faci, ca artist, este să găseşti o cale de a explica oamenilor de ce viaţa are un sens. Şi nu poţi face asta fără să îi păcăleşti. Pentru că, în cele din urmă, viaţa nu are niciun sens. Tot ceea ce creezi va dispărea, aşa cum planeta dispare, aşa cum soarele dispare... Toate se vor duce într-o bună zi, indiferent de cât de mult le iubim“, a spus Allen.

Irrational Man se încadrează în categoria (bine definită, de altfel) a filmelor care sunt fie foarte apreciate, fie foarte criticate. Filmele lui Woody Allen nu permit o zonă de mijloc: cei care îi apreciază filmele vor aprecia şi această ultimă producţie. Ceilalţi o vor evita.

Recomandarea mea este să urmăriţi Irrational Man, dacă nu pentru stilul mereu inovativ al lui Allen, măcar pentru întrebările pe care acest film te forţează să ţi le pui.