Povestea puştilor din Hawkins, o mică localitate din Indiana, Statele Unite, continuă la un an după evenimentele din 1983, prezentate în primul sezon. Pentru cei care nu au urmărit prima parte, o foarte scurtă recapitulare: Will Byers, un puşti de 12 ani, dispare în timp ce se întorcea spre casă. Prietenii săi încep să îl caute, convinşi că e încă în viaţă, în timp ce şeriful Hopper încearcă să o împace pe mama băiatului cu ideea că acesta a murit. Apariţia unei creaturi ciudate ridică însă mai multe semne de întrebare, iar personajele amintite mai sus încep să descopere lucruri incredibile despre oraşul Hawkins.

Stranger Things a fost unul dintre cele mai bune seriale pe care le-am urmărit în ultimii ani - referindu-mă aici la primul sezon - iar partea a doua mi-a confirmat acest lucru dincolo de orice bănuială. Totul s-a aşezat aşa cum trebuie pentru cei de la Netflix, care par să le fi dat mână liberă celor doi fraţi Duffer. Aceştia sunt responsabili pentru serial: ei au creat întreaga poveste, semnând scenariul, şi au şi regizat majoritatea episoadelor.

Un lucru evident încă de la primele episoade e respectul pe care ei îl poartă filmelor fantasy din anii ’80, în special celor semnate de Steven Spielberg. Veţi regăsi postere din filme precum E.T. sau întâlnire de gradul III pe pereţi, dar şi scene care evocă o temă aproape omniprezentă în acel deceniu cinematografic: cea a adolescenţei. Spre exemplu, mulţi vor recunoaşte scena în care puştii se plimbă de-a lungul şinelor de tren, scenă inspirată din filmul Stand by Me. Exemplele sunt multe şi nu se rezumă doar la imagini, ci şi la muzică sau chiar modul în care sunt concepute creaturile.

Stranger Things nu ar trebui privit însă ca un elogiu adus acelor vremuri, ci ca o reuşită de sine stătătoare. Serialul atinge culmi înalte atât în ceea ce priveşte suspansul, cât şi în dezvoltarea personajelor şi a legăturilor din cadrul grupului. Mi-e greu să cred că cineva ar putea să urmărească mai multe episoade fără să aibă sentimente contradictorii faţă de personaje. Şi pentru că am ajuns la interpretări, sunt sincer impresionat de modul în care actori atât de tineri - 13, 14 ani - reuşesc să iasă din umbra unor nume precum Winona Ryder sau David Harbour. Sunt actori tineri care nu prea au credite pe pagina de IMDB, dar reuşesc să susţină perfect scenariul gândit de Matt şi Ross Duffer. Acum câteva luni, Netflix a dat o veste bună fanilor, comandând alte două sezoane ale serialului, pentru 2018 şi 2019.

În concluzie, Stranger Things e un serial care are toate premisele să devină un element de referinţă în industria filmului. Spun, ”film“ şi nu ”serial“ pentru că secvenţele de credite de la începutul fiecărui episod reprezintă singurul element care îţi aminteşte că a mai trecut o oră de când te uiţi la ecran şi că e poate timpul să iei o pauză.

NOTĂ: 9,5/10