Todd Philips a crescut. Daca din cele cateva titluri din filmografia lui patru au subiecte care exploreaza viata din licee, facultati, sali de clasa si camine (deloc lipsite de mahmureli), regizorul pastreaza reteta de “buddy movie”, dar schimba decorul in aceasta productie-iepure scos din palarie a celor de la Warner Bros.

Nu mai avem camere dezordonate, ci “palatele” din Las Vegas. Au disparut si studentii: cei patru prieteni porniti spre “orasul pacatelor” pentru o petrecere a burlacilor de pomina sunt maturi. Cel putin aparent, caci de maturitatea lor se va alege curand praful, iar noaptea de pomina petrecuta prin salile de joc si cluburi ii va gasi pe trei dintre ei intr-un somptuos apartament dintr-un hotel de cinci stele, cu un tigru in baie si un bebelus in debara. Mirele, Doug (Jason Bartha din cele doua “Comoara nationala”), nu-i de gasit, iar cei trei prieteni ramasi, unul mai mahmur ca altul, trebuie sa refaca aventurosul traseu din noaptea trecuta, pentru a-l livra la timp pe mire, viu sau mort, la propria nunta.

Doar 15 zile de filmare in Las Vegas si un buget de aproximativ 30 de milioane de dolari transforma “Marea mahmureala” intr-una din cartile castigatoare ale anului la Hollywood. Doua saptamani la rand pe primul loc in box-office-ul american au facut acest film-exces sa fie comedia cu ratingul R (pentru vizionarea careia minorii au nevoie de un adult insotitor) cu cel mai rapid salt spre incasari de 100 de milioane de dolari. Faptul ca detinatorul anterior al acestui record a fost mult-asteptatul “Totul despre sex” (filmul) spune multe despre succesul comediei lui Philips care, spre deosebire de aventura lungmetrata a lui Carrie Bradshaw si a amicelor, a ajuns ca prin minune in topul celor mai bune 250 de filme ale tuturor timpurilor, centralizat pe imdb.com.

In vreme de criza, un film 3D (de trei ori Dezmat, adica) nu poate decat sa prinda, mai ales cand petrecaretilor li se intampla si o multime de ghinioane. Catalog de neadaptati, “Marea mahmureala” are si avantajul unor personaje foarte diferite, variind de la jalnic la (aparent) cool. Astfel il avem pe Doug, fericitul viitor sot preocupat de ultima lui petrecere imbibata in alcool (cu acordul sotiei). Doug (Jason Bartha) nu are nicio problema de comportament si orientare, dar nici nu conteaza, pentru ca el oricum devine macguffin-ul filmului, adica acea situatie obligatoriu de rezolvat inainte de generic. Posibilii salvatori, in schimb, sunt o inepuizabila sursa de replici acide si ating atatea tipuri de incorectitudine politica, incat mahmureala lor devine un suvoi de situatii-limita delicios de jenant.

Musculosul cel cool, barbatul tinut sub papuc si loser-ul total formeaza trioul interpretat de tot mai celebrul Bradley Cooper (Phil), Ed Helms (Stu) si Zach Galifianikis (Alan), care trebuie sa ignore niste teribile dureri de cap de dupa betie pentru a se folosi de vagi indicii si a descoperi ce s-a intamplat in cele 12 ore cu totul si cu totul sterse din memorie. Philips gaseste o multime de metode de a le furniza indicii credibile, asa ca pe parcursul celor 100 de minute aflam si ce-i cu tigrul, si cu bebelusul (niciunul dintre cei doi nu are parte de un tratament foarte bun) si il descoperim, intr-un deznodamant cam artificial si mitraliat, si pe sarmanul Doug.

Dar ce conteaza este ca, exceptand sfertul de ora introductiv, Philips arunca in filmul sau o multime de aventuri cu totul si cu totul neverosimile in alt context. Fiecare dintre cei trei protagonisti isi poarta crucea cu un aplomb absolut admirabil, in aceasta continuare (atat de ametita, ca-i dispare orice inhibitie) a lungii serii de comedii cu loseri trasniti in roluri principale. Anul trecut ne-a dat excelentul “Tropical Thunder”, iar anul acesta am putut deja vedea un alt “buddy movie” de calitate, “Caut cavaler de onoare”. Iata ca nu iesim din universul colorat, stresant si plin de excese al nuntilor, caci aceasta este si miza din “Marea mahmureala”. Daca Paul Rudd trebuia sa-si gaseasca un cavaler de onoare pentru a-i fi alaturi la mult-asteptata nunta, Doug are trei, doar ca hiper-tembeli si in stare sa-l piarda in timpul noptii lor de benchetuiala.

Faptul ca o parte dintre evenimentele din film s-au petrecut in realitate (se pare ca mirele disparut este nimeni altul decat producatorul Tripp Vinson, omul din spatele filmelor “Numarul 23” si “Sufocare”, ecranizarea dupa Chuck Palahniuk) nu face decat sa puna si mai multa sare si piper pe subiectul lui Philips, chiar daca adaosurile de neverosimil sunt si ele generoase. In orice caz, regizorul a reusit performanta de a face un film cu baieti care sa placa si fetelor: baietii ies atat de terfeliti din aventura lor in Las Vegas, incat o “ea” are toate sansele sa rada in hohote timp de 100 de minute, dupa care sa ameninte din deget spre partener in semn de “sa nu te puna pacatul sa incerci si tu asa ceva”.