(Fre)economia se intoarce

Postat la 05 mai 2008 20 afişări

Cele mai bune lucruri in viata sunt gratis. Dar nu numai ele. Am spus-o numarul trecut si o spun din nou: astazi sunt atat de multe lucruri gratis incat nici macar nu trebuie sa le mai cauti - vin singure dupa tine cand te astepti cel mai putin si uneori ajung sa te vaneze ele pe tine.

Decor exotic, o plaja de vis, valuri , nisip alb.. Esti in vacanta, in sfarsit nu ai niciun fel de griji, esti fericit, relaxat si implinit... pana cand il intalnesti pe EL. Nu stiai pana atunci ca nu poti sa traiesti fara el...Urmeaza zile de vis si experiente noi care iti deschid ochii, dar vacanta este prin definitie scurta si, inainte sa apuci sa te dezmeticesti, esti din nou acasa - fara EL si cu un sentiment acut de lipsa. Asa ca, inainte sa apuci sa despachetezi, dai o fuga in cel mai apropiat magazin si ti-l cumperi pe El, produsul-minune pe care ai avut ocazia sa-l testezi pe perioada vacantei prin bunavointa fie a hotelului care te-a gazduit, fie a unui marketer inspirat. Adica asa ca BrandConnections, o companie de marketing care aduce product placement-ul acolo unde consumatorii nu mai au nicio scapare: in vacanta. Cuvintele lor descriu cel mai bine aceasta metoda ingenioasa de promovare, aventura clientului cu produsul, in contextul lipsit de obligatii sau constrangeri al vacantei si al gratuitatii. "Oferiti-le celor din publicul vostru tinta mostre din produsele voastre atunci cand sunt cei mai susceptibili sa le foloseasca si sa le asocieze cu amintiri si experiente de neuitat. Consumatorul pe care il vizati va fi intampinat de o mostra a produsului vostru din prima sa zi de vacanta si va avea la dispozitie pana la 7 zile sa se obisnuiasca cu acesta si cu brandul vostru." Compania distribuie 200 milioane de mostre de produse prin intermediul unei retele de 5.000 de unitati hoteliere, care includ linii de croaziera, hoteluri, spa-uri sau bed & breakfast-uri, iar printre clientii sai se numara Absolut, Colgate-Palmolive, Kraft Foods si Unilever Group.

IN VACANTA

Lantul hotelier Wyndham a incheiat un parteneriat cu VTech Electronics astfel incat sistemele de jocuri educationale VTech sunt prezente in peste 3.000 de camere de hotel din Statele Unite, Canada, Mexic si arhipelagul caraibian. Cei care rezerva un apartament in oricare din hotelurile Wyndham in 2008 vor putea beneficia de unul dintre cele doua sisteme VTech: sistemul educational V.Smile TV pentru copiii intre 3 si 6 ani sau sistemul de edu-tainment V.Flash pentru copiii de peste 6 ani.

Sau, pentru cei care nu sunt adeptii lanturilor hoteliere atunci cand merg in vacanta, alternativa complet gratuita si fara dedesubturi este CouchSurfing.com. Reteaua de socializare virtuala este un serviciu online non-profit a carui misiune este "sa creeze o lume mai buna, canapea cu canapea". Website-ul ii ajuta pe calatori sa gaseasca cazare gratuita in orice parte a lumii doresc sa viziteze, dar si localnici cu care sa socializeze in timp ce calatoresc. Membrii inregistrati pe site isi pun la dispozitie canapeaua inchiriata sau proprietate personala eventualilor calatori prin orasul lor, iar termenii gazduirii (durata, natura si termenii sederii) sunt stabiliti de comun acord de acesta si surfer, online in avans. Astazi exista peste 440.000 de couchsurferi din 224 de tari, si, conform statisticilor de pe website, acestia au vizitat deja peste 345.000 de canapele din intreaga lume.

IN AEROPORT

Terapia luminoasa sau expunerea la lumina full-spectrum, asemenea celei furnizate de soare, s-a dovedit a fi un antidot perfect pentru sindromul de jet lag si pentru "depresia de iarna", cunoscuta in mediile stiintifice drept Dereglarea Afectiva Sezoniera (SAD). De aceea aeroporturile pariziene Orly si Charles de Gaulle au oferit pasagerilor care le-au trecut pragul in sezonul sarbatorilor de iarna a anului trecut sedinte gratuite de terapie luminoasa. Pe langa lampile terapeutice puse la dispozitie de Philips Energy Light, acestia au putut testa si fotoliile de relaxare sau incerca un masaj, in timp ce sedintele "expres" erau facilitate calatorilor grabiti de terapeutii din aeroport cu lampi mobile. Serviciul a reprezentat o promotie pentru Be Relax, un nou lounge din interiorul aeroporturilor pariziene care ofera terapie luminoasa si alte metode de relaxare de-a lungul intregului an.

Austrian Airlines le ofera pasagerilor sai intrare gratuita la o multitudine de institutii culturale vieneze prin intermediul cardurilor lor de imbarcare. Cei care calatoresc cu aceasta linie aeriana pot prezenta la intrarea in muzee si nu numai aceste tichete de imbarcare impreuna cu un act de identitate pentru a beneficia de intrare gratuita in pana la 5 institutii culturale din capitala austriaca.

IN FIECARE ZI

Cei de la HarperCollins Publishers au anuntat de curand lansarea unei serii de promotii online care le vor permite consumatorilor sa prinda gustul cartilor editate de ei. Programul "Full Access" va pune la dispozitia acestora o serie selecta de titluri care vor putea fi vizualizate in intregime in decursul unei luni. Acestea includ "Vrajitoarea din Portobello" a lui Paulo Coelho, "Ghidul votantului indecis" al lui Mark Halperin sau "Erin Hunter?s Warriors: In salbaticie". Programul "Sneak Peek" le va da sansa cititorilor sa vada 20% din majoritatea cartilor care vor fi lansate in decursul urmatoarelor saptamani.

Publicitatea nu este nici pe departe atat de eficienta ca recomandarea personala din partea cuiva cunoscut. De aceea, producatorul american de bijuterii SilverJewelryClub ofera gratuit o mare parte dintre bijuteriile lor, astfel incat intreaga lume sa afle despre calitatea si rafinamentul designurilor lor. Singurul lucru pentru care "clientii" trebuie sa plateasca este livrarea. Website-ul clubului pune la dispozitie patru piese odata, iar vizitatorii au 15 minute sa comande fiecare piesa in parte, dupa care un nou produs ii ia locul. Dupa cum fondatorii clubului spun singuri "oferirea bijuteriilor noastre gratis este modul nostru de a ne prezenta pe noi si bijuteriile noastre noilor clienti. Stim ca in aceasta bransa competitia este acerba si de aceea vrem ca voi sa aveti sansa sa experimentati produsele noastre astfel incat sa va amintiti brandul nostru". SilverJewelryClub livreaza in prezent in 54 de tari.

Producatorul de electrocasnice Zanussi-Electrolux pune de cativa ani la dispozitia participantilor la festivalul sloven Rock Otocec serviciile unei spalatorii gratuite. Dupa ce acestia isi ridica hainele curate de la standul Zanussi, primesc si o carte postala inscriptionata. "Draga mama si tata, sunt curat...", pe care o pot trimite celor dragi.

CAND PUN MARKETERII OCHII PE TINE

Compania londoneza Matter si-a propus o abordare neconventionala a marketingului direct, trimitand prin posta cutii pline cu "chestii interesante". Matter colaboreaza cu producatori din cele mai diverse domenii astfel incat sa poata alcatui colectii de obiecte potrivite unor audiente specifice care beneficiaza in mod gratuit si neasteptat de "cutiile interesante" trimise de Matter. Fiecare companie participanta la program trebuie sa contribuie cu cate un obiect - ceva care explica ceea ce face, care spune ceva despre ideile si valorile acesteia, sau ceva care poate fi incercat. Matter trimite apoi cutiile astfel incat acestea sa ajunga la destinatari intr-o duminica - atunci cand consumatorii au mai mult timp sa se joace cu continutul acestora. Cutia-pilot box, care a ajuns in cutia postala a destinatarilor pe 2 februarie a acestui an, cuprindea obiecte din partea Sony Ericsson, Stolichnaya, Nintendo, Nissan, Penguin si Virgin Atlantic, printre altii. Obiectul trimis de Nissan a fost un set de creioane colorate, realizate din sapun - mesajul implicit fiind acela ca brandul nu este ceea ce consumatorii se asteapta sa fie, conform blogului Matter blog. Urmatoarea editie Matter va fi dedicata barbatilor intre 25 si 35 de ani, urmand a fi trimisa in Marea Britanie in cursul acestei veri.

Sample Lab, inaugurat in luna iulie 2007 in Tokio, este un spatiu rezervat membrilor care invita consumatorii sa faca sampling si sa testeze noi produse. Membrii platesc o modesta taxa de inregistrare de 3 dolari si un comision anual in valoare de 10 dolari. Acestia, care trebuie sa fi implinit deja 15 ani, intra apoi in "laborator", prezentand la intrare codul QR stocat pe telefonul mobil. Pe langa rafturile de magazin, pline de produse pe care acestia le pot incerca gratuit, "laboratorul" dispune si de o camera speciala destinata femeilor, unde acestea pot testa diferite produse cosmetice. La plecare membrii pot alege 5 produse pe vor sa le ia acasa, tot ceea ce trebuie sa faca in schimb este sa completeze un chestionar referitor la produsele pe care le-au incercat. Conceptul a fost creat de agentia de marketing Mel Posunetto si a inregistrat un asemenea succes incat de la sfarsitul lui ianuarie 2008, membrii trebuie sa faca o rezervare cu doua saptamani in avans pentru a vizita laboratorul.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
(Fre)economia,
se,
intoarce
/arta-si-societate/lifestyle/fre-economia-se-intoarce-4074154
4074154
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.