Invenţii excentrice aşa cum numai un britanic îi putea trece prin cap (GALERIE FOTO)
De invenţii năstruşnice lumea nu duce lipsă, dar unele dintre ele chiar au o oarecare utilitate practică, ca în cazul celor care îi aparţin britanicului Dominic Wilcox.
Invenţiile sale includ, scrie The Guardian, un pat cu salteaua în formă de corp omenesc, condeiul pentru nas ce poate fi folosit pe ecranul tactil al telefonului atunci când posesorul are mâinile ude, pantofii care te duc acasă, prevăzuţi cu leduri în zona degetelor şi tehnologie GPS, ori umbrela ghiveci, unde se pot pune plăntuţe pe care proprietarul le udă când o foloseşte pe timp de ploaie.
Un alt obiect creat de Wilcox, de data aceasta pentru o licitaţie în scopuri caritabile, este coşul de gunoi cu xilofon. Instrumentul muzical este instalat pe coş sub forma unei spirale pe care coboară o biluţă de metal, producând sunete melodioase ori de câte ori cineva deschide capacul.
În fine, o altă invenţie a excentricului este un dispozitiv auditiv care permite ca urechea stângă să audă sunetele pe care în mod normal le aude urechea dreaptă şi invers. Efectul, pentru cel care foloseşte dispozitivul, este de dezorientare, cum era şi normal, însă Wilcox susţine că merită încercată experienţa, măcar de curiozitate, ba chiar că în timp organismul s-ar putea adapta la acest mod nou de a recepta sunetele.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro