Despre japonezi se stie ca atunci cand stai cu ei la masa, exista o multime de lucruri pe care n-ar trebui sa le faci. Insa odata ce treci peste cateva scene din "Lost in Translation", e posibil sa descoperi ca niponii sunt asemanatori in multe privinte cu europenii. Cel putin asa spune Toshiki Sugino, general manager la compania Mitsubishi, care a acceptat sa vorbeasca despre unde si cum poti manca in stil japonez, in Bucuresti.



Toshiki Sugino lucreaza la Mitsubishi de 25 de ani, a venit in Romania la inceputul anului trecut si va ramane in Bucuresti pentru inca 3-4 ani. A descoperit deja ca in Bucuresti exista o populatie de aproximativ 150 de japonezi, ii place ca "romanii lucreaza pana la ora 17-18 si dupa serviciu au o viata personala, merg in parc si se plimba, in timp ce noi in Japonia lucram pana la orele 20-21 si nu mai gasim timp pentru noi". Si, nu in ultimul rand, a descoperit unde poate lua masa ca acasa.
Este ora pranzului si Sugino a ales sa serveasca masa in unul dintre cele trei restaurante japoneze din Bucuresti - Kyoto de pe Calea Dorobanti.

"In Japonia un lucru pe care trebuie sa-l stii la masa este ca nu e frumos sa lasi mancarea in farfurie", spune in timp ce termina salata de castraveti si fructe de mare servita in restaurantul Kyoto.

Se spune ca intr-o boaba de orez exista 7 zei care nu trebuie irositi sau, cum spun bunicile romance, nu trebuie sa-ti lasi norocul in farfurie. In Japonia, Sugino prefera sa mearga cu prietenii sau familia la unul dintre "restaurantele in familie". Sunt restaurante foarte mici, cu o singura camera in care de obicei se gateste in fata oaspetilor. In restaurantul sau preferat din Tokio, detinut de un pescar, sunt trei bucatari, trei frati, iar mama serveste clientii ca intr-o mare sufragerie. Si Kyoto are un aer familiar, cu geamuri mari prin care intra lumina si, in meniu, cel mai bun tempura din oras (preparat din bucati mari de creveti si legume pane).

Pentru un pranz de afaceri in Romania, totusi omul de afaceri ar alege un restaurant romanesc ca "La Mama", mai ales daca partenerul invitat este japonez. "Am incercat sarmale, ciorba, carnati si imi plac, insa portiile sunt putin prea mari" si, intr-adevar, in comparatie cu bolurile delicate de orez si portiile perfect taiate de sushi, bucataria romaneasca ar pune un japonez in postura de a lasa multi zei in farfurie. "Am observat ca aici este mai uzual sa discuti afaceri la pranz, in Japonia noi preferam sa luam cina si sa discutam la un sake", adauga Sugino. Intre timp ospatarul aduce supa Miso, supa traditionala japoneza cu alge de mare si tofu, si managerul japonez ia bolul in mana si bea dupa care prinde betisoarele cu usurinta si alege algele de mare din supa. Lingurile aduse la masa sunt in plus, totul se mananca cu betisoare. Usor de spus insa greu de facut pentru cei mai putin indemanatici. Sosesc si bucatile de sushi care se mananca, de fapt, cu mana, iar betisoarele sunt asezate pe farfurie (nu se lasa in bol).

Caracatita, crevete, bucati fragede de somon si ton asezate peste ovale de orez fin au fost aduse intr-o ordine perfecta pe un platou de lemn. Estetica la o masa japoneza este la fel de importanta ca si gustul felurilor de mancare. Exista un fel de Ikebana, arta japoneza de a aranja un buchet de flori, si in bucatarie, practicata cu rigurozitate de japonezi. Langa sushi se pun intotdeauna si feliute de ghimbir care ajuta la digestie si ar trebui sa-ti improspateze papilele gustative dupa fiecare imbucatura, pentru ca astfel sa savurezi gustul fiecarei bucatele individuale de sushi. Pranzul se prelungeste si domnul Sugino observa o alta similitudine intre romani si japonezi. "Am observat ca si romanilor le place sa se bucure de mancare, sa stea mult la masa si sa discute", spune servindu-se cu inca o cana de ceai.



Cina nipona

Pentru cina in stil japonez managerul alege restaurantul Asami de pe Calea Victoriei. Spre deosebire de Kyoto, Asami este mai formal si preferat de VIP-uri. Sugino asteapta un prieten din Tokio si au decis ca vor lua cina impreuna. A fost rezervata o masa cu bucatar care va prepara in fata lor, pe o plita incinsa un fel de Chateaubriand japonez, carne de vita cu legume. Se comanda bere, neaparat romaneasca, pentru ca omului de afaceri ii place mult berea romaneasca si vinul rosu romanesc.

Prietenul sau lucreaza tot la Mitsubishi, insa in Dusseldorf. Se discuta despre traditii germane, romanesti si japoneze. In Germania la masa nu se imparte mancarea, spre deosebire de Japonia unde felurile de mancare sunt, de cele mai multe ori, la comun. In plus, de aceea "niciun japonez nu ar putea sa termine o masa in stil german - este prea mult!" si aici vine asemanarea intre romani si germani. Prietenul lui Sugino a lucrat o perioada si in China si, desi considerata tabu, a venit inevitabil si intrebarea care este diferenta intre chinezi si japonezi.

"Japonezii sunt foarte buni la fabricarea lucrurilor mici, suntem perfectionisti, chinezii au o cultura expansiva, sunt ... un fel de americani. O diferenta de cultura in ceea ce priveste mancarea intre chinezi si japonezi este ca la chinezi nu este un lucru rau sa lasi mancare in farfurie, ci dimpotriva, o apreciere a generozitatii gazdei. Oricum la baza culturii japoneze stau totusi multe traditii chinezesti", spune Sugino. Intre timp, la masa soseste sushi, de data aceasta cu tipar despre care cei doi povestesc ca este unul dintre felurile de mancare preferate de japonezi.

In Japonia exista restaurante specializate in tipari si exista chiar si o gluma pe seama faptului ca cei mai saraci tin bolul cu orez in dreptul fumului care iese din astfel de restaurante, destul de scumpe, ca sa-si aromatizeze mancarea. La masa toata lumea e invitata sa serveasca din tempuri si se aude in japoneza "dozo, dozo!" (poftiti va rog!) si apoi exclamatii de "oishii!" (bun, gustos!). A sosit si bucatarul, care invarte cu dexteritate ustensilele pe care le va folosi pentru a intoarce pe plita fierbinte bucatelele de somon si creveti, tofu, dovlecei si ardei, iar pentru al doilea fel, friptura de vita si ciuperci. S-a dorit si sake insa, din pacate, in Romania nu se gaseste deocamdata iar cei doi s-au multumit sa ridice paharele de vin si sa ciocneasca: "Kampai!" (Noroc!, in japoneza).



Benihana si kimono

Benihana corespunde stilului de restaurant japonez foarte formal, ideal pentru un pranz de afaceri, mai ales ca discutiile pot avea loc in camere private. Designul incaperilor private este deosebit fata de restul restaurantului. Scaunele sunt la nivelul mesei, in stil traditional japonez, desi invitatii nu sunt obligati sa stea incomod, pentru ca sub masa exista spatiu pentru picioare.
"Si in Japonia exista acest spatiu sub masa, pentru ca strainilor le vine de cele mai multe ori greu sa stea turceste pe toata durata mesei. Astfel de restaurante formale au totusi in Japonia camere mai spatioase pentru a-i permite persoanei care serveste si care e de obicei imbracata in kimono sa se miste liber printre oaspeti", spune Sugino. "Un kimono ca cel din spatele meu, mai putin fastuos totusi", continua acesta si se intoarce pentru a arata spre un kimono rosu cu un paun aurit care straluceste pe peretele restaurantului.
"Acesta este un kimono de sarbatoare, fiecare cusatura este facuta de mana si un model costa de obicei in jur de 3.000 de euro. In Japonia, kimonourile sunt de obicei lasate mostenire din mama in fiica. Un alt obicei in ceea ce priveste vestimentatia japoneza este ca, in momentul in care o femeie se casatoreste, trebuie sa poarte kimono cu maneci mai scurte, in timp ce femeile nemaritate au manecile de la kimono lungi. Apropo de nunti, am observat ca nuntile la romani tin toata noaptea si se si danseaza. In Japonia nuntile dureaza numai trei ore, se tine un toast si apoi toata lumea sta jos, mananca si bea", incheie managerul japonez inainte de a lua o gura din ceaiul verde care, pentru profani, are miros si gust de peste si nu se bea cu zahar niciodata, insa este foarte sanatos. Omul de afaceri a comandat la Benihana Tonkatsu, un fel de snitel de porc si Hibachi Chateaubriand care va fi gatit in fata sa de un bucatar filipinez.

"Un alt obicei cand primim invitati, atat acasa cat si la restaurant, este sa-i pozitionam cu fata spre gradina, daca exista una in preajma locatiei respective - tine de respectul fata de oaspeti", isi mai aminteste managerul.
Desi in meniu nu exista dulciuri traditionale japoneze care se fac de obicei din fasole dulce rosie batuta, Sugino comanda pentru desert creme brulee si banana tempura si le descrie: "Oishii!".