ROMÂNII AU TALENT. Brio Sonores, marii câştigători ai finalei sezonului 4 (GALERIE FOTO, VIDEO)
Cursa pentru cel de-al patrulea titlu de "Cel mai talentat român" a ajuns la final. Cei 15 finalişti ai show-ului "Românii au talent" de la PRO TV au încercat să-i convingă pe telespectatori că merită să plece acasă cu premiul de 120.000 de euro.
În urma voturilor telespectatorilor, pe locul al treilea s-a clasat Andrei Cerbu (VIDEO).
Pe locul al doilea s-a situat Leon Magdan (VIDEO).
Brio Sonores au fost cei care au obţinut titlul concursului şi premiul cel mare (VIDEO).
Formaţia Brio Sonores s-a înfiinţat în anul 2009, în cadrul Seminarului Teologic "Sfinţii Trei Ierarhi" de pe lângă Mănăstirea Zăbriceni, iniţial fiind un cor bisericesc. În 2013 au inceput sa abordeze genul pop-opera, iar de atunci au început sa cunoască succesul, participând la diferite concursuri şi festivaluri naţionale şi internaţionale.
Valeriu, Adrian şi Alexei sunt solişti ai Teatrului de Operă şi Balet, iar restul sunt studenţi ai Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice.
Membrii grupului au vârste între 22 şi 35 de ani.
Marea finală "Românii au talent" este disponibilă integral pe VOYO.ro
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro