Ce este vacanţa de zi şi cine poate să şi-o ia deocamdată?

Autor: Loredana Frăţilă-Cristescu Postat la 13 august 2023 132 afişări

Ce este vacanţa de zi şi cine poate să şi-o ia deocamdată?

De vreme ce mulţi turişti aflaţi în oraş cu afaceri nu prea stau pe la hotelurile unde sunt cazaţi, plecând dimineaţa şi venind seara, acestea au găsit o soluţie să nu stea cu diferitele lor dotări nefolosite şi astfel să mai crească veniturile: vacanţa de zi. Un număr din ce în ce mai mare de hoteluri din Statele Unite, cel puţin, au decis să-şi pună contra cost la dispoziţia publicului piscinele, centrele spa, plajele, activităţile de grup sau chiar camere pe timp de zi, scrie Boston Globe. Clienţii, în general localnici, petrec astfel o vacanţă de zi, aducând în acelaşi timp venituri şi restaurantelor şi barurilor de la hotelul ales, şi scapă de bătaia de cap cu drumul până acolo, nemaitrebuind să meargă mult cu maşina sau avionul. La rândul său, hotelul care oferă vacanţe de zi îşi asigură un venit suplimentar, chiar şi în perioadele în care are toate camerele ocupate, fără prea mari costuri. Pe lângă localnici, unele hoteluri şi-au adaptat oferta de peste zi şi pentru cei veniţi în oraşe la cumpărături la magazinele de lux.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
Vacanta,
hotel,
localnici,
hoteluri

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.