Corăbier de vacanţă

Autor: Loredana Frăţilă-Cristescu Postat la 04 noiembrie 2024 22 afişări

Corăbier de vacanţă

Vacanţele active se caută de ceva vreme, solicitanţii având opţiunea să dea o mână de ajutor pe la ferme sau pe la organizaţii care studiază şi ajută specii protejate de animale, dar nu numai. Temerarii pot opta chiar şi pentru o oarecare întoarcere în timp, atunci când aleg să-şi petreacă vacanţa în calitate de ajutoare pe vase cu pânze ce par desprinse din cartea de istorie.

Oferta este în creştere, scrie Wall Street Journal, din partea unor companii din Europa care îmbină servicii ecologice de transport de marfă cu turismul de aventură. Acestea deţin corăbii pe care turiştii pot să lucreze pe perioada vacanţei.

Printre ele se numără Aegean Cargo Sailing din Grecia, care primeşte la bordul ambarcaţiunilor sale cu pânze patru până la şase turişti, care plătesc ca să devină membri ai echipajului şi să ajute la navigaţie şi la livrarea de mărfuri ca brânzeturi artizanale şi ulei de măsline. Fairtransport Shipping din Olanda are în exploatare vase mai mari cu pânze, printre care o brigantină construită în 1943 şi recondiţionată de cei trei fondatori ai companiei, care au şi numit-o „Tres Hombres”, la bordul cărora turiştii îşi pot face, contra cost, ucenicia într-ale marinăriei. Navele companiei transportă produse între diverse părţi ale lumii şi porturi din Europa. Marinarii-aspiranţi de vacanţă se pot îmbarca şi pe Avontuur, corabie a companiei germane Timbercoast, participând la transportat de produse cum ar fi cafeaua peste Atlantic, sau pe Grayound, al Grayhound Ventures, care transportă ulei de măsline, orez, ceai, făină, cafea şi bere peste Canalul Mânecii.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
vacanta,
transport,
turisti,
marfuri

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.