Un proiect început de o bunică s-a transformat într-o colecţie de artă
Un proiect început de o bunică iubitoare pentru nepoţica cea mare s-a transformat într-o adevărată colecţie de artă, după ce un prieten de familie şi-a oferit ajutorul. Bunica, Lucy Bassett Andrews, urmaşă a întemeietorului oraşului Bassett, din statul american Virginia, şi al companiei producătoare de mobilă cu acelaşi nume, se apucase acum mai bine de douăzeci de ani să confecţioneze căsuţe de păpuşi pentru nepoata sa, când un prieten de familie, artistul Cy Twombly, s-a oferit să o ajute creând mici opere de artă cu care să decoreze încăperile căsuţelor, scrie New York Times.
Pentru a duce la bun sfârşit proiectul, Twombly a cooptat cincisprezece colegi de breaslă, printre care Julian Schnabel, Ross Bleckner sau Peter Halley, care au realizat peste 50 de tablouri şi sculpturi miniaturale pentru trei căsuţe de păpuşi. Ceea ce a început ca o distracţie a ajuns între timp o mărturie a stării lumii artei la începutul anilor '90, motiv pentru care căsuţele fac acum obiectul unei expoziţii dedicate, Miss Lucy’s 3 Day Dollhouse Party (titlul vine de la ideea lui Cy Twombly ca artiştii invitaţi să colaboreze să participe la o petrecere de creaţie de trei zile), recent vernisată la Norton Museum of Art din West Palm Beach în Florida.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro