Ultima modă în designul grafic: tiparul ca pe vremea bunicilor
Considerată de mulţi o tehnologie depăşită, tiparul înalt, ce-şi are originile în invenţia lui Gutenberg, supravieţuieşte păstrat de iubitorii tehnologiilor clasice.
Un exemplu în acest sens este Centrul pentru Carte din San Francisco (San Francisco Center for the Book), unde toate materialele se tipăresc cu ajutorul maşinilor de tipar înalt. Centrul pentru Carte doreşte nu numai păstrarea tradiţiei tiparului cu litere de metal în relief, ci şi a artei legătoriei cărţilor şi încearcă să câştige cât mai mulţi adepţi, organizând cursuri de iniţiere în această artă.
Printre cei ce frecventează asemenea cursuri se numără tinerii care studiază designul grafic şi realizează lucrări pe computer, atraşi de posibilitatea creării unei felicitări sau a unei cărţi de vizită lucrate manual sau editori care scot pe piaţă cărţi în tiraje limitate în condiţii grafice deosebite.
Cei care se aşteaptă să le fie uşor înţeleg, odată ce participă la cursuri, cât de complex este procesul tiparului înalt, cu litere în relief, care trebuie aranjate cu grijă manual. Ca materiale didactice sunt folosite nişte maşini de tipar din secolele al XIX-lea şi al XX-lea, iar cursurile încep cu lecţii despre întreţinerea maşinilor şi pregătirea cernelurilor necesare, sub îndrumarea unui tipograf cu experienţă.
Acesta oferă asistenţă cursanţilor sau celor care au terminat deja cursurile, atunci când doresc să folosească echipamentele centrului pentru a scoate tipărituri pe care ulterior le pot comercializa. Cererea de cursuri este în creştere, spun oficialii centrului din San Francisco, ba chiar există deja liste de aşteptare.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro