Din perioada interbelică până în epoca AI/machine learning, Capitala a trecut printr-o serie URIAŞĂ de schimbări, unele dintre ele regăsite în cadrul expoziţiei „Bucureşti, capsulă în timp”, un proiect imersiv care a reuşit să captiveze atât cunoscătorii de artă, cât şi pe cei neiniţiaţi.

Gândită ca o incursiune în trecut şi viitor, între 1933 şi 2033, expoziţia „Bucureşti, capsulă în timp” a fost dedicată ideii de interferenţă între mai multe forme de exprimare artistică, de la artă digitală, video şi instalaţie audio – o metaforă a dezvoltării şi schimbării, pornind de la faţa văzută şi cunoscută a oraşului, în dialog cu un personaj feminin, uitat în timp, Dina Mihalcea, prima Miss România. Transformarea ei se confundă şi se metamorfozează cu însăşi istoria oraşului, devenind un simbol al evoluţiei Capitalei.

Găzduită de galeria Galateca, expoziţia din cadrul anualei de artă şi ştiinţă Neo Art Connect (NAC 2023) a fost organizată la începutul lunii iulie în mijlocul Capitalei, în zona Universitate-Calea Victoriei, grafica special realizată împrumutând elemente din arhitectura clădirilor din această zonă. Neo Art Connect este prima Anuală, reţea şi platformă de artă şi ştiinţă din România; propune promovarea artiştilor interdisciplinari, la început de drum sau recunoscuţi, în cadrul unor evenimente şi experienţe interactive anuale. „Obiectivul său este să apropie publicul de domeniile diverse, de la artă vizuală, spectacol, arhitectură la intersecţia cu noile tehnologii, medicină sau ecologie, dar şi crearea unei arhive relevante care să fie dezvoltată de la ediţie la ediţie şi care să fie transformată cât mai curând în NEO ARTS & SCIENCE CENTER, primul spaţiu dedicat din Bucureşti”, a declarat Andreea Sandu, fondatoarea Neo Art Connect, pentru Business Magazin. Despre expoziţie spune că reprezintă un modul imersiv ce surprinde într-un mod alegoric istoria subiectivă din ultima sută de ani a Capitalei, pe o structură uşor de asamblat şi dezasamblat, personalizată pentru a fi itinerantă.

Pe de altă parte, chiar şi pentru publicul mai puţin familiarizat cu arta sau pentru cei care nu sunt în mod normal atraşi de asemenea evenimente, un astfel de produs cultural poate fi foarte interesant, adaugă ea. Pe durata expoziţiei, domul imersiv prezentat în cadrul expoziţiei a fost vizitat de un public cât se poate de variat. De la copii de puţin peste doi ani, fascinaţi de transformarea unei pisici în leu, până la bunici melancolici faţă de Bucureştiul pe care l-au cunoscut în tinereţe. De la pasionaţi de artă, persoane care frecventează expoziţii de artă contemporană în mod curent, la persoane care au intrat în Galateca pentru prima dată. „Ce au avut în comun a fost efectul «wow» pe care l-am remarcat la toţi.  Experienţa este una imersivă, imagini, lumini, sunete care se îmbină şi care fascinează vizitatorul. Este, din această perspectivă, o experienţă foarte diferită de orice îşi imaginează oamenii în mod normal când se gândesc la alte tipuri de manifestări creative... Nu cred că trebuie să ai o tangenţă cu arta ca să vrei sa călătoreşti în timp”, continuă Andreea Sandu. Alt aspect de remarcat este modul în care expoziţia a utilizat concepe moderne precum inteligenţa artificială, video mapping-ul şi designul sonor. Ideea a fost creată de Anca Boeriu şi Andreea Sandu, care inclusiv au curatoriat şi implementat proiectul. Partea de cercetare istorică este realizată de Ana Rubelli, iar grafica, care are la bază utilizarea AI, a video-mappingului şi a sound designului, sunt realizate de Ioana Halunga. Au lucrat aproximativ şase luni la proiect, gândit ca o colaborare între om şi inteligenţă artificială. Astfel, totul a fost personalizat, de la incinta creată special în formă de dom pentru a fi transportată, până la reglarea proiectoarelor. Imaginile au fost generate cu ajutorul AI, respectiv cu softul Midjourney.

Principala provocare a fost însă folosirea unor proiectoare care nu sunt legate la un software de proiectare, care ar genera maparea în timp real, ci au trebuit să fie ajustate la fiecare animaţie şi cadru pentru a se suprapune corect peste imaginile printate alb-negru. „Folosim proiectoare mai mici în ideea că domul va fi asamblat şi reasamblat în mai multe spaţii şi în mai multe oraşe, ca un lego, fără a necesita cunoştinţe tehnice din partea celor care îl asamblează”, continuă Andreea Sandu, explicând că, după expoziţia din Bucureşti, NAC 2023 a continuat în alte nouă oraşe din ţară: Constanţa, Iaşi, Arad, Oradea, Braşov, Râmnicu Vâlcea, Cluj, Sibiu şi Timişoara. Prompturile au fost iterate cu diverse cuvinte cheie, de la „fotografie alb-negru” până la stil, pe baza imaginilor de arhivă, până s-au obţinut imaginile dorite. Peste imaginile printate a fost realizat mappingul, iar sunetul a fost realizat din înregistrări de arhivă şi sunete ale oraşului în prezent. Povestea Bucureştiului este spusă în mod subiectiv prin intermediul unui narator care umanizează experienţa, iar perioada 2023-2033 este creată prin intermediul luminilor şi imaginilor generate prin AI, cât şi prin ochiul privitorului. „Practic, invităm publicul să facă un exerciţiu de imaginaţie, să păşească în domul imersiv şi să îşi imagineze o tânără, care acum 90 de ani, la ora 11 dimineaţa în ziua de 27 aprilie 1933, aştepta jurizarea concursului de Miss în sala de festivităţi a Palatului Universul. Blondă, cu ochii mari, albaştri, cu înfăţişarea distinsă, cu un admirabil corp cu linii armonioase, îşi etala delicat emoţiile şi superstiţiile, strângând în pumn un mic elefant de care nu obişnuia să se despartă niciodată - pentru noroc. După o scurtă defilare şi îndelungi emoţii, a devenit Miss România la doar 18 ani, acolo la Palatul Universul.” Simţise că va avea noroc în acea zi, căci încă de dimineaţă, coşarii pe care îi tot văzuse prevestiseră o veste bună, povesteşte Andreea Sandu. Diana Mihalcea, Dina, era unicul copil al familiei Mihalcea, o familie apreciată în cercurile bucureştene. Tatăl său era doctorul Toma Mihalcea, medic practician în Capitală. După tată, descindea dintr-o veche familie de olteni din Slatina, iar după mamă dintr-o istorică familie de transilvăneni din ţinutul Blajului. Dina studia drama şi comedia la Conservatorul din Capitală, în anul I, în clasa Mariei Filotti. Iubea animalele, ba chiar în copilărie avusese 15 pisici de Angora. Iubirea pentru animale şi talentul actoricesc au îndreptat-o către o carieră surprinzătoare: a devenit prima femeie dresor de lei din România. A jucat pe marile ecrane în două filme: „Două lumi şi o dragoste” în 1947 şi „Mihail, câine de circ” în 1979. A jucat şi pe scena teatrului Odeon şi a devenit, în timp, artist emerit al poporului. Imaginile ce o reprezintă pe Dina, dar şi avatarul său ce evoluează de la pisica de Angora la un leu, au fost generate cu ajutorul AI, pornind de la imagini din arhivă. „Am preluat parcursul surprinzător al acestui personaj şi l-am transformat împreună cu elemente din zeci de clădiri din realitatea cotidiană, dar şi cu elemente simbolice, de la Coşar, până la scară, într-o alegorie a evoluţiei oraşului, inclusiv sunetul urmează acelaşi traseu, înglobând şi sunete contemporane din oraş, de la trafic până la interacţiunile umane din spaţiul definit”, detaliază fondatoarea NAC.

Povestea Bucureştiului este spusă în mod subiectiv prin intermediul unui narator care umanizează experienţa, iar perioada 2023-2033 este creată prin intermediul luminilor şi imaginilor generate prin AI, cât şi prin ochiul privitorului.

Ce oferă însă expoziţiile din celelalte oraşe din ţară?

„Am selecţionat parteneri importanţi locali şi astfel încât legătura cu publicul să fie una deja girată de prezenţa evenimentelor sau a expoziţiilor în muzee sau centre universitare ori în cadrul unor evenimente locale relevante precum FITS. Expoziţiile au fost gândite de echipa curatorială  astfel încât să se potrivească pentru etapa proiectului şi specificul local. Am personalizat conţinutul, incluzând artişti din oraşele respective, iar pentru public am ales şi lucrări interactive sau interacţiuni spectaculoase pentru a le trezi interesul.” De la experienţe imersive unice precum cea din dom, până la prezentarea unor lucrări interdisciplinare, Pop-up Synthesys – o altă expoziţie a NAC – prezintă lucrări ale unor artişti naţionali şi internaţionali deja recunoscuţi. De exemplu,  „Spatial Emotions”, lucrarea Alinei Rizescu, foloseşte realitatea augmentată prin aplicaţia Artivive – când lucrarea este privită prin intermediul mobilului, apare o animaţie care arată ce „îşi imaginează” personajul din ilustraţie, în funcţie de emoţiile pe care „le trăieşte”. O altă lucrare, „Acum te văd” a lui Alexandru Berceanu, foloseşte un algoritm de tip computer vision care detectează traseele spectatorilor în spaţiul galeriei printre lucrările de artă şi le mapează într-o proiecţie video. „Am creat o serie de artist talks şi conferinţe dedicate profesioniştilor, care au generat interacţiuni interesante între partenerii şi artiştii din ţară şi străinătate, incluzând şi reprezentanţi ai partenerilor şi artişti din oraşele prezente în prima ediţie a NAC”, afirmă Andreea Sandu. Pentru mai mult context, NAC propune susţinerea tinerei generaţii dintr-o multitudine de domenii şi schimbul de bună practică. De aceea, în cadrul burselor oferite prin intermediul platformei au fost selecţionaţi cinci tineri din domenii precum design, arhitectură, artă sau multimedia, la interferenţa cu domenii precum medicina ecologică, noile tehnologii din TIC sau alte domenii inovatoare pentru burse, la care se adaugă încă 10 proiecte incluse în reţea şi în Anuala 2023. Ediţia pilot a avut loc în toamna anului 2022 şi a debutat cu o serie de evenimente expoziţionale, conferinţe naţionale şi cu apelul de proiecte care a oferit şansa tinerei generaţii să beneficieze de una dintre cele cinci burse şi programe de mentorat. În ce măsură mai poate însă un artist contemporan din România să se întreţină exclusiv din arta pe care o creează? „Cred că abia acum, după mulţi ani destul de complicaţi, arta începe să poată susţine un trai decent în România. Piaţa a crescut, ultimii ani au adus o efervescenţă de manifestări culturale şi artistice şi acest lucru încurajează tinerii să se exprime în acest domeniu. Cred că suntem la baza unei pante crescătoare, că de aici, trendul va fi ascendent pentru acest domeniu”, a declarat Andreea Sandu pentru BM.

Este adevărat că susţinerea acestui domeniu vine preponderent din mediul privat, dar cred că este normal şi poate chiar constructiv să se întâmple aşa într-o oarecare măsură.” Funcţionarea pe baze capitaliste face ca valoarea produselor culturale create să crească, să mişte publicul mai bine, ceea ce nu implică neapărat o tendinţă către comercial. Proiectele sunt însă mai închegate, mai bine gândite şi mai ample, pentru a produce un impact şi a avea vizibilitate mai mare, consideră fondatoarea NAC. Artiştii îşi formează astfel grupuri, comunităţi, asociaţii, încep să se susţină unii pe alţii, să colaboreze. Interacţiunile internaţionale sunt din ce în ce mai prezente şi inclusiv artişti români sunt prezenţi în galerii, muzee şi târguri importante din afara ţării. Educaţia ajută mult şi interesul publicului vizavi de expoziţii. „Oamenii încep să remarce expoziţiile, să îşi planifice vizita”, adaugă ea.

Totodată, tinerii sunt mai deschişi către noile tehnologii, dar şi către tot ceea ce este vizual. Un aspect important este alegerea unor spaţii mai accesibile, neconvenţionale şi mai prietenoase, nu doar galerii şi muzee. Acestea atrag publicul larg şi îl fac mai conştient de multitudinea de produse culturale pe care le are la îndemână, cel puţin în oraşele mari. „Din experienţa galeriei Galateca, de peste 11 ani cu proiecte care au excedat spaţiul ei, ducând arta în spaţii neconvenţionale sau în spaţiul public, parcuri, în proximitatea clădirilor de birouri, pot să afirm că atât publicul, cât şi sofisticarea şi ramificarea domeniului cultural au evoluat.” Oamenii sunt interesaţi de tot ce este tehnologie pentru că este mai uşor de înţeles şi dimensiunea interactivă ajută, apropie publicul de aceste domenii. Folosirea propriului telefon sau modul în care cu o parte din lucrări se poate interacţiona, tactil sau audio sau prin intermediul VR ajută mult la apropierea de artă şi ştiinţă, adaugă ea. „«De ce-ul» nostru e definit pe mai multe direcţii, precum crearea unei arhive relevante,  crearea unei platforme sustenabile şi legături cu artişti şi instituţii naţionale si internaţionale, acţiuni de educare a publicul general şi de atragere a acestuia către domeniile interdisciplinare, crearea unui sistem de burse anuale menit să susţină tinerii artişti, dezvoltarea unui exemplu de antreprenoriat cultural”, a declarat Andreea Sandu pentru BM.   

De la experienţe imersive unice precum cea din dom, până la prezentarea unor lucrări interdisciplinare, Pop-up Synthesys – o altă expoziţie a NAC – prezintă lucrări ale unor artişti naţionali şi internaţionali deja recunoscuţi. De exemplu, „Spatial Emotions”, lucrarea Alinei Rizescu, foloseşte realitatea augmentată prin aplicaţia Artivive – când lucrarea este privită prin intermediul mobilului, apare o animaţie care arată ce „îşi imaginează” personajul din ilustraţie, în funcţie de emoţiile pe care „le trăieşte”.