Era, aşadar, cineva care în 2007 să se fi remarcat printr-o realizare, o tranzacţie, o iniţiativă cu impact concret la nivelul societăţii ca întreg? Pe atunci, economia termina anul cu puţine semne bune, cu o creştere dezechilibrată, bazată pe consumul pe credit şi, cum suna textul articolului nostru din decembrie, "părăsită de căpşunarii care acum sunt lipsă la apel când se construiesc în România şosele ori când se deschide o fabrică". În schimb, acei căpşunari, estimaţi deja la trei milioane, trimiteau în ţară în total circa 7 miliarde de euro, o sumă echivalentă cu cea a investiţiilor străine directe în acelaşi an.

Într-un astfel de context, Căpşunarul a fost desemnat de BUSINESS Magazin personalitatea anului 2007, ca simbol colectiv al performanţei individuale a românului, dar şi al lipsei de performanţă a economiei româneşti.

Articolul se încheia cu speranţa că poate în 2008, personalitatea anului va fi un antreprenor cu anvergură ori un politician cu viziune. N-a fost să fie; din 2007 până acum, titlul de "personalitatea anului" a fost în fiecare an, cu o singură excepţie, confiscat de un personaj colectiv. A fost FMI în 2009, când România a reintrat sub zodia îndatorării la Fond.  A fost Exportatorul în 2010, când companiile care au vândut la export au salvat economia de la o cădere şi mai mare. În 2011 a fost Cuponarul, când afacerile cu reduceri de preţuri acordate prin cupoane pentru produse şi servicii au rămas singurele capabile să mai producă o creştere spectaculoasă şi cu impact în economie.  Pentru personalitatea anului 2012 am inventat un cuvânt - expantreprenorul. Este vorba de antreprenorii de origine străină, care au dezvoltat afaceri, au companii importante, sunt mai optimişti şi mai hotărâţi. Trec obstacole de două ori mai grele şi au iniţiative de care investitorii autohtoni s-au ferit. Într-o lume globalizată, şi-au clădit aici un cămin şi au cuvinte frumoase despre România. În 2013, am avut programatorul. Creatorii de software români au trăit efervescent în 2013. Au creat programe noi, au vândut companii, au angajat sute de oameni şi cei mai mulţi au plecat să facă afaceri în valea la care visează toţi softiştii de pe planetă.

Excepţia de care pomeneam mai sus am avut-o în 2008, când începutul crizei financiare ne-a prins într-o perioadă când autorităţile erau ocupate strict cu campania electorală, aşa încât singura instituţie care a rămas să abordeze criza a fost Banca Naţională, condusă de guvernatorul Mugur Isărescu. E de prisos să amintim episodul apărării leului din toamna lui 2008, ca şi rolul de cap limpede într-o atmosferă fie politică, fie financiară înfier-bântată, pe care Isărescu şi BNR l-au jucat nu doar în 2008, ci de atâtea ori din anii '90 încoace. Iar memoria colectivă recunoaşte asta, judecând după primul loc pe care guvernatorul BNR îl ocupă constant în toate sondajele de încredere a populaţiei.În realitate, singularitatea lui Mugur Isărescu e întristătoare, ca şi faptul că politicienii l-au tot tras de mânecă să ocupe fotoliul de prim-ministru de fiecare dată când vedeau că n-au oameni. Dacă încă ducem lipsă de lideri politici care să ştie şi altceva decât să-şi vâneze adversarii, la capitolul figurilor publice reprezentative e o mândrie că avem antreprenori ca Dan Şucu, Radu Georgescu, Florin Talpeş, Radu Timiş, Raul Ciurtin, Gabriel Cârlig sau fraţii Pavăl, creatori de branduri locale care nu şi-au crescut afacerile pe spinarea statului şi nici nu le-au vândut. Dar un top al celor mai mari companii controlate de oameni de afaceri români, realizat de ZF în 2010, releva că primele 100 avuseseră la un loc în 2009 o cifră de afaceri de cca 10 mld. euro, adică 4% din rulajul tuturor companiilor din ţară, în timp ce numărul lor total de angajaţi, aproape 90.000, reprezenta doar 3% din efectivul salarial existent în mediul privat.

BUSINESS Magazin i-a urmărit, mai ales în ultimii ani, pe antreprenorii români care rezistă în concurenţa cu multinaţionalele, dar într-o perioadă când investiţiile străine scad, iar problema unor resurse de capital autohton capabil să atenueze exodul de forţă de muncă se pune mai intens ca oricând, bilanţul nu e chiar glorios. Evident, nu căutăm o figură mesianică sau un tătuc al naţiunii pe post de "personalitatea anului". Doar că nu e o bucurie să ai de ales aproape numai între simboluri şi personaje colective. Revista Time, care face din 1927 un asemenea exerciţiu anual, a avut de atunci şi până acum numai 14 ani când a procedat aşa.

Vezi Personalitatea Anului 2007, 2008, 2009, 2010, 2011, 2012, 2013.