Atentie, retelele sociale se listeaza la Bursa! Cine are de castigat?

Autor: Roxana Cristea Postat la 04 iunie 2011 27 afişări

O privire, chiar grabita, asupra ofertelor publice si directiei investitiilor va descoperi ca multe dintre companiile care domina internetul, precum LinkedIn, Yandex, Zynga, Facebook si Groupon sunt pe val: unele s-au listat, altele inghit miliarde, altele tatoneaza bancile de investitii. LinkedIn a avut deja un succes rasunator. Dar nu cumva sunt acestea semnalele unei noi bule a internetului? Vine dot-com 2.0?

Desi oficialii companiei nu au vrut sa comenteze nimic, saptamana trecuta au curs rauri de cerneala in presa internationala ca Zynga, producatorul popularelor jocuri de socializare de pe Facebook, se va lista la bursa. Anuntul a venit la cateva zile dupa ce reteaua sociala de business LinkedIn, precum si Yandex, cel mai popular motor de cautare din Rusia, au inregistrat succese rasunatoare in urma listarilor. Potrivit analistilor, Zynga ar putea deveni companie publica mai devreme decat au speculat, impinsa de succesul LinkedIn si Yandex. Compania, care are 250 de milioane de utilizatori, a avut anul trecut venituri de 850 de milioane de dolari, fiind evaluata la zece miliarde de dolari. Pretul de listare insa va fi mult mai mare.

Sa fie acesta semnalul unui nou boom in dot-com? Unii analisti spun ca da si cresterea vertiginoasa a actiunilor LinkedIn le este argument: pretul acestora s-a majorat inainte de listare de la 35 la 45 de dolari, iar in primele minute de tranzactionare au crescut cu aproape 90%, la 85 de dolari. Compania a strans 352,8 milioane de dolari doar prin vanzarea a opt procente si este evaluata la 11,6 miliarde de dolari. "Eram siguri ca valoarea LinkedIn va exploda, iar aceasta este o dovada pentru apetitul enorm pentru acest val de companii de internet de ultima generatie", spune Paul Bard, director de cercetare la firma de investitii Renaissance Capital LLC. Bard crede ca in perioada urmatoare tot mai multe companii se vor lista, incercand sa profite de acest val de interes. Argumentul principal al celor pentru care dot.com 2.0 nu este posibil este mediul actual de afaceri, faptul ca afacerile din internet sunt acum mult mai solide, verificabile si cuantificabile decat in urma cu un deceniu.

Listarea la bursa a companiei LinkedIn reflecta potentialul de revenire a ofertelor publice initiale pentru companiile de internet care abia incep si sunt finantate de firme de investitii. "Actuala situatie economica le permite intreprinzatorilor isteti sa-si dezvolte start-up-uri de succes", spune Reid Hoffman, seful LinkedIn, citat de Bloomberg. Mai mult, el ii sfatuieste pe antreprenorii curajosi sa profite de starea in care economia la nivel mondial se afla si sa-si dezvolte businessurile. Numarul utilizatorilor LinkedIn a crescut la peste 100 de milioane, de la 4,8 milioane, cat erau in 2008, si creste cu o persoana pe secunda.

Succesul companiei LinkedIn a fost asemanat de analisti cu ofertele derulate de MasterCard si Visa in 2006 si 2008, dar in aceste cazuri nu a fost vorba de companii din domeniul tehnologic. Si Yandex NV, compania care detine un motor de cautare ce are o cota de piata de aproape trei ori mai mare decat cea a Google in Rusia, planuieste sa vanda actiuni la un pret echivalent cu cel putin de 23 de ori valoarea veniturilor din 2012.

Spre deosebire de compania rusa, Google se tranzactioneaza la un pret de 13 ori veniturile estimate pentru 2012. "Este putin ciudat sa platesti asemenea multipli, dar daca asta este valoarea considerata corecta de piata, atunci atat valoreaza", a declarat Dmitri Kriukov, fondatorul Verno Capital, care administreaza fonduri de aproximativ 150 milioane dolari si care s-a aratat interesata de actiunile Yandex.Compania care se ocupa de intermedierea tranzactiei Yandex a oprit programul de subscriere cu o saptamana mai devreme din cauza cererilor foarte mari venite din partea investitorilor. Oferta publica initiala care va avea loc pe piata americana ar putea aduce companiei 1,26 mld. dolari, aceasta putand fi cea mai mare oferta publica din acest an.

Insa un boom 2.0 real in domeniul tehnologic, asemanator cu caderea dot-com din anii 1999 si 2000, ar putea fi confirmat numai dupa listarea, eventuala, a altor companii aflate pe val, cum ar fi platforma de microblogging Twitter sau Facebook. Cea mai mare retea de socializare din lume, Facebook, ar putea fi evaluata la 94 de miliarde de dolari dupa o oferta publica initiala, in cazul in care ar avea o crestere asemanatoare cu LinkedIn.

Asa ca aprilie 2012, data cand Facebook va incepe sa isi publice rapoartele financiare, poate insemna mai mult decat o simpla luna de primavara; poate fi, spre exemplu, declansarea unei noi nebunii "social gold". Mai aproape decat listarea Facebook poate fi insa cea a Groupon, avand in vedere ca in ultima perioada Andrew Mason, directorul executiv al companiei, a tot fost vazut in zona marilor banci de investitii, iar o stire a Reuters de la inceputul acestui an estima valoarea ofertei la circa 25 de miliarde de dolari. Ceea ce nu-i rau pentru o companie lansata in noiembrie 2008 si care are acum 35 de milioane de clienti inregistrati si ale carei venituri au crescut de la 33 mil. dolari in 2009 la 760 de milioane de dolari in 2010.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
business Hi-Tech,
LinkedIn,
Yandex,
Zynga,
Facebook
/business-hi-tech/atentie-retelele-sociale-se-listeaza-la-bursa-cine-are-de-castigat-8290396
8290396
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.