Textul scris este extrem de concis. Combinarea celor cateva zeci de semne care reprezinta literele si punctuatia poate transmite o cantitate enorma de informatie, in vreme ce costurile legate de stocare si transfer sunt minore. Am vazut pe un CD cu capacitate de 600 MB textul complet a nu mai putin de 600 de carti, plus inregistrari audio, imagini si programe de indexare si regasire. Pare rezonabil sa consideram o capacitate de o mie de carti per CD - fara sa mai luam in calcul posibilitatile de compresie, care ar multiplica numarul de cateva zeci de ori. Ne-ar trebui multi ani sa citim totul. In schimb, pe acelasi CD incap vreo 45 de minute de film la o calitate rezonabila. Desigur ca se poate jongla cu aceasta proportie. Daca citesc "pe cerul albastru plutesc nori albi", mintea mea va face apel la memorie si va "forma" imaginea, in vreme ce informatia vizuala echivalenta va ocupa de sute de mii de ori mai mult spatiu.

Acest raport este extrem de important in ecuatia economica si tehnologica a Internetului. Pana de curand, reteaua transporta preponderent informatie text si imagini statice. Din punctul de vedere al furnizorului de Internet (ISP), afacerea este sa cumpere o anumita capacitate de transport prin Internet, pe care o vinde clientilor sai impreuna cu serviciile adiacente, iar eficienta vine de numarul de clienti care partajau accesul la Internet. Cata vreme informatia vehiculata este text si imagine, numarul de clienti poate fi foarte mare, pentru ca in cea mai mare parte a timpului citim informatia descarcata - foarte concisa, dupa cum ziceam. Insa ce se intampla cand informatia devine preponderent video? Este evident ca volumul informatiei vehiculate va creste exponential, iar televiziunea prin Internet va insemna ca, aproape sigur, voi descarca de cateva zeci de ori mai multa informatie decat acum. Mai mult, exista segmente orare - seara, evident - cand majoritatea utilizatorilor sunt conectati la fluxuri video, ceea ce va pune o presiune enorma pe ISP, care va trebui sa cumpere de cateva zeci de ori mai multa capacitate de transport prin Internet. Care este scumpa si implica in plus costuri suplimentare de redistribuire.

Insa nici capacitatea de transport a "coloanei vertebrale" a Internetului nu este nelimitata, asa ca televiziunea prin Internet risca sa provoace o criza a largimii de banda nu doar la nivelul furnizorilor de acces, ci si la nivel global. Despre modul cum va putea fi depasita aceasta criza se vorbeste din ce in ce mai mult in ultima vreme. In rubrica sa de la PBS, Bob Cringely si-a facut un obicei din a imagina scenariile posibile pentru evolutia tehnologiilor, iar problema largimii de banda ii ofera sansa unor speculatii interesante. Protagonistul primei variante este Google, care nu doar ca a achizitionat in ultimii ani o cantitate importanta de "dark fiber" (fibra optica trasa dar nefolosita), dar controleaza - dupa unele surse - mai multa fibra de retea decat oricare alta companie sau organizatie. La asta se adauga centrele de date tot mai numeroase pe care le amplaseaza de preferinta in locatii aflate in apropierea surselor de energie ieftina (hidrocentrale sau centrale nucleare). Daca evolutia din Carolina de Sud - unde se estimeaza ca dispune de un server pentru fiecare 40 de utilizatori de Internet - va continua, Google s-ar plasa in postura de stapan al Internetului, deoarece furnizorii locali vor fi obligati sa apeleze la el ca intermediar. Practic, nu se va sti care biti circula prin Internet si care prin fibra controlata de Google.

Dar exista si o alta posibilitate, bazata pe costul infim al traficului local - care de regula nici nu este taxat de ISP - in combinatie cu traficul peer-to-peer (P2P), care tinde sa reprezinte majoritatea absoluta a transferurilor in retea (doar BitTorrent reprezinta deja 60% din traficul Internet). In conditiile in care furnizorii locali s-ar conecta intre ei, evitand backbone-ul Internet, ar putea directiona pe aceasta legatura traficul P2P, care ar deveni astfel local si ar scadea substantial necesarul de largime de banda prin Internetul propriu-zis. Iar cum una dintre cele mai promitatoare solutii de televiziune prin Internet - Joost - se bazeaza pe tehnologii P2P, alternativa este atragatoare.

Desigur, sunt doar scenarii posibile. Ceea ce insa sare in ochi este faptul ca ambele pun in joc retele paralele Internetului "oficial". Exista oare posibilitatea unei rezolvari care sa pastreze unitatea retelei? Da, dar ar fi radicala: un nou protocol, anume pentru video.