Miza conflictului dintre Jammie Thomas si colosii industriei muzicale este importanta, pentru ca decizia finala poate crea precedente privind aspecte controversate si prea putin precizate in legislatie. Cel mai important dintre acestea se refera la „punerea la dispozitie“ (making available) a unui material sub copyright. Intrebarea este daca a pune o inregistrare (cazul tipic: un fisier MP3) intr-un folder partajat cu alti utilizatori reprezinta deja o violare a dreptului exclusiv de distributie a detinatorului copyright-ului sau, asa cum sustin aparatorii lui Jammie, infractiunea intervine abia atunci cand cineva descarca fisierul respectiv. Daca a doua interpretare va avea castig de cauza, atunci acuzarea va trebui sa probeze ca materialul muzical a fost efectiv preluat de o terta persoana, ceea ce este extrem de dificil. Daca insa va fi adoptata prima varianta, atunci practic toti utilizatorii retelelor de file sharing axate pe muzica se pot teme de eventuale actiuni legale. O alta chestiune controversata se refera la identificarea unui utilizator pe baza adresei de internet (IP) a computerului pe care-l foloseste. In cazul de fata, Jammie a fost fie nevinovata, fie extrem de naiva atunci cand a folosit in Kazaa acelasi identificator pe care-l foloseste uzual in adresa de e-mail si in diverse alte servicii, fapt care a convins juriul ca ea este persoana in cauza. In plus, mai intervin bresele de securitate si posibilitatea ca altcineva sa-si mascheze actiunile in spatele unui IP (tehnica numita spoofing).

In fine, complicatiile de natura tehnica si juridica sunt foarte multe. Cert este insa ca RIAA este interesata sa obtina o pedeapsa „exemplara“ in acest caz, pentru a descuraja utilizatorii retelelor de file sharing. Pe de alta parte, un studiu realizat de BigChampagne costata ca numarul utilizatorilor acestor retele s-a triplat de cand RIAA a inceput campania legala impotriva utilizatorilor, iar The Times considera ca acest caz risca sa se transforme intr-un nou dezastru pentru imaginea marilor case de discuri, contestate de public mai intai pentru faptul ca refuzau sa ofere alternative legale pentru retele de file sharing si apoi pentru politica de preturi practicata pentru muzica distribuita online. La toate acestea se mai adauga si reprosul ca inca de la jumatatea anilor 80 marea industrie muzicala a incetat sa mai sprijine artistii originali si inovatori, multumindu-se sa creeze vedete artificiale, profitabile pe termen scurt, dar lipsite de orice valoare din perspectiva artistica. Acesta este si unul dintre motivele pentru care multi muzicieni tineri experimenteaza metode de afirmare si de valorificare a muzicii lor, evitand casele de discuri si explorand oportunitatile internetului. Chiar si muzicieni consacrati aleg sa-si distribuie muzica in afara circuitelor traditionale: Prince a decis in iunie sa-si distribuie gratuit noul album „Planet Earth“ prin intermediul unui cotidian britanic, in vreme ce trupa britanica Radiohead experimenteaza varianta de a cere fanilor care le descarca noul album sa plateasca oricat doresc peste taxa de administrare (45 de pence).

Oricum se va termina cazul, Jammie a castigat deja batalia imaginii publice.