Va mai amintiti de LonelyGirl15? Pe scurt, e vorba de o serie de filme de circa 3 minute prezentand o adolescenta care pretinde ca se numeste Bree, are 15 ani si locuieste intr-un orasel neprecizat, „la ore departare de orice mall“. Postate pe YouTube si preluate in MySpace, primele 24 de „webisoade“ - cum au fost mai apoi numite - au generat o audienta fabuloasa, intretinuta nu printr-o actiune palpitanta, ci prin doza de mister pe care confuzia dintre realitate si fictiune au indus-o. Pana la urma s-a dovedit o „facatura“ - cuvant pe care-l folosesc pentru a aproxima englezescul „fake“ si totodata pentru a denumi cumva o forma de creatie care inca nu a capatat nume. Ceea ce au dovedit realizatorii acestui experiment (o echipa de cineasti americani si o actrita de 19 ani pe nume Jessica Rose) a fost puterea asa-numitului efect de retea, care se manifesta pregnant in retelele de socializare. De fapt, nu avem de-a face cu fictiune in forma traditionala, asa cum o cunoastem din literatura sau cinematografie, ci mai degraba de o forma interactiva de creatie: scenariul a fost dezvoltat in mare masura pe baza reactiei publicului, exprimata in nenumarate forumuri, bloguri si alte forme de interactiune pe care internetul le-a facut posibile.

Avem oare in fata o noua forma de arta (asa cum pretind „creatorii“), sau este vorba de un fenomen „memetic“ similar cu celebrul „Numa Numa Dance“? Cred ca este mai degraba o combinatie ingenioasa dintre cele doua. La urma urmei, e vorba de a spune o poveste si de a implica publicul in derularea ei, iar faptul ca si dupa ce realizatorii au iesit la rampa seria LonelyGirl15 a continuat succesul - insumand peste 70 de milioane de vizualizari - dovedeste ca nu este un simplu accident si ca audienta este dispusa sa accepte o conventie specifica oricarei forme de arta. Ceea ce mi se pare importat este ca acest gen de creatie este posibil doar in spatiul virtual si nu isi gaseste nici un precursor printre formele traditionale de creatie. Desi o parte din expresie ne parvine prin mijloacele audiovizuale, nu este film si nici televiziune. Este pur si simplu altceva: interactiune in jurul unui fir narativ. De fapt, „webisoadele“ sunt simple pretexte pentru ceea ce se petrece alaturi, in zona sociala a web-ului.

Am revenit la acest subiect pentru ca fenomenul se repeta. Reteaua de socializare Bebo - foarte populara mai ales in Marea Britanie si Irlanda - a angajat echipa care a realizat seria LonelyGirl15 pentru a pune in opera o noua creatie, numita Kate Modern, care va fi urmata la inceputul anului viitor de Sophia's Diary. De data aceasta, realizatorii sunt la lumina, iar regulile sunt cat se poate de explicite. Scenariile si personajele au fost discutate cu utilizatorii Bebo inainte de a fi produse, urmand ca reactia audientei sa stabileasca dezvoltarea dramei si evolutia personajelor. Distributia este selectata dintre profilele utilizatorilor retelei, iar „lista scurta“ este votata de comunitate. Pentru Bebo e o afacere cat se poate de avantajoasa, pentru ca desi webisoadele vor fi disponibile si in MySpace si YouTube, interactiunea cu comunitatea realizatorilor se desfasoara doar in Bebo, ceea ce poate aduce un aflux important de utilizatori, daca tinem seama ca estimarile indica circa 25 de milioane de spectatori pentru fiecare dintre primele webisoade din Kate Modern.

Un alt aspect interesant este faptul ca Bebo pare sa creeze si un model de finantare pentru acest nou gen de creatie. Desi costurile sunt foarte reduse (cam 12.000 de dolari pe webisod) si pot fi considerate amortizate de cresterea numarului de utilizatori, Bebo a incheiat contracte de publicitate cu firme importante - printre care Microsoft, Procter & Gamble si Orange - care au platit pana la o jumatate de milion de dolari pentru a-si vedea produsele (si, implicit, brandul) implicate in poveste, profitand de absenta regulilor care guverneaza acest gen de publicitate in televiziune. Producatorii au fost chiar pusi in situatia de a refuza oferte importante pentru a evita stridenta sau pentru ca, pur si simplu, nu aveau cum sa introduca produsele in desfasurarea actiunii - exemplul furnizat fiind Tampax.

Ca si in cazul LonelyGirl15, noua realizare a atras atentia presei traditionale. The Guardian si TimesOnline considera ca noile productii interactive tind sa influenteze semnificativ piata divertismentului, mai ales pe segmentul celor foarte tineri si tot mai putin atrasi de televiziunea traditionala. Pentru ei, internetul devine lifestyle.