Cand, acum cativa ani, o matusa de la tara mi-a spus cu candoare "te-am vazut pe Internet", m-am mirat. Astazi sunt convins ca, mai devreme sau mai tarziu, Internetul va ajunge in fiecare casa. Exista o sansa pentru "mai devreme".

Nu demult, un post de televiziune specializat in istorie a prezentat (din pacate la orele mici ale noptii) un foarte interesant documentar despre caderea dot-com-urilor. Spre deosebire de alte materiale cu acelasi subiect - axate pe aspecte economice adesea aride - acesta s-a orientat spre doua cazuri particulare. Primul l-a reprezentat o firma din Anglia care vindea prin Internet hrana pentru animale de casa. Pornita cu mult entuziasm, compania a obtinut relativ usor cateva milioane de dolari cu care s-a lansat. Caderea bursei i-a adus insa repede la faliment.

Mult mai pitoresc a fost al doilea caz, al carui protagonista a fost sotia unui fermier englez.

Ideea ei a fost sa vanda sutiene "de mare capacitate" (probabil inspirata de propria experienta). Nici vorba de investitori. Cu greu a obtinut de la o banca locala un credit care, completand micile economii personale, i-au permis sa porneasca micul ei magazin virtual. Sub privirile ingaduitoare si chiar amuzate ale sotului - in cizme de cauciuc si rezemat mai tot timpul in furca - acareturile au inceput sa se transforme in anexe ale noii afaceri, iar comenzile sa vina din toate colturile lumii. Afacerea a supravietuit marii caderi.

Astazi este usor sa tragem concluziile. Sub aspect economic, este remarcabila intuitia micii antreprenoare in privinta unui fenomen care a fost evidentiat mult mai tarziu si a capatat numele de "coada cea lunga" (the long tail). Comertul electronic dispune de capacitatea de a agrega clientela unor marfuri care nu sunt eficiente economic pentru detailistul obisnuit. Probabil ca cei care poarta 47 la pantofi simt pe propria piele fenomenul. Insa ceea ce este mai interesant in aceasta poveste (de succes, la urma urmei) este aspectul social: oamenii acestia erau niste mici fermieri - care cresteau animale si locuiau intr-un sat -, traind insa sincron cu lumea moderna. Daca facem comparatia cu situatia de la noi, distanta pare uriasa. In realitate, educatia si accesul la informatie face diferenta, iar Internetul este un factor important in aceasta ecuatie.

Am putea crede ca obiectivul accesului fiecarei familii din Romania la Internet este utopic si ca ar necesita investitii enorme. De fapt, proiectul legislativ "Un laptop pentru fiecare elev si fiecare profesor" - recent respins de Camera Deputatilor, dupa ce a avut aceeasi soarta in Senat - ne poate duce foarte aproape de acest obiectiv in timp record si cu investitii minime. Cu toate ca scopul proiectului este in primul rand educational, impactul social ar fi enorm, asa cum proiecte pilot desfasurate in tari precum Cambodgia, Costa Rica sau chiar Statele Unite au demonstrat pe deplin. Reactiile aberante ale multor parlamentari si lectura atenta a documentatiei aferente proiectului ma indeamna sa cred ca, in ciuda faptului ca initiativa d-lui Ghise este laudabila, promovarea a fost defectuoasa si pe alocuri gresita.

In primul rand, nota de fundamentare tehnica nu face decat sa justifice (corect, de altfel) alegerea laptop-ului "de 100 de dolari" conceput de colectivul profesorului Negroponte de la MIT si promovat de fundatia OLPC (One Laptop Per Child). Mi se pare evident ca aceasta nota ar trebui sa fie completata si de un raport privind efectele prevazute in plan educational si social. In al doilea rand, o actiune de lobby sustinut ar fi putut netezi asperitatile de ordin politic care razbat din multe reactii parlamentare. In fine, cred ca o actiune de o asemenea anvergura trebuie sa fie precedata de un proiect pilot, mai ales in situatia in care si tarile ferm angajate in proiect (China, Nigeria, Brazilia etc.) se afla abia in fazele initiale.

Un alt aspect trecut prea usor cu vederea il reprezinta costurile. La o prima vedere, bugetul de circa 700 de milioane de dolari (din care doar 200 revin infrastructurii, gratie conectivitatii wireless implicite) poate parea imens, avand in vedere ca bugetul de investitii pentru invatamant este putin peste un miliard de euro. O socoteala simpla ne spune insa ca un elev are cam 10 manuale pe an, iar costurile tipografice pentru fiecare carte pot fi estimate la un dolar. Avand in vedere ca laptop-ul functioneaza si ca e-book reader (poate cel mai bun din lume), ar rezulta ca doar prin distributia manualelor si materialelor aditionale sub forma electronica, un aparat s-ar amortiza in cativa ani.

Insa accesul copiilor si profesorilor la o unealta educationala minunata si, prin intermediul ei, la fabuloase resurse informationale si educationale... Nepretuit.