Visul telefonului cu doua SIM-uri

Postat la 24 februarie 2009 121 afişări

Saturarea pietei de telefonie impinge companiile din domeniu sa caute solutii noi de atragere a clientilor. Telefoanele mobile cu doua cartele SIM ar putea fi , pe termen lung, o mina de aur atat pentru producatori, cat si pentru operatori. Deocamdata insa, lucrurile sunt deabia la inceput.

Intr-o cafenea nu foarte aglomerata din Bucuresti rasuna zgomotos un telefon mobil. In loc sa raspunda imediat, posesoarea incepe sa scoata din geanta, rand pe rand, cate un telefon. “Nu mai stiu care suna”, exclama ea, in timp ce sunetul ascutit continua sa se auda. Cand a raspuns, pe masa erau cinci telefoane plus cel care sunase. “Ar trebui sa-mi iau trei celulare cu cate doua SIM-uri, ca sa le mai reduc numarul”, spune ea. E drept, nu multi sunt in situatia de a avea sase telefoane, cel putin cate unul in reteaua fiecaruia dintre cei cinci operatori de telefonie mobila, dar sunt deja destui care au cate doua mobile in retele diferite.

“Piata romaneasca de comunicatii este deja matura, cu un nivel de penetrare a telefoniei mobile ajuns la aproximativ 130% din populatie”, spunea recent Liliana Solomon, directorul executiv al Vodafone Romania - ceea ce inseamna, cu alte cuvinte, ca in medie unul din trei romani are cate doua telefoane mobile. In aceste conditii, telefoanele mobile cu doua cartele SIM par a fi o solutie interesanta pentru utilizatori, dar si pentru companii, care spera sa castige din acest interes. “Numarul utilizatorilor de telefoane dual SIM este in crestere, intrucat tot mai multi consumatori fie au atat un numar de telefon personal, cat si unul de serviciu, fie au doua cartele in retele diferite”, este de parere Viorel Balanoiu, managing partner in cadrul OneShop.ro. Balanoiu mai spune ca nisa de telefoane dual SIM a luat avant o data cu aparitia modelelor care poarta marca unor producatori cunoscuti.

Pana nu demult, oferta de telefoane cu doua cartele SIM nu era deloc bogata. In Romania, comercializarea acestui tip de telefoane a inceput in 2007, odata cu aparitia modelelor fabricate in China, privite insa cu neincredere, pentru ca la inceputul anului trecut sa fie lansate doua telefoane dual SIM de la Samsung - D880 si D780. Operatorul de servicii de telefonie mobila Cosmote a avut, de asemenea, o incercare pe aceasta nisa - a inceput sa aduca in Romania un telefon dual SIM, pentru a castiga noi clienti care, desi ar fi vrut poate sa foloseasca serviciile operatorului, preferau sa-si pastreze numa rul de telefon deja detinut in alta retea. “Piata dual SIM este inca destul de limitata, mai ales ca marile branduri de genul Nokia sau Sony Ericsson nu au intrat puternic, fiind oarecum reticente”, apreciaza Mihai Purcarea, directorul si actionarul minoritar WND Telecom Distribution, companie care a lansat la finalul anului trecut doua modele de telefoane cu doua cartele SIM.

Celularele WND difera insa de cele dual SIM obisnuite, deoarece nu numai ca functioneaza simultan cu doua cartele, consumatorul putand alege din meniul telefonului pe care din ele vrea sa o foloseasca, ci sunt de fapt doua telefoane mobile independente, montate spate in spate, fiecare parte a telefonului avand propriul ecran si propria tastatura. “Anul 2008 marcheaza de fapt momentul de crestere a cererii pentru telefoane dual SIM, odata cu asocierea acestor telefoane cu branduri cunoscute”, apreciaza Alex Munteanu, directorul comercial al retelei Germanos Telecom Romania. In opinia lui Munteanu, este de asteptat ca si alti producatori de renume sa lanseze terminale din aceasta categorie in cel mult doi ani, urmand exemplul Samsung.

Producatorul LG Electronics, spre exemplu, a facut deja un prim pas in aceasta directie anul trecut, odata cu lansarea primului sau telefon mobil dual SIM, KS660, dedicat pietelor asiatice si est-europene, potrivit oficialilor companiei. Terminalul nu este inca disponibil in Romania. Gama de telefoane dual SIM a Samsung a fost completata la finalul anului trecut cu un nou model, D980 Isis, cu ecran tactil cu diagonala de 2,6 inci si camera foto de 5 megapixeli. Din punctul de vedere al companiei, care aduce telefoanele in Romania prin intermediul distribuitorului oficial al Samsung, Hat Group, intrarea pe piata telefoanelor cu doua cartele este o miscare fireasca, prin care se adapteaza unor nevoi certe ale consumatorilor.

Oficialii Samsung Electronics Romania sustin ca anul acesta vor mai fi lansate si alte modele ale unor astfel de mobile, justificand asteptarile de vanzari de peste 50.000 de bucati. Dar chiar si asa, piata este inca destul de mica. Din cinci milioane de telefoane mobile, cate vor fi vandute in 2009, potrivit estimarilor mai multor companii din piata, numai 100.000 vor fi dual SIM. “Daca luam in calcul estimarile din piata, nisa telefoanelor cu doua cartele SIM inseamna probabil mai putin de 2% din piata totala a terminalelor din Romania”, apreciaza Alex Munteanu de la Germanos, in magazinele companiei fiind disponibile mobile Allview si WND. In jur de 40.000 de telefoane si-au propus sa vanda anul acesta si cei de la WND Telecom Distribution, potrivit lui Mihai Purcarea.

Compania, care a intrat pe piata romaneasca in urma unei investitii initiale de 1,5 milioane de euro, obtinuta prin credit bancar, a importat anul trecut 5.000 de telefoane, din care a vandut in decembrie aproape jumatate. Romania este prima tara din Europa unde au fost aduse terminalele WND, iar in functie de rezultatele obtinute aici ar urma sa se decida extinderea in alte piete europene, intai in vecinatate, iar mai apoi eventual si in Europa de Vest, dupa cum spune Alexandru Isbasoiu, directorul de vanzari al WND Telecom Distribution. “Deocamdata, anul acesta vrem sa mai lansam aici alte doua modele de telefoane”, declara Purcarea. Compania doar detine patentul pentru aceste telefoane cu doua fete, productia fiind externalizata intr-o fabrica unde sunt produse si alte telefoane mobile, intre care si Samsung.

“Costurile de productie ale telefoanelor WND sunt mai ridicate decat in cazul altor telefoane dual SIM. Cheltuielile necesare productiei sunt aproape duble comparativ cu cele pentru un telefon obisnuit, pentru ca este vorba despre doua telefoane diferite, care impart o singura baterie”, spune Purcarea. Unul dintre modelele pe care le-ar putea aduce WND Telecom Distribution pe piata romaneasca este un telefon de lux, dedicat segmentului de consumatori cu venituri peste medie. Cele doua modele disponibile pe piata sunt vandute deocamdata in magazinele Flanco si Flamingo, dar si in magazine partenere cu operatorii de telefonie mobila, precum Fonomat, Arsis sau Germanos. In ce priveste operatorii de telefonie mobila, comercializarea telefoanelor dual SIM in magazinele proprii nu este o optiune viabila, intrucat cei mai multi dintre utilizatori folosesc astfel de telefoane pentru cartele din retele diferite de telefonie. Singurul operator care are o solutie similara telefoanelor dual SIM este Vodafone. In oferta acestuia exista o optiune prin care pe aceeasi cartela pot functiona doua numere de telefon diferite, cu conditia ca ambele sa fie in reteaua companiei.

Urmărește Business Magazin

/business-hi-tech/telecom/visul-telefonului-cu-doua-sim-uri-3994593
3994593
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.