De curand, webul a fost bantuit de un val de zvonuri despre iminenta lansare a serviciului de televiziune prin Internet Joost. Pana la urma s-a vadit ca a fost doar o noua versiune beta, de data aceasta deschisa unui public mai larg, pe baza de invitatii. De fapt, a fost mai degraba un exercitiu de publicitate menit sa atraga atentia asupra unui anunt cat se poate de serios: Joost a incheiat noi acorduri cu importanti furnizori de continut, printre care si CNN. Astfel, Joost se poate deja lauda cu un amplu portofoliu de programe - de la Viacom, Warner Music Group, CBS etc. - si cu acorduri de publicitate cu numeroase companii, printre care Coca-Cola, Nike, Microsoft, P&G, Sony si Visa.

Am mai vorbit adesea despre Joost, asa ca nu voi mai insista asupra meritelor tehnice ale serviciului. Acordurile cu importante retele de televiziune si cu furnizori de publicitate sugereaza ca firma scandinava a reusit sa convinga in privinta modelului de afaceri si se pare ca toate partile se arata multumite. Inclusiv publicul, care nu doar ca se va bucura de o oferta care are sanse sa devina din ce in ce mai larga, ci va avea pentru prima data sansa sa-si "personalizeze" televiziunea. Este si aici un exemplu de "coada lunga", adica posibilitatea de a agrega audiente semnificative in jurul unui continut considerat de mica valoare comerciala de televiziunea traditionala. Un exemplu il poate reprezenta segmentul filmelor documentare. Ce se intampla insa daca pe mine, de exemplu, ma intereseaza olaritul si gasesc un documentar care pare foarte interesant dar este, sa zicem, in limba armeana? Aici intervine rolul comunitatii utilizatorilor - numeroase in web - care poate realiza titrarea in limbi de larga circulatie, care se integreaza nativ in sistemul Joost. Ar mai fi un avantaj important: Joost este ieftin. Daca sistemul atinge repede masa critica de utilizatori (ceea ce pare tot mai probabil), pentru un canal de televiziune care vrea expunere prin Internet va fi mult mai rentabil sa apeleze la Joost (chiar daca vreo cateva procente din incasarile din reclama vor fi retinute de operatorul retelei) decat sa-si construiasca propriul sau sistem de webcasting. S-ar putea spune ca, practic, Joost nu are concurenta la ora actuala. De unde ar putea veni amenintarile?

Se pare ca de la batranul si clasicul download. Mai precis BitTorrent, care si-a dovedit calitatile in vehicularea volumelor mari de date, mai cu seama in cazul filmelor. Se poate obiecta ca BitTorrent este eficient doar in cazul resurselor foarte cautate, ceea ce anuleaza avantajul diversitatii. Insa de curand trei cercetatori americani au inventat o tehnica numita SET (Similarity-Enhanced Transfer) care a reusit sa aduca sporuri de viteza de pana la 500%, tocmai in cazul resurselor mai putin cautate (adica cele din "coada cea lunga"). O alta obiectie o reprezinta faima proasta care i se trage din vehicularea ilegala de continut sub copyright. Insa si in aceasta privinta apar semne de schimbare: BBC isi distribuie numeroase emisiuni TV prin acest protocol, iar unele companii intentioneaza sa creeze servicii comerciale legale prin BitTorrent, pe baza de abonament.

Acesta este deci contextul in care o tanara firma israeliana numita Hiro Media a lansat un concept si o tehnologie extrem de ambitioase: download video suportat prin publicitate. Simplitatea ideii este dezarmanta: de fapt BitTorrent (si sistemele de partajare de fisiere peer-to-peer in general) reprezinta o metoda de distribuire extrem de eficienta (si practic gratuita), pe care furnizorii de continut o demonetizeaza in loc s-o monetizeze prin publicitate. Tehnologia celor de la Hiro permite inserarea in continutul video a spoturilor publicitare astfel incat - n-o sa va placa - nu pot fi sterse si nici nu pot fi "sarite" cu fast-forward. Dar e mai mult de atat: spoturile nu sunt decat niste marcatori care cheama dinamic spotul propriu-zis, care va fi individualizat: doua persoane care descarca acelasi continut au sanse mari sa vada spoturi (interactive!) diferite. Advertiserii au sansa sa-si actualizeze continutul, sa conduca campanii diverse in functie de localizare sau de publicul - tinta si sa masoare precis expunerea. Proprietarii continutului pot sa-si valorifice pe termen lung materialul fara cheltuieli suplimentare, iar publicul se va bucura de gratuitatea tipica oricarei televiziuni comerciale.

Suna chiar bine. Marturisesc ca au inceput sa ma irite filmele fara publicitate inserata...