-
De ce dobânzile la credite sunt mai mari în România faţă de vestul Europei (faţă de ţările din Est pare că avem dobânzi mai bune)? În primul rând pentru că avem dobânzi mari la depozite, adică la resursele financiare atrase de la populaţie şi companii. Este un lucru bun sau rău?
Opinie Cristian Hostiuc, director editorial ZF 11 nov 2024
-
Am ajuns într-o situaţie paradoxală: România, românii au bani dar nu au suficiente oportunităţi de investiţii, aşa că antreprenorii preferă să-şi ţină banii la bancă, în titluri de stat sau să investească în afară. Guvernul ucide iniţiativele antreprenoriale private prin creşterea birocraţiei statului, prin dobânzile mari pe care le oferă pentru creşterea cheltuielilor publice
Opinie Cristian Hostiuc, director editorial ZF 23 sep 2024
-
RO-Alert, vine ursul recesiunii. Cât va mai trăi economia din creşterile de salarii şi pensii, în condiţiile în care industria scade dramatic, construcţiile rezidenţiale şi tranzacţiile imobiliare sunt la pământ, iar industria financiară şi de IT stagnează? Ironic, creşterea economică actuală este susţinută de creşterea fiscalităţii şi a statului în economie!
-
Românii (sau unii dintre ei) au mai mulţi bani decât credem. Câteva date statistice. Dar mai interesantă este propunerea lui Ciolacu de a aduce în ţară, printr-o scutire de impozit, banii românilor care stau în afară. Este şi asta o formă de „albire“ a banilor, mai ales a celor din piaţa crypto
Opinie Cristian Hostiuc, director editorial ZF 26 aug 2024
-
Dacă economia americană intră în recesiune – primele semne de criză deja au apărut - noi cu cine şi cu ce ne vom apăra?
-
Cum să ne pregătim pentru revenirea lui Donald Trump la Casa Albă, mai ales după retragerea lui Biden: poate n-ar fi rău să-l invităm din nou pe Donald Trump Jr. în România să vâneze urşi, că tot avem prea mulţi
Opinie Cristian Hostiuc, director editorial al ZF 22 iul 2024
-
Guvernul, PSD şi PNL pot rămâne fără probleme în campanie electorală: BNR a redus dobânda, inflaţia scade peste aşteptări, economia creşte peste aşteptări, salariile cresc cu mult peste rata inflaţiei, iar derapajul finanţelor publice nu interesează pe nimeni
-
Hai România!, văzută dintr-o altă perspectivă. Creşterea salariului minim cu 334%, a salariului mediu cu 207% şi stabilitatea cursului valutar, care a crescut cu numai 12% în ultimul deceniu, au adus o creştere exponenţială a puterii de cumpărare în euro, care se vede şi în exuberanţa Euro 2024
-
Cel mai mare câştig al primului rând de alegeri din acest an este că nu avem niciun derapaj politic. În aceste condiţii, putem mergem liniştiţi la Coldplay, la Campionatul European de Fotbal şi în vacanţă
Opinie Cristian Hostiuc, director editorial ZF 10 iun 2024
-
Pentru cei care se întreabă ce ne-a adus intrarea în UE, că tot trebuie să mergem weekendul viitor la vot, să ne uităm la cifre şi la banii care au intrat în România, nu la retorică
-
Degeaba băncile se bat în oferte pentru credite ipotecare/imobiliare cu dobânzi fixe mai mici, dacă reglementările BNR spun că analiza privind suma maximă care poate fi acordată unui client trebuie să fie raportată la dobânda variabilă, care este IRCC plus marja băncii, care este mult mai mare decât dobânda fixă
Opinie Cristian Hostiuc 27 mai 2024
-
Criza din IT se extinde: După concedierile de la Gameloft, când biroul de la Cluj a fost restructurat peste noapte, întrebarea celor din industria de IT este cine urmează
Opinie Cristian Hostiuc, director editorial ZF 20 mai 2024
-
Băncile raportează o nouă creştere a profiturilor, Bursa este la maxim istoric, consumul este din nou pe plus, cheltuielile bugetare sunt la maxim, administraţia publică se îndatorează la foc automat, iar guvernul a intrat în campanie electorală. Dar cum merge economia?
Opinie Cristian Hostiuc, directorial editorial ZF 13 mai 2024
-
Cum să te duci într-o fabrică să lucrezi în trei schimburi, adică şi noaptea, plus ore suplimentare în weekend, pentru 3.800-3.900 de lei, cu bonuri de masă, când la stat salariile sunt mai mari cu 50% decât media pe economie şi pleci acasă la ora 16.00? Când fabricile private încep să facă concedieri colective, primarii îşi angajează fără probleme propriile familii la stat
-
Cum putem să citim piaţa imobiliară: Din punct de vedere al accesibilităţii achiziţiei unui apartament, România, Bucureştiul sunt încă o piaţă ieftină, dar din punct de vedere al achiziţiei pentru investiţii, ca să câştigi din chirie şi creşterea valorii proprietăţii, piaţa nu este aşa spectaculoasă
Opinie Cristian Hostiuc, director editorial ZF 29 apr 2024
Opinie Cristian Hostiuc