MAREA FASCINEAZĂ. Pentru unii marea înseamnă peisaj, pentru alţii plajă, însă pe o anumită categorie de oameni marea îi provoacă să o cucerească cu totul. De multe ori, cu orice costuri. Vom vedea însă în cele ce urmează, că microbul navigaţiei se poate trata şi cu leacuri băbeşti, mai ieftine.

„Ceea ce se vinde cel mai bine pe piaţa fascinaţiei mării este capacitatea de a conduce o ambarcaţiune„, spune Ovidiu Drugan, skipper şi co-proprietar al unei şcoli de yachting care are deja şapte ambarcaţiuni, toate ocupate în vara asta cu clienţi. „Fie cu motor, fie cu vele, sau chiar cu rame, ambarcaţiunile ce fac parte din gama «de agrement» (până la lungimea de 24 metri) vin fiecare cu propriul «manual de utilizare» şi cerinţe de «certificate de conducător». Noi îi învăţăm pe oameni să fie skipperi – adică să poată ieşi în siguranţă, cu prietenii sau familia, pe mare„, spune Drugan.

La fel ca la maşini, sunt o mulţime de distincţii între „carnetele de bărci„. Prima e cea mai importantă: cu vele sau cu motor. Apoi urmează alte diviziuni: pentru ape interioare sau Deltă, pentru navigaţie costieră (6 şi 12 mile de la ţărm) şi ultimul, cel mai greu de obţinut: „all-zone„ – fără limită de distanţă faţă de ţărm.

„În acest moment, piaţa s-a dezvoltat pentru a susţine cererea câtorva sute de persoane pe an, care nu sunt proprietari, însă care îşi doresc carnetul pentru a putea închiria o barcă sau pur şi simplu ca o experienţă personală„, spune Ovidiu Drugan. Ultimii ani au văzut o creştere de mai bine de 100% pe an în numărul de absolvenţi.

Trebuie însă să muncească pentru asta - mai mult decât la carnetul de şofer. Materiile predate sunt extrem de diverse şi câteodată dificile: construcţia navei, marinărie, manevra navei cu motor şi cu vele, motoare; instalaţii, vitalitatea navei, mijloace de salvare, meteorologie, navigaţie maritimă, proceduri de salvare pe mare, prim ajutor medical, legislaţie, COLREG şi Regulamentul Navigaţiei pe Dunăre.

De asemenea, şcolile de navigaţie pun experienţa practică pe primul loc. Cursanţii lor, în general oameni din clasa mijlocie, îşi dedică week-endurile din mai bine de jumătate de an absolvirii şi examenului pentru certificatul de conducător de ambarcaţiune. Mulţi, şi noptile, întrucât practica include navigaţie de noapte. 

UNDE TE OPREŞTI CÂND AI ŞI BARCĂ ŞI CARNET? ŞI CÂT TE COSTĂ?

În acest moment, litoralul românesc şi-a aliniat preţurile la cele internaţionale. În cele patru marine, Constanţa (Tomis) Eforie, Mangalia (cea mai mare) şi Limanu (prima construită de la zero de un întreprinzător privat), un călător venit de departe şi care vrea să stea doar o zi, plăteşte undeva între 10 şi 20 de euro.

Abonamentul anual pentru acelaşi tip de ambarcaţiune medie (cca. 10 metri), inclusiv pază, electricitate şi apă, trece de 800 de euro şi poate ajunge şi la 1200. Fireşte, dimensiunile contează: taxele se percep în general în funcţie de lungimea navei. O ambarcaţiune mai full-size cu vele (15 metri) scoate din buzunarul proprietarului circa 3.000 de euro pe an doar în costuri de mooring, adică de cazare.

Capacitatea marinelor este peste nevoile proprietarilor din România. În acest moment, ele pot primi între câteva zeci şi câteva sute de ambarcaţiuni cu motor sau vele fiecare. Însa loc e destul: mai bine de 50% din locuri sunt neocupate, pur şi simplu pentru că nu există destule ambarcaţiuni.