„Yachtingul este un sport în care stai îmbracat sub duş şi tai bani cu foarfeca„: aşa spune înţelepciunea populară britanică, perfect valabilă şi la noi, dacă înlocuieşti duşul cu cuptorul (vara) sau frigiderul (în restul sezoanelor). La prima vedere, cea mai bună soluţie pentru a ajunge în yachting e achiziţia de ambarcaţiuni. Cel puţin asta a fost tendinţa în deceniul de până în 2008, când achiziţiile de veliere au explodat, pornind de la o bază mică, în vreme ce numărul de oameni cu carnet de skipper a crescut puţin. După 2008, odată cu venirea crizei, s-a facut simţit un fenomen invers: s-au vândut mult mai puţine bărci însă cu mult mai mulţi oameni au venit în domeniu, în special în şcoli, pentru a învaţa să navigheze pe bărci de închiriat.

Unul dintre vânzătorii cu experienţă în veliere, Robert Ambrozie, spune că în 2013 nu s-a vândut încă niciun velier mare în România, prin dealerii locali. Asta deşi una sau două bărci apar în fiecare an, cumpărate la mâna a doua din Franţa sau Italia şi aduse de proprietari pe litoralul nostru. 

„Importatorii din 2007-2008 nu se mai regăsesc pe piaţă, în prezent existând doar unii în formă latentă şi în aşteptare ca piaţa să îşi revină - ca noi - sau cu stoc valoric ridicat de bărci care se degradează„, spune Ambrozie.

Nici bărcile milionarilor, cele care trec de suta de mii de euro bucata şi pot ajunge lejer la un milion, nu mai au căutare. „Piaţa yachturilor mari, cu motor, a avut, din 2004 până în 2011, un ritm de 1-3 bucăţi pe an, dar după 2011 nu s-a mai vândut nimic, din informaţiile mele„, adaugă el.

Merg însă bărcile de Deltă şi râuri, folosite, la limită, şi pe mare: piaţa ambarcaţiunilor mici cu motor outboard (5-6 m lungime) a cunoscut ani cu 150-200 unităţi vândute, însă în ultimii 2-3 ani probabil că numărul lor a scăzut la maxim 20-30 bucăţi, după estimările lui Robert Ambrozie. Perspective? Pesimiste pe termen scurt şi mediu. „După părerea mea, în următorii 2-3 ani nu se va întampla nimic spectaculos. Poate după cinci ani să înceapă piaţa să ceară bărci mari şi noi„.

REGATTELE: FAC SAREA ŞI PIPERUL, DAR ÎNCĂ NU ŞI PROFITUL

Ce-ar fi fotbalul fără stadioane şi fără suporteri? Dar fără bani? Sunt întrebările pe care şi le pune şi yachtingul românesc, care se uită cu jind la piaţa europeană, în valoare de 7 miliarde de dolari, în care Franţa e lider, cu 15% la nivelul anului 2012, potrivit Interconnection Consulting. Tot în 2012 piaţa a mai scăzut cu 5,6%, iar analiştii nu estimează o reluare a creşterii mai devreme de 2014, cu un modest reviriment de 0,6%.

Greul a trecut totuşi, dacă e să luăm în calcul faptul că înainte de criză, în 2008, se vindeau în Europa 143.000 de ambarcaţiuni, în vreme ce anul trecut cifra n-a trecut mult de 77.000. România a văzut fluctuaţii şi mai mari, conform estimărilor din pagina precedentă. Totuşi şi la noi ca şi în Occident există o rază de lumină: competiţiile şi emoţia lor, care încep să aducă încet-încet şi bani.

De altfel, asta se vede şi în două tendinţe importante, vizibile şi pe piaţa noastră: orientarea către competiţie a şcolilor şi clienţilor lor şi creşterea ponderii velierelor de performanţă, capabile de curse, în achiziţii, inclusiv cele ale clienţilor români.
E şi cazul familiei Fulicea. Iulia şi Victor, la fel de binecunoscuţi între yachtmeni ca proprietari ai velierului Simina. Cei doi fac legea în competiţiile de la Marea Neagră de vreo trei ani. Povestea a început cu pasiunea Iuliei, care, la 11 ani, a ieşit prima oară pe apă cu un mic velier de câţiva metri, într-o categorie foarte bine numită: „Optimist„. De atunci şi până acum a câştigat la juniori, urcând treptele şi schimbând bărcile, până la actualul velier de 12 metri cu care a şi câştigat campionatul românesc offshore de anul trecut.