Cum creşti productivitatea angajaţilor

Autor: Florin Casota Postat la 29 mai 2017 2024 afişări

Deşi ar prefera să lucreze în natură, cei mai mulţi angajaţi nu au de ales şi stau închişi în birouri. Dar arhitecţi şi dezvoltatori imobiliari s-au gândit la o soluţie: includerea elementelor naturale în mediul de lucru. Cercetătorii de la Universitatea Cardiff au descoperit că angajaţii care lucrează într-un spaţiu de lucru cu elemente naturale sunt cu 15% mai productivi decât ceilalţi. Altfel spus, angajatorii câştigă trei zile de muncă pe lună pentru fiecare angajat.

Novis Plaza este o clădire de birouri din Cluj-Napoca dezvoltată pe principiul biologic. Iată că eco nu mai este un concept care se aplică doar la alimente, ci, mai nou, s-a extins şi la arhitectură. 

Numeroase studii arată că senzaţia de bine se traduce printr-o productivitate mai mare a angajaţilor. Această stare poate fi recreată şi la locul de muncă printr-un birou bine organizat, realizat cu un design care face o conexiune puternică între spaţiul de lucru şi natură. Transilvania Construcţii este proprietar, administrator şi dezvoltator de proprietăţi industriale din Cluj-Napoca; compania este cea care recent a finalizat clădirea de birouri Novis Plaza, respectând principiile designului ecologic.

Cel mai nou proiect al companiei transilvănene, Novis Plaza, este o clădire de birouri construită pe baza ideii „de a pune angajatul pe primul loc. Este un spaţiu smart de birouri într-o zonă cu o dezvoltare rapidă şi interes pentru tot mai multe companii”, susţine Andrei Timofte, CEO al Transilvania Construcţii.

Novis Plaza este compusă din două corpuri; corpul A este finalizat şi are o suprafaţă de peste 7.879 mp de spaţii comerciale şi de birouri, iar corpul B va fi disponibil anul viitor şi va aduce în plus 6.292 mp pentru birouri şi o sală de conferinţe cu o capacitate de 500 de locuri. 

Timofte spune că pentru realizarea clădirii conceptul urmărit a fost ca orice angajat care lucrează în acest spaţiu să se simtă mai apropiat de natură, să aibă o stare de bine la locul de muncă, să fie mai productiv şi mai puţin stresat. Starea de bine, cunoscută şi ca wellbeing, a devenit o preocupare reală încă de la începutul anilor 1980 în America, pentru a combate stresul la locul de muncă. „Noi am dezvoltat spaţii largi şi luminoase împânzite cu plante verzi şi spaţii de recreere, precum atriumul, piaţeta şi terasa superioară”, spune Andrei Timofte. Tot el povesteşte că ideea de a miza pe design eco a venit în momentul „când ne-am dat seama că deja avem un plus enorm prin faptul că Novis Plaza este înconjurat de Muzeul Etnografic al Transilvaniei, care oferă printre puţinele zone verzi din oraş. Starea de bine promovată prin conexiunea omului cu natura este soluţia pe care am bazat acest concept de design”.

Odată cu evoluţia omenirii, şi dezvoltările urbane au crescut, înregistrându-se o emigrare naturală din zonele rurale către centrele urbane, iar în ultimii 50 de ani populaţia urbană din diferite ţări a înregistrat creşteri majore. De fapt, potrivit datelor Institutului de Statistică, mai mult de jumătate din populaţia României (19,7 milioane de persoane) trăieşte la oraş (53,8%), ceea ce se traduce şi printr-o depărtare a oamenilor de natură. Care nu este neapărat un lucru bun.

Potrivit lui Stephen R. Kellert, autor al cărţii „Birthright: People and Nature in the Modern World” (Drept din naştere: oamenii şi natura în lumea modernă), oamenii au evoluat în lumea naturală, dar habitatul contemporanilor a devenit în mare parte construit de om, unde petrec 90% din timp. Rezultatul este o deconectare de natură. Noua tendinţă în arhitectură, de design biofilic, recunoaşte nevoia oamenilor de a sta în natură.

„Am pus oamenii în birouri fără ferestre şi le-am dat un computer şi ne aşteptăm să lucreze fără probleme, dar constatăm că ei nu lucrează bine în astfel de condiţii. Angajaţii din astfel de birouri sunt mai predispuşi la oboseală, se vede o lipsă a motivaţiei şi se înregistrează o rată mare de absenteism. Dacă implementăm anumite elemente ale naturii în aceste medii, rezultă o îmbunătăţire a bunăstării angajaţilor, dar şi a productivităţii acestora”, este de părere Kellert.

Un studiu din 2015 al universităţii Stanford arată legătura directă dintre petrecerea timpului în natură şi îmbunătăţirea sănătăţii mintale. Alte studii realizate de Ellison Chair in International Floriculture confirmă că natura ajută pacienţii din spitale să se recupereze mai repede, lumina naturală sprijină elevii să înveţe mai bine, iar oamenii care lucrează în birouri cu multe plante se îmbolnăvesc mai rar.

„Biroul este spaţiul unde un angajat îşi petrece foarte mult timp din zi, astfel încât pentru el sunt foarte imporante beneficiile care îi sunt puse la dispoziţie, facilităţile şi spaţiile de recreere din clădire, starea de bine pe care i-o oferă designul birourilor şi conexiunea lui ca om cu natura”, spune Timofte. Studiul „The Relative benefits of green versus lean office space” (Beneficiile spaţiilor de birouri verzi faţă de cele standard), realizat de cercetătorii de la universitatea din Cardiff, UK, arată că „un spaţiu de lucru plăcut, verde, luminos creşte productivitatea angajaţilor cu 15% pe o perioadă de trei luni, în comparaţie cu cei care lucrează în birouri fără elemente naturale”.

O altă cerecetare în domeniu a fost făcută de Cary Cooper, profesor al Universităţii Lancaster, care a încercat să cuantifice impactul clădirilor verzi asupra personalului. Cooper spune că cercetările în domeniu demonstrează beneficiile tangibile pentru indivizi şi organizaţii. Contactul cu natura sau cu elemente de design care imită elementele naturale s-a dovedit a avea un impact pozitiv asupra sănătăţii, performanţei la locul de muncă, reducerea anxietăţii şi stresului.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.