O nouă multinaţională intră în România şi intră pe una dintre pieţele cele mai concurenţiale. De unde vine compania cu o istorie de aproape nouă decenii şi ce planuri are pentru piaţa locală

Autor: Ioana Mihai-Andrei Postat la 10 iunie 2024 47028 afişări

Producătorul macedonean de medicamente Alkaloid, care a bifat în ultimii cinci ani o rată medie de creştere de peste 12%, a deschis o filială în România pentru a-şi întări poziţia pe plan local. Pentru a susţine ritmul de creştere, compania mizează pe extindere la nivel global, fiind prezentă în aproape 50 de ţări. În birourile de la Skopje, piaţa românească este considerată strategică, iar operaţinile locale au ATINS în primul an de funcţionare un plus al vânzărilor de 66%, peste planurile bugetate. Alkaloid are pe piaţa românească în jur de 20 de produse, din cele aproape 250 câte se regăsesc în portofoliul companiei farmaceutice. Planurile pentru România vizează creşterea echipei, a portofoliului de produse, dar şi a notorietăţii brandului de producător, povesteşte Zhivko Mukaetov, CEO şi preşedinte al boardului Alkaloid AD Skopje.

O istorie de aproape nouă decenii

Începuturile Alkaloid datează din august 1936, când la periferia oraşului Skopje a fost deschisă una dintre primele capacităţi de prelucrare a alcaloizilor, în spaţiul comunităţii iugoslave de la acea vreme. Din doar două fabrici cu 15 lucrători, astăzi, 88 de ani mai târziu, Alkaloid a ajuns la aproximativ 80.000 metri pătraţi de unităţi de producţie, aproape 3.000 de angajaţi în sediul central din Skopje şi cele 22 de filiale situate în 15 ţări din întreaga lume, povesteşte Zhivko Mukaetov, CEO şi preşedinte al boardului Alkaloid AD Skopje. 

Succesul continuu în afaceri şi dezvoltarea sustenabilă a Alkaloid este în principal rezultatul calităţii produselor noastre, a personalului care lucrează în cadrul companiei, a mărcii „Alkaloid” şi a mărcilor individuale construite de-a lungul deceniilor de către generaţii de angajaţi devotaţi.

O constantă în lunga istorie a Alkaloid sunt investiţiile. În ultimii cincisprezece ani, compania a alocat aproape 220 de milioane de euro, direcţionaţi către construirea de noi unităţi farmaceutice, sporirea capacităţilor de cercetare şi dezvoltare, instalarea de echipamente de ultimă oră, laboratoare, tehnologii, software şi personal bine pregătit.

Astăzi, Alkaloid plasează peste 70% din producţie în aproape 15 ţări din întreaga lume. „Tendinţele globale în sfera farmaceutică, chimică, fitoterapie şi cosmetică sunt implementate în operaţiunile noastre de zi cu zi, iar aderarea noastră la cele mai stricte standarde de bună practică de fabricare este confirmată de autorităţi renumite.

Într-o industrie dinamică, cum este cea farmaceutică, plasamentele corespund de obicei cu investiţii, abilităţi şi know-how, pe care în ultimele două decenii le-am îndreptat strict către poziţionarea globală a mărcii Alkaloid. Un punct de vedere important, strategic în harta noastră globală este România. Pe această piaţă, după ce am fost prezenţi în ultimii ani, în 2022 ne-am înregistrat propria companie în Bucureşti”, declară Zhivko Mukaetov. Aici, portofoliul Alkaloid constă dintr-o gamă de produse farmaceutice şi de hemodializă. „Produsul nostru farmaceutic de top pe această piaţă este antibioticul cefiximă (Macedonian Pancef), cu marcă înregistrată Xifia în România, care se numără printre primele cinci mărci de antibiotice de pe piaţa românească. Fiecare produs, fiecare marcă şi fiecare decizie a Alkaloid se datorează mai ales oamenilor. Ne propunem să construim o companie de oameni mulţumiţi, care îşi investesc potenţialul în succesul nostru comun, deoarece imaginea companiei, valorile, credibilitatea şi cultura organizaţională se reflectă în oamenii săi”, susţine Zhivko Mukaetov.


„Misiunea Alkaloid rămâne să se diferenţieze prin cunoaşterea şi dezvoltarea de produse cu valoare adăugată, utilizând standarde etice înalte în activităţile noastre de zi cu zi; credibilitate şi abordare profesională în operaţiunile noastre generale. Chiar şi în vremuri atât de dificile, vom rămâne dedicaţi celui mai important lucru din viaţă: SĂNĂTATEA MAI PRESUS DE TOATE!.”

Zhivko Mukaetov, CEO şi preşedinte al boardului Alkaloid AD Skopje


„Până acum, povestea noastră decurge foarte frumos”, spune Darko Stoleski, în timpul interviului cu care, spune el în glumă, a spart gheaţa, fiind prima discuţie cu un jurnalist, într-o zi aglomerată în care a avut întâlniri şi cu membri ai managementului din compania mamă. Dezinvolt şi atent la detalii, ascultă atent şi dă explicaţii clare despre parcursul firmei întemeiată în iunie 2022. „Principalul obiectiv pentru primul an de activitate pe piaţa locală a fost construirea echipei, iar targetul legat de vânzări a fost depăşit cu 30%, astfel încât am trecut de pragul de 10 milioane de euro în 2023. În primele patru luni ale acestui an, vânzările consolidate pe piaţa locală au fost cu 27% mai mari faţă de perioada similară a anului trecut”, conform executivului macedonean. El povesteşte că Alkaloid este o companie farmaceutică care produce generice, cu o istorie de aproape 90 de ani, cu sediul în Macedonia de Nord, zona în care a început cu succes povestea firmei, care a trecut prin mai multe faze, de la naţionalizare la paşii spre a deveni o companie privată, listată de mai mult de două decenii la bursă şi expansiunea la nivel global, fiind prezentă acum în circa 50 de ţări. Grupul are în prezent 2.910 angajaţi, dintre care 2.215 în ţară şi 695 în filialele şi reprezentanţele sale din străinătate.

În prezent, modelul de afaceri vizează extinderea pe alte pieţe, aceasta fiind una dintre priorităţile grupului. „În România, povestea noastră nu este atât de proaspătă: chiar dacă am deschis filiala în urmă cu mai puţin de doi ani, o parte din produse au intrat anterior pe piaţa din România prin intermediul partenerilor”, conform lui Darko Stoleski. Astfel, prima colaborare cu piaţa locală datează din 2004. Prin urmare, produsele importate sunt destul de cunoscute în rândul medicilor, farmaciştilor şi consumatorilor de pe piaţa românească. „Un obiectiv important a fost realizarea unei conexiuni între brandurile deja cunoscute către profesioniştii în domeniul sănătăţii şi marca Alkaloid ca producător, întrucât filiala a apărut mai târziu decât produsele. Pentru majoritatea medicilor, Xifia şi Forexo erau bine cunoscute, dar a trebuit să desenăm de la zero imaginea pentru brandul Alkaloid”, adaugă reprezentantul companiei.

Cât priveşte obiectivul pe termen lung pe piaţa românească, „este acelaşi ca în toate pieţele în care compania operează: a aduce produse de înaltă calitate la preţuri accesibile pacienţilor şi consumatorilor români”, susţine reprezentantul Alkaloid. Portofoliul actual al companiei cuprinde în România mai multe antibiotice (ca Xifia şi Forexo), un produs pentru tratamentul hiperplaziei benigne de prostată şi suplimente alimentare pentru femeile care intenţionează să rămână însărcinate, sunt însărcinate şi cele care alăptează. În plus, prin intermediul parteneriatului cu MagnaPharm Marketing & Sales România, compania pune pe piaţă o gamă de produse pentru ameliorarea durerii, a simptomelor răcelii şi gripei, vândute sub marca Caffetin. „Anul acesta intenţionăm să lansăm adiţional două suplimente alimentare, dintre care, unul pentru suplimentarea cu fier. Al doilea produs face parte dintr-un portofoliu mai mare pentru copii, consistent, de medicamente OTC şi suplimente alimentare, este o formulă unică de probiotice, vitamine şi minerale sub denumirea de Becutan KidsVits Multiimmuno. Până la sfârşitul anului 2024, planurile noastre sunt, de asemenea, să lansăm cea mai recentă inovaţie din Alkaloid, omeprazolul lichid, şi să punem la dispoziţia pacienţilor români acest medicament cu valoare adăugată”, spune Darko Stoleski.

În portofoliul actual se regăsesc trei antibiotice orale, Xifia (cefiximum), Forexo (cefpodoximum) şi Kimoks (moxifloxacinum). Cel mai cunoscut medicament dintre toate este Xifia, disponibil pe piaţa românească din 2014, singura variantă de cefiximă disponibilă în prezent în forme atât pentru adulţi cât şi pentru copii. „Mulţumită şi partenerilor noştri de afaceri Pharmalink SRL, care au lansat produsul pe piaţă, Xifia este un brand deja acceptat de profesioniştii în domeniul sănătăţii din România ca un antibiotic de încredere, fiind folosit anual de mii de pacienţi care au nevoie de tratament cu antibiotice, atât copii, cât şi adulţi. Al doilea antibiotic de mare importanţă din portofoliu, Forexo, este singurul produs cu cefpodoximă disponibil pe piaţa din România; există variante deopotrivă pentru copii şi adulţi”, spune executivul macedonean, care completează că firma pe care o reprezintă este specializată în producerea clasei de antibiotice cefalosporine, şi în special a antibioticului cefiximă (Xifia), pentru care este unul dintre cei mai mari producători din Europa. În portofoliul destinat pieţei româneşti se regăseşte şi un produs pentru tratamentul hiperplaziei benigne a prostatei, sub marca Seldono (tamsulosinum). În 2023 am lansat primul nostru supliment alimentar, PreMama duo, o formulă unică pe piaţa românească, menită să acopere nevoile suplimentare ale femeilor care planifică o sarcină, ale femeilor însărcinate şi ale femeilor care alăptează. Apreciem faptul că Societatea de Obstetrică şi Ginecologie din România recomandă PreMama duo şi îmbrăţişează formula unică de pe piaţă.

Compania farmaceutică macedoneană are în portofoliu produse din toate marile zone terapeutice. „Avem un portofoliu mare de produse destinate afecţiunilor cardiologice, deja lansate pe alte pieţe, şi un număr mare de produse pentru sistemul nervos central. În plus, suntem printre primii trei producători de terapie de substituţie pentru dependenţi, cum ar fi metadona lichidă. În plus, Alkaloid are o linie mare de OTC şi suplimente alimentare, o zonă ofertantă pentru noi în următorii ani, având în vedere tendinţa de creştere a consumului de medicamente OTC şi suplimente alimentare, şi ne propunem să ne dezvoltăm în acest segment în România. Deci există o multitudine de posibilităţi”, declară Darko Stoleski.

El subliniază că în prezent focusul său principal este construirea unei fundaţii solide bazate pe portofoliul actual şi lansarea de noi produse care vor fi construite ca mărci pe piaţa din România. „Suntem o companie de generice şi ne dorim să construim mărci care să fie aici mulţi ani, recunoscute de către clienţi, pacienţi, medici.”

O viteză superioară

Deşi o parte din produsele companiei producătoare de farmaceutice sunt deja prezente pe piaţă de ani buni, „în 2022 ne-am hotărât să mergem mai departe cu modelul nostru de afaceri şi să accentuăm în principal serviciile de promovare medicală, cu echipa care se concentrează 100% pe portofoliul Alkaloid”, punctează Darko Stoleski. El subliniază că deschiderea filialei din România a fost un pas strategic pentru că ţara este văzută ca având un mare potenţial prin prisma faptului că este membră a Uniunii Europene, dar şi din perspectiva comportamentului de consum şi a profesioniştilor din domeniul sănătăţii.


„Un obiectiv important a fost realizarea unei conexiuni între brandurile deja cunoscute de furnizorii români de asistenţă medicală şi marca Alkaloid ca producător, întrucât filiala a apărut mai târziu decât produsele. Pentru majoritatea medicilor, Xifia şi Forexo erau bine cunoscute, dar a trebuit să desenăm de la zero imaginea pentru brandul Alkaloid.”

Darko Stoleski, general manager al Alkaloid Bucharest


Planurile pentru viitorul apropiat vizează dezvoltarea portofoliului local de produse destinate consumului pediatric, iar pentru această divizie vor fi angajaţi încă opt oameni. „Cea mai mare dificultate este recrutarea, admite executivul, care punctează că Alkaloid are între principalele valori ale companiei «Oamenii înainte de toate», ceea ce înseamnă că avem încredere în oameni, încurajăm comunicarea în mod cât mai deschis şi apreciem oameni care au un nivel ridicat de integritate. Recrutarea e cea mai grea parte din afacere pentru că este dificil de găsit o potrivire perfectă – atât compania cât şi angajatul să împărtăşească aceleaşi valori, să aibă aceleaşi principii de muncă”, spune executivul. Tot el adaugă că sunt importante competenţele, experienţa, reuşitele anterioare, dar cel mai important este ca o persoană să aibă un înalt nivel de integritate, să fie onestă, interesată de comunicare şi învăţare, întrucât compania este dispusă să investească pentru creşterea cunoştinţelor membrilor echipei. În ce priveşte recrutarea, lucrurile s-au schimbat destul de mult pe parcursul anilor, admite reprezentantul companiei farmaceutice, „dar contează ca oamenii să se simtă bineveniţi şi valorizaţi, că au o contribuţie în ce priveşte rezultatele companiei şi că pot creşte odată cu ea. Avem o organizaţie solidă până acum, cei mai mulţi colegi făcând parte din echipa Alkaloid incă din prima jumătate a anului 2023.”

Cât priveşte specificul pieţei, Darko Stoleski spune că există multe asemănări între comportamentele consumatorilor, dar şi cu privire la mentalitatea medicilor cu ceea ce se regăseşte în alte pieţe cu care a intrat în contact în regiunea Centrală şi de Est a Europei, în special cu Macedonia. După intrarea în Uniunea Europeană, piaţa farmaceutică din România este în continuă creştere atât ca valoare, cât şi în volum. „Disponibilitatea medicamentelor pentru pacienţii români s-a îmbunătăţit în ultimii ani, ceee ce propulsează România ca fiind una dintre ţările de top ca potenţial din întreaga regiune. Un alt aspect important este că piaţa farma locală este foarte bine reglementată din punct de vedere al înregistrării de noi produse şi stabilire a preţului. Ca în toate pieţele, pe lângă oportunităţi, există şi provocări cum ar fi, presiuni legate de reducerea preţurilor la produsele farmaceutice. Totuşi în piaţa românească de produse generice s-a întâmplat un lucru bun”, conform executivului macedonean. El face referire la faptul că guvernul a luat decizia de a majora pragurile inferioare ale preţurilor reglementate din lista de rambursare din România şi „cu siguranţă acest lucru a fost pozitiv, un pas apreciat de către toţi producătorii farmaceutici. Orice producător a fost impactat de această creştere a preţului, iar noi suntem în clasa celor mai ieftine generice prezente pe piaţa românească. În plus, trebuie să apreciez decizia de anul acesta a autorităţilor de a îngheţa preţurile medicamentelor până la sfârşitul anului, pentru că ne ajută să menţinem produsele pe piaţa din România cu un grad îmbunătăţit de predictibilitate, esenţial în crearea planurilor de afaceri.”

Alkaloid AD Skopje a încheiat recent cea mai importantă investiţie din ultimele două decenii, cu o valoare de 19,4 milioane de euro, care a vizat creşterea capacităţii de producţie.


Ani cu plusuri

Alkaloid AD Skopje este listată din 2002 şi acţiunile sale se numără printre cele mai tranzacţionate şi mai lichide de la Bursa de Valori din Macedonia. Preţul mediu al acţiunilor Alkaloid AD Skopje pentru 2023 a fost de 289 euro, iar în perioada ianuarie-martie 2024, preţul mediu a fost de 318 euro pe acţiune, conform informaţiilor oferite de companie. Capitalizarea bursieră actuală a companiei este de aproximativ 472 milioane de euro.

La nivel global, în 2023, Alkaloid a atins vânzări consolidate de 268,3 milioane de euro, în creştere cu 16% faţă de 2022. Cea mai mare pondere din totalul vânzărilor consolidate aparţine segmentului farmaceutic cu 90%, iar segmentul chimie, cosmetică şi botanică are o pondere de 10%. Circa 70% din vânzările totale provin din exporturi, iar defalcarea pe regiuni arată că ţările din Europa de Sud-Est au ocupat 29% din vânzări, 22% din vânzări au fost în ţările din Europa de Vest, Europa de Est a contribuit cu 17%, în timp ce alte pieţe reprezintă 1% din totalul vânzărilor consolidate. Exportul total consolidat al companiei a crescut cu 17%, iar România a fost una dintre ţările cu cea mai mare creştere a vânzărilor în 2023, mai precis, o creştere de 66% a vânzărilor consolidate faţă de 2022. În 2023, filiala din România a Alkaloid a contribuit cu aproape 10,4 milioane de euro vânzări nete consolidate.

În primul trimestru al anului curent grupul a continuat tendinţa de creştere, ajungând la vânzări consolidate de 79,9 milioane de euro, în creştere cu 13% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Vânzările din România au fost din nou printre cele cu cea mai mare creştere, înregistrând un avans de 27% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, punctează Darko Stoleski.

Miza pe investiţii

„Pe parcursul ultimilor cinci ani, compania a derulat investiţii de mai mult de 220 de milioane de euro”, afirmă reprezentantul Alkaloid, care completează că grupul este prezent în 13 ţări din regiune, dar cele mai mari sume au vizat Macedonia, întrucât acolo sunt amplasate aproape toate liniile de producţie.

Alkaloid AD Skopje a încheiat recent cea mai importantă investiţie din ultimele două decenii, cu o valoare de 19,4 milioane de euro, care a vizat creşterea capacităţii de producţie. Proiectul a ţintit dezvoltarea unei unităţi de fabricare a formelor farmaceutice solide, denumită „Departamentul Tablete 2.0”, împreună cu infrastructura tehnică aferentă. Noua infrastructură tehnică şi tehnologică, concepută să dubleze volumul de producţie şi să sporească flexibilitatea producţiei de forme farmaceutice solide, se întinde pe 6.200 de metri pătraţi, cuprinzând atât instalaţiile de producţie, cât şi pe cele tehnice. „În ultimii 15 ani, am întreprins diverse eforturi de investiţii în valoare totală de 220 de milioane de euro şi intenţionăm să continuăm pe această traiectorie în viitor. Ca recunoaştere a eforturilor noastre de investiţii din 2018 până în 2022, în valoare totală de 104,1 milioane de euro, Forumul de Investiţii cu 6 Camere din Balcanii de Vest (WB6CIF), în 2023, a desemnat Alkaloid drept «cel mai mare investitor din Balcanii de Vest»”, conform companiei Alkaloid.

Tot el adaugă că departamentul de cercetare şi dezvoltare din Macedonia s-a extins constant. Divizia fost înfiinţată în urmă cu exact 15 ani de la zero, odată cu inaugurarea Institutului de Cercetare şi Dezvoltare. „În prezent, cuprinde o forţă de muncă de 170 de persoane, dintre care peste 150 deţin diplome avansate, cum ar fi master sau doctorat. Mai multe echipe din cadrul institutului nostru de cercetare şi dezvoltare lucrează la dezvoltarea diferitelor grupuri de produse prin care, pe lângă expertiza noastră internă, valorificăm şi cunoştinţele consultanţilor externi. Recent, formula revoluţionară a lui Alkaloid AD de omeprazol lichid gata de utilizare, un medicament cu valoare adăugată reprezentând primul de acest gen din lume, a fost premiat cu Patentul Anului 2023 de către Oficiul de Stat al Proprietăţii Industriale din Macedonia”, conform declaraţiilor Alkaloid. În prezent, laboratoarele de dezvoltare ale companiei lucrează la alte câteva formule inovatoare.

Două decenii de creştere

Compania şi-a crescut vânzările consolidate de la aproximativ 53 milioane de euro în 2005, până la 268,3 milioane de euro în 2023. În ultimii cinci ani, compania a avut o rată medie anuală de creştere de 12,4%. (mil. euro)

În ultimii ani, Alkaloid s-a angajat într-un proces de reproiectare a produselor farmaceutice generice existente pentru indicaţii noi. Scopul a fost de a dezvolta medicamente cu valoare adăugată care să abordeze tratamentul şi să îndeplinească nevoile individuale sau ale unor grupuri specifice de pacienţi. „Investiţiile strategice care vizează modernizarea portofoliului de produse au dus la dezvoltarea cu succes a primului medicament brevetat cu valoare adăugată din portofoliul Alkaloid. Acest medicament este conceput în primul rând pentru a trata esofagita de reflux şi boala de reflux gastroesofagian (BRGE). Inhibitorii pompei de protoni, inclusiv omeprazolul, sunt medicamentele preferate pentru tratarea esofagitei de reflux şi a BRGE”, conform explicaţiilor Alkaloid. Aceste medicamente sunt de obicei disponibile sub formă de tablete şi capsule gastrorezistente, precum şi sub formă de pulbere pentru dizolvare. „Într-o descoperire revoluţionară, Alkaloid a dezvoltat pentru prima dată în istorie omeprazol lichid gata de utilizare. Noutatea acestui produs constă în includerea a două soluţii separate într-un pachet cu două camere. La deschidere, aceste soluţii se amestecă automat pentru a oferi omeprazol lichid gata de utilizare”. Primele autorizaţii de introducere pe piaţă pentru acest medicament au fost acordate pentru pieţele macedoneană şi cea din Marea Britanie. „Procesele de înregistrare sunt în desfăşurare pentru ţările europene şi ne aflăm în prezent în faza de înregistrare naţională în România, unde am dori să-l punem la dispoziţie pacienţilor până la sfârşitul anului”, conchide reprezentantul Alkaloid.   

4  întrebări pentru Darko Stoleski, general manager al Alkaloid Bucharest

1. Aceasta este prima funcţie de GENERAL MANAGER peste hotare. Cum aţi reacţionat când vi s-a propus? Sunt de formaţie medic, dar imediat după absolvirea cursurilor universitare am „sărit” în industria farmaceutică. Sunt deja în domeniu de 17 ani, iar parcursul meu include mai multe poziţii, în două companii.

Rolul din România este o primă poziţie la nivel de General Manager în cadrul acestei companii, în care lucrez de şase ani. Anterior, am avut rolul de manager regional de marketing şi vânzări pentru filiala croată, fiind legătura directă între sediul central şi filiala respectivă. Cu siguranţă, aceasta a fost o pregătire bună.

Când mi s-a propus acest rol am reacţionat în mod pozitiv, mi-a plăcut ideea de a înfiinţa o nouă filială şi de a crea cultura organizaţională. Este o provocare foarte dificilă, dar, de asemenea, oferă şi satisfacţii. Consider că un astfel de rol este un privilegiu.

2. Ce stil de management aveţi? Mă bazez pe ideea de a oferi recunoaştere celor care se străduiesc să fie o versiune mai bună a lor. Îi încurajez să ia decizii pentru a-şi atinge obiectivele, dar sunt alături de ei atunci când vor să discute deschis şi direct. Încercăm să identificăm împreună, dacă e nevoie, problema şi soluţia.

3.Când aţi avut primul contact cu România şi cât de mult s-a schimbat ţara între timp?

Am „făcut cunoştinţă” cu România în perioada 2012-2013, din prisma rolului pe care l-am deţinut anterior venirii mele la Alkaloid; pe-atunci, erau dificultăţi în finanţarea medicamentelor inovatoare. Acum, observ că lucrurile sunt schimbate mult în bine. În plus, de la venirea mea, acum aproape doi ani, am observat o mentalitate pozitivă, oameni foarte primitori şi dispuşi să ofere ajutor, în diferite aspecte. Bucureştiul este un oraş foarte sigur, un aspect foarte important pentru cei cărora li se propune să-şi continue viaţa şi cariera în acest loc.

4. Ce vă lipseşte cel mai mult de acasă?

Cu siguranţă familia şi prietenii. Mergem cât de des putem la Skopje (capitala Macedoniei – n.red.) – de regulă de sărbători cum sunt Paştele şi Crăciunul, o perioadă din concediul de vară.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.