În aproape trei ore de discuţie, Ludwik Sobolewski a spus în repetate rânduri despre sine că este „un mascul alfa", referindu-se deopotrivă la modul în care acţionează şi gândeşte. Scos ca din cutie, în ciuda codului portocaliu de viscol şi a faptului că venea direct de la aeroport, după ce zborul dinspre Kazahstan întârziase multe ore, polonezul a povestit traseul său profesional vorbind rar şi cumpătat. „Ajung acolo în două minute" a spus sobru în câteva rânduri, când cineva încerca să îndrepte conversaţia spre traseul iniţial; s-a dovedit că detaliile aveau rostul lor, în a creiona deopotrivă personalitatea dar şi momentele-cheie care i-au marcat parcursul profesional. Adaugă că nu este modest şi îşi dezvăluie povestea lăsând deoparte, din când în când, amănuntele „prea personale". Detaliază însă discuţiile telefonice care i-au schimbat viaţa şi ce rezonanţă au pentru el cuvintele: „Ludwik, avem o problemă".

A fost numit director general al BVB la începutul lunii iulie şi a preluat conducerea executivă la aproape două luni, în urma avizării, pe 21 august, de către Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF). Iar mandatul său nu este câtuşi de puţin uşor, dat fiind că BVB este aproape inertă în comparaţie cu alte instituţii din regiune. „Când am văzut (...) că rulajul pe bursa de la Bucureşti a fost de doar 2 milioane de euro, iar în aceeaşi zi bursa din Varşovia a emis raportul lunar anunţând un rulaj zilnic de 200 milioane de euro, mi-am dat seama că nu vorbim despre ce măsuri sunt necesare pentru îmbunătăţirea lichidităţii pe bursa de la Bucureşti, ci de măsuri de creare de lichiditate", declara el anterior. Ţelul lui Sobolewski este ca BVB să ajungă în cel mult doi ani comparabilă cu pieţele de la Budapesta şi Praga, iar pe termen mai lung să devină a doua piaţă din regiune după cea de la Varşovia. 

Ludwik Sobolewski s-a născut într-un oraş de provincie polonez din sud-vestul ţării, „un oraş frumos cu o istorie complicată şi interesantă„, iar apoi a urmat cursurile universităţii la Cracovia. Era hotărât la acea vreme să devină avocat, din pricina prea multor cărţi şi filme americane, mărturiseşte acum. Şi-a încheiat studiile la facultatea de drept în 1989, an în care a fost ales un prim-ministru care nu era comunist. În vara acelui an, cu câteva luni înainte de alegerile libere, a făcut practică în biroul unui procuror, însă chiar dacă era absolvent a unei facultăţi de drept prestigioase, a constatat că „nu erau foarte multe oportunităţi pentru un avocat practicant. Era abia începutul începutului", spune el referindu-se la transformările profunde prin care trecea ţara, în care regimul comunist apusese. Trebuia să aleagă un drum şi, spune el, una dintre cele mai prestigioase alegeri pe care le putea face un absolvent era să lucreze în mediul academic.

A devenit asistent la facultatea de drept, la 24 de ani, în domeniul istoriei dreptului, iar între însărcinările sale se număra cititul textelor vechi, chiar şi în latină. „A fost un exerciţiu foarte bun pentru că tinerii studenţi, de 18-19 de ani, erau nerăbdători să-şi dezvolte carierele. Era o provocare pentru mine să le trezesc interesul în istoria dreptului. Nu toţi avem înclinaţia de a fi povestitori, de a face analogii între dreptul contemporan şi cel vechi.„ La acea vreme nu putea să ţină discursuri fără să meargă şi „chiar şi acum, după atâţia ani, sunt încă tentat să mă mişc„, aşa că după 5-6 lecţii era foarte obosit. Cariera academică nu a durat foarte mult, pentru că totul era foarte dinamic, iar colegii săi de facultate deveneau figuri importante în administraţie şi politic. „Deveneau, de pildă, ambasadori în Germania şi Italia sau miniştri adjuncţi. Cred că a fost bine că multor tineri li s-a oferit această şansă, de a deveni figuri proeminente în noul sistem care se forma. Riscant, dar de succes." Mulţi dintre aceşti tineri, punctează polonezul, au trecut cu brio acest test şi s-au consacrat de-a lungul anilor ce au urmat.