Încă de pe băncile facultăţii, lui Horia Cardoş, fondator şi CEO Agroland, i-a plăcut să facă business. Angajat nu a fost niciodată, aşa că a învăţat cum se gestionează o companie din propriile greşeli. A avut, de-a lungul parcursului antreprenorial întins pe mai bine de două decenii şi jumătate, atât eşecuri usturătoare, cât şi succese notabile. A luat decizii care au schimbat radical viitorul afacerilor pe care le conduce, iar acum se pregăteşte să plece în căutarea unui executiv căruia să îi predea ştafeta pentru a se concentra pe următoarea bornă din evoluţia companiei: extinderea internaţională. Ce lecţii a deprins din carieră, ce sfaturi are pentru tinerii antreprenori aflaţi la început de drum şi cum arată planurile sale şi ale companiei pentru perioada următoare ne-a povestit în cel mai recent eveniment Meet the CEO, organizat de Business MAGAZIN.

„Revoluţia m-a prins pe stradă, la Timişoara. Au fost nişte zile foarte dure din toate punctele de vedere”, îşi începe Horia Cardoş povestea. În ultimii ani ai comunismului, îşi aminteşte el, Timişoara era puţin diferită faţă de restul ţării – se făcea bişniţă. „Fiind student, având venituri limitate, o alocaţie din partea părinţilor, evident că nu îmi ajungeau banii. Am încercat să îi suplinesc şi mi-a ieşit destul de bine. Cumpăram ţigări sau alte produse de contrabandă şi semicontrabandă – şi le expediam altor prieteni de-ai mei, studenţi în alte centre universitare. Dar evident că nu făceam business, ci cheltuiam ceea ce câştigam.”

A venit Revoluţia, căreia i-a urmat o perioadă foarte efervescentă, în care încă nu reuşea să capitalizeze veniturile pe care le încasa, fiind vorba de sume foarte mici. „Dar, comparativ cu salariile pe care părinţii noştri le aveau atunci, câştigam destul de bine.”

De la zero

În anii '90 a avut mai multe businessuri mărunte de distribuţie. În acest timp, unul dintre furnizori l-a întrebat dacă este dispus să se apuce să construiască o reţea de distribuţie pentru o companie de medicamente veterinare din Italia. „Zis şi făcut, m-am apucat, pentru că aveam suficient timp şi foarte multă energie, bani mai puţini. În '96 am preluat o firmă din Arad, unde eram asociat cu acei tipi din Italia, iar în '97 am răscumpărat partea lor şi am pornit mai departe de unul singur. Am împrumutat bani de la prieteni, de la părinţi, vreo 20.000 de euro, şi am început foarte entuziast acest business. Lucrurile mergeau foarte bine, până s-a pus problema încasării contravalorii produselor vândute, unde au început să apară probleme foarte mari. Pe vremea aceea, zona de zootehnie avea foarte puţini clienţi privaţi şi aceia foarte mici. Existau doar ferme în proprietatea statului sau foste I.A.S-uri. Am reuşit să pierd toţi cei 20.000 de euro, aşa că a trebuit mă reorientez.”

Deşi nu avea nicio legătură cu agricultura sau zootehnia, fiind absolvent de chimie industrială la Politehnica din Timişoara (în ciuda faptului că nu îi plăcea chimia, fapt pentru care a repetat chiar anul patru o dată şi de două ori anul cinci), iar cu businessul avea legătură doar din piaţă, începuse să fie pasionat de domeniu, aşa că a început să studieze afacerile din zona zootehniei şi a agriculturii şi a considerat că merită să rămână în acest sector, să îi mai ofere o şansă. „Şi atunci am schimbat complet modelul de business. De la un model de distribuţie către clienţii mari, cu marje mici şi termene de încasare foarte lungi, am zis că poate e mai interesant să mă reorientez spre retail, unde pot să le cer clienţilor mici marje mult mai mari, termenele de plată fiind practic inexistente într-un magazin, iar riscul de neplată la fel, inexistent.”

Rădăcini pe malul Begăi

A deschis, aşadar, în 1997, în Timişoara, primul magazin de produse pentru fermieri, pe strada Ialomiţa (actuala Divizia 9 Cavalerie), o stradă comercială, unde aveau să se alăture mai târziu, ca vecini, cei de la Dedeman. „Între timp strada şi-a schimbat denumirea, dar noi am rămas tot acolo. Magazinul funcţionează şi astăzi, dar între timp a fost depăşit ca vânzări de foarte multe dintre magazinele noastre.” Horia Cardoş spune că i-a plăcut atât de mult zona respectivă încât în doi ani a reuşit să cumpere un teren şi şi-a construit o casă chiar în spatele respectivei străzi. „Aproape în fiecare zi trec prin faţa acestui magazin şi simt o nostalgie, mă bucur că acel eşec, din primele zile în care făceam business, m-a dus într-o direcţie în care mă simt mult mai bine şi putem să avem un impact mai important.”

Antreprenorul îşi aminteşte că primul său angajat a avut un salariu de 100 de mărci. „Cu 100 de mărci la vremea aceea cumpărai lângă Timişoara un hectar de pământ. Dacă e să facem echivalarea, cred că angajaţii au pierdut, pentru că acum un salariu este 1.000-2.000 de euro, 3.000 pentru un profesionist, iar un hectar de teren, între 6.000 şi 15.000.”

A atras ulterior, în urma unei vizite făcute la un târg din Bucureşti, în toamna anului 1996, unde îşi exprimase către mai multe companii interesul de a deveni distribuitorul lor în zona de Vest, parteneriatul unei companii din Ungaria, parte a unui concern american. „Ei intenţionau să deschidă o fabrică de furaje în Salonta. Ţin minte şi acum că în '97, cu toţi banii câştigaţi şi pierduţi, câştigaţi şi pierduţi din nou, încă nu aveam maşină, aşa că m-am dus la ei cu trenul. Mi-au spus că îmi trebuie camioane, depozite, garanţie.

Le-am spus că depozite şi camioane închiriez, iar de garanţie fac rost de undeva, de la un prieten. Oamenii m-au acceptat în acel moment şi am reuşit să pornesc colaborarea cu ei, cu această fabrică de furaje, care a şi însemnat cumva motorul dezvoltării noastre, pentru că la vremea aceea nu prea se găseau. Oamenii în continuare creşteau păsări şi animale la curte.” În acelaşi an şi-a cumpărat şi prima maşină, o Dacia second-hand, primul automobil nou – un Daewoo Cielo – achiziţionându-l abia doi ani mai târizu.

Cititi aici materialul integral