100 TINERI MANAGERI DE TOP - Mădălina Bălan, Hart HR Consulting

Autor: Ioana Mihai-Andrei Postat la 03 noiembrie 2012 566 afişări

Mădălina Bălan a livrat sute de sesiuni de dezvoltare de competenţe în zona de resurse umane, instruind peste 1.000 de manageri şi specialişti în resurse umane.

"Am început să lucrez în consultanţă de resurse umane şi am rămas în acest domeniu de mai bine de 10 ani", spune Mădălina Bălan. Este o specializare care i-a permis să se dezvolte uşor, având în vedere că profesia sa este cea de psiholog. A lucrat încă din timpul facultăţii, ca profesoară suplinitoare la un liceu din Bucureşti şi visa ca la finalul studiilor să se angajeze ca psiholog judiciar. "Mi s-a propus ca la finalul studiilor să rămân în facultate ca asistent preparator, însă am refuzat şi întâmplarea a făcut să încep să lucrez în cadrul unei agenţii de recrutare - Snelling, devenită ulterior Aims Human Capital", îşi aminteşte Mădălina.

După şase ani în care a lucrat pentru Aims Human Capital, în calitate de consultant şi apoi business development manager, s-a mutat la BIA, o companie abia preluată de fondul de investiţii Gemisa, unde a fost director general adjunct. Nu a rămas decât un an, până în 2006, când a decis să-şi înfiinţeze propria afacere în domeniul pe care îl cunoştea şi în care lucrase până atunci. Compania s-a numit încă de la început HART Human Resources Consulting şi s-a specializat în activităţi de recrutare şi selecţie şi apoi de business development, concepere şi livrare de programe de training. "De-a lungul carierei mele am fost implicată mereu în business development, vânzări, dar şi în activităţi de consultanţă pentru sute de companii multinaţionale", spune Bălan.

A livrat sute de sesiuni de dezvoltare de competenţe în zona de resurse umane, instruind peste 1.000 de manageri şi specialişti în resurse umane, iar în ultimii cinci ani a participat direct la proiecte de evaluare şi dezvoltare cu peste 2.000 de persoane din zeci de companii. Din 2008 a aliniat HART HR Consulting la grupul de companii de consultanţă Assessment Systems International, cu prezenţă şi parteneri în 10 ţări din Europa Centrală şi de Est. "Pentru următorii ani mi-am propus să dezvolt compania în România, dar şi în Europa Centrală şi de Est. Sunt deja demarate o serie de acţiuni în acest sens", conchide Mădălina Bălan.


100 de tineri manageri sau antreprenori care, la nici 40 de ani, conduc companii cu afaceri de milioane euro sunt puşi anual, încă din 2006, în lumina reflectoarelor de jurnaliştii BUSINESS Magazin. Indiferent că sunt formaţi în multinaţionale sau au dobândit experienţă clădind propriile afaceri, ei sunt nu numai etalonul mediului de business românesc, ci şi cei care trasează direcţiile economiei.

BUSINESS Magazin vă prezintă a şaptea ediţie a catalogului 100 TINERI MANAGERI DE TOP. Catalogul este disponibil din data de 28 mai la toate punctele de difuzarea a presei Inmedio si Relay la pretul de 25 lei.

Urmărește Business Magazin

/lideri/100-tineri-manageri-de-top-madalina-balan-hart-hr-consulting-10273011
10273011
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.