A făcut cel mai mare pariu tehnologic şi i-a reuşit. Anul acesta a vândut compania pentru 15 milioane de dolari

Postat la 06 aprilie 2017 82 afişări

Andrei Pitiş este fondatorul start-up-ului Vector Watch, cel mai mare pariu tehnologic şi comercial al unor antreprenori români în industria globală a gadgeturilor purtabile.

A făcut cel mai mare pariu tehnologic şi i-a reuşit. Anul acesta a vândut compania pentru 15 milioane de dolari

În urmă cu aproximativ un an, compania a lansat o colecţie de 12 smartwatch-uri. „Când Vector Watch s-a născut, am pornit de la ideea că viaţa noastră este extrem de fragmentată, că ar trebui să fie mai puţin dependentă de telefon şi de notificările acestuia: vezi pe ceas cine te sună şi cine îţi scrie şi de ce este asta important, aşa că poţi să decizi să ignori persoana respectivă; altfel, dacă iei telefonul ca să vezi SMS-ul, poate începi să răspunzi, poate mai intri şi în alte aplicaţii şi aşa pierzi 10 minute. 10 minute, de mai multe ori pe zi, înseamnă mult timp pierdut“, descria antreprenorul, într-un interviu acordat anterior, ideea care a stat la baza conceptului Vector Watch.

Andrei Pitiş ezită să facă estimări exacte despre numărul de unităţi pe care şi-a propus să le vândă anual, dar crede că vor ajunge în top 5 al producătorilor de smartwatch-uri, cu câteva zeci de mii de ceasuri vândute într-un an la nivel global, concurând cu jucători precum Apple, Samsung sau Motorola.

Anul trecut, compania Vector Watch a obţinut o nouă finanţare – a treia, în valoare de 5 milioane de dolari, care va fi utilizată pentru extinderea biroului din SUA şi dezvoltarea produsului, potrivit ZF. Aceasta este cea de-a treia investiţie a grupului Gecad în Vector, anterior start‑up‑ul a mai primit o finanţare de de 2 milioane de dolari şi o alta de 0,5 milioane de euro. 

Anul acesta reprezentanţii Vector Watch au anunţat pe site-ul companiei că au vândut compania către Fitbit, liderul de piaţă pe segmentul de fitness wearables. Iniţial nu au dezvăluit valoarea tranzacţiei, dar apoi în februarie 2017 a fost dezvăluit că Vector Watch a fost cumpărată pentru 15 milioane de dolari

Andrei Pitiş a fost director al companiei de IT Ixia în anii ‘90, iar apoi a devenit antreprenor. Una dintre ultimele sale investiţii înainte de Vector Watch a fost aplicaţia de administrare online a comenzilor de taxi Clever Taxi.

Puteţi citi mai multe despre Vector Watch aici

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.