A început afacerea într-o garsonieră, iar acum face 2,7 milioane de euro pe an

Autor: Ioana Matei Postat la 17 septembrie 2014 10319 afişări

A început afacerea într-o garsonieră, iar acum face 2,7 milioane de euro pe an

Marcel Vulpoi, profesor de contabilitate în cadrul Academiei de Studii Economice, a început afacerea V&TM într-o garsonieră.

În zece ani, a ajuns în topul firmelor de consultanţă fiscală şi audit, cu o cifră de afaceri care a crescut de la 30.000 de euro în 2004 la 2,7 milioane de euro anul trecut.

“Nu mi-am dorit să lucrez niciodată în multinaţionale şi nu am avut noroc în viaţă să merg la multe interviuri”, îşi descrie Marcel Vulpoi traseul carierei. 

A absolvit Academia de Studii Economice din Bucureşti, specializarea contabilitate, în 2000 şi, după o slujbă în asigurări şi alta la un supermarket din Pantelimon, s-a întors la ASE ca profesor. Tot atunci s-au conturat şi primele intenţii de a începe o afacere, care s-au concretizat în 2004, printr-o investiţie iniţială de 2.200 de dolari, închirierea unei garsoniere, doi angajaţi şi trei clienţi.

În prezent, echipa V&TM este formată din 75 de profesionişti, din care o parte sunt recrutaţi de pe băncile ASE-ului, unde Vulpoi predă în continuare contabilitatea. Dacă ar fi să o ia de la capăt, nu ar schimba nimic din cariera sa, iar în viitor îşi propune să continue activitatea V&TM, dar şi pe cea de profesor în cadrul ASE.


Marcel Vulpoi face parte din promoţia tinerilor manageri de top din 2014. Citeşte în premieră alte 99 de poveşti de succes ale tinerilor manageri din România în a noua ediţie a catalogului 100 TINERI MANAGERI DE TOP, lansat de Business Magazin în luna mai.


Comandă acum catalogul în format electronic la preţul de 35 lei.

Cantitate: buc.
 


Urmărește Business Magazin

/lideri/a-inceput-afacerea-intr-o-garsoniera-iar-acum-face-2-7-milioane-de-euro-pe-an-13280730
13280730
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.