A pornit ca reprezentat medical, iar acum este director naţional de vânzări

Postat la 08 octombrie 2015 2830 afişări

Geanina Durigu a absolvit Universitatea de Medicină şi Farmacie din Bucureşti în 2005, când, în ultimul an de studii, s-a angajat la MedLife ca reprezentant medical. La vremea respectivă, MedLife avea o clinică şi un laborator de mici dimensiuni, astăzi fiind lider de piaţă cu milioane de pacienţi şi zeci de mii de analize procesate zilnic, iar Durigu este printre angajaţii care au crescut odată cu dezvoltarea companiei.

A pornit ca reprezentat medical, iar acum este director naţional de vânzări

Iniţial în MedLife a promovat serviciile de laborator, apoi odată cu fiecare deschidere de clinică a integrat în strategia de dezvoltare şi promovarea serviciilor aferente. „Prima situaţie de vânzări pe care am raportat-o a fost de 900 lei/lună, în acest moment suma pe laborator a ajuns la câteva milioane de euro anual“, spune Durigu.

Rezultatele obtinute pe parcursul anilor au avansat-o în poziţia de coordonator şi apoi director naţional de vânzări Laborator & Retail. Are în coordonare o echipă de 60 de oameni şi este responsabilă de strategia de dezvoltare si promovare a serviciilor de laborator şi retail. În cei 11 ani de activitate a atras în portofoliul MedLife câteva mii de medici colaboratori şi tot în această perioadă a reuşit să aducă trei ani consecutiv serviciile de laborator MedLife în topul preferinţelor medicilor externi.

Tot în acest interval a facilitat accesul pacienţilor din întreaga ţară la serviciile de laborator, MedLife fiind direct responsabilă de deschiderea a peste 60 de puncte de recoltare. „În acest moment provocările din fiecare zi care apar în MedLife mă motivează să rămân în această companie, să îmi depăşesc limitele şi să realizez ce mi-am propus - să menţin MedLife numărul unu inclusiv pe piaţa de laboratoare“.

Urmărește Business Magazin

/lideri/a-pornit-ca-reprezentat-medical-iar-acum-este-director-national-de-vanzari-14807911
14807911
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.