Cine este Adelina Badea, CEO-ul Mobexpert şi care sunt planurile ei pentru viitor
Adelina Badea s-a alăturat companiei Mobexpert în urmă cu 14 ani, primul rol fiind cel de director de magazine în cadrul filialei Mobexpert Iaşi, potrivit informaţiilor de pe LinkedIn.
A preluat mandatul de CEO în primăvara anului trecut, într-un an plin de provocări, ca urmare a crizei sanitare instaurate pe fondul pandemiei de COVID-19.
Ca parte a formării academice, executivul a urmat un Executive MBA în cadrul IEDC – Bled School of Management.
Spune că persoana care a inspirat-o dintotdeauna este soţul său, cel la care se duce atunci când are nevoie de ajutor şi de susţinere şi care a ajutat-o şi a sprijinit-o în tot ce a făcut de-a lungul timpului în proiectele sale.
Top 3 priorităţi pentru viitor:
1. Îmi doresc ca prin proiectele pe care le facem la Mobexpert să păstrăm clientul pe primul loc, deoarece este, în continuare, cel mai important pentru noi.
2. Ne dorim, de asemenea, să păstrăm calitatea produselor şi serviciilor la cele mai înalte standarde, aşa cum am făcut-o până acum.
3. Totodată, ne dorim să dezvoltăm în continuare linia de produse prin noua colecţie Mobexpert Modern, prin inovaţie şi atenţie la dorinţele clienţilor, pentru ca fiecare român să găsească ce îi place şi ce are nevoie.
Mi-am propus, alături de echipa Mobexpert, să venim cât mai aproape de toţi clienţii noştri prin deschiderea de noi magazine, atât de mari dimensiuni, dar şi de dimensiuni mai mici, în oraşele în care avem magazine proprii sau în care suntem prezenţi prin parteneri.
Profilul Adelinei Badea a apărut în anuarul 100 CEI MAI ADMIRAŢI CEO DIN ROMÂNIA, pe locul 39.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro