O absolventă de ASE are în subordine angajaţii din trei fabrici

Autor: Andreea Neferu Postat la 25 octombrie 2013 1171 afişări

Dacă nu ar fi ales o carieră de finanţistă, Mihaelei Chelu i-ar fi plăcut să scrie, povesteşte ea acum. Lucrează la Wienerberger de 11 ani şi are în subordine departamentul financiar, echipele din cele trei fabrici, precum şi departamentele de IT şi achiziţii.



Mihaela Chelu este una din eroinele Catalogului "200 cele mai puternice femei din business", care va fi lansat în curând, şi ale galei "Woman in Power" (19 martie 2014).



Mihaela Chelu a absolvit ASE în 1997 şi a urmat cursurile EMBA la Tiffin University, SUA, între 2005 şi 2007. Mihaela Chelu coordonează direct cinci oameni, manageri de departamente şi, povesteşte ea, „am în responsabilitate funcţiile financiare, de producţie, achiziţie şi IT ale companiei, care înglobează şi echipele din cele trei capacităţi de producţie (de la Gura Ocniţei, Sibiu, Tritienii de Jos). În total, 171 angajaţi".

Mihaela Chelu povesteşte acum că un moment aparte în cariera sa a fost anul 2004, când Wienerberger, pe lângă lansarea primei fabrici moderne de blocuri ceramice la Gura Ocniţei, judeţul Dâmboviţa, a achiziţionat şi o fabrică de cărămizi la Sibiu. „Se întâlneau la vremea respectivă două culturi organizaţionale diferite, care trebuia armonizate.„ Pe de-o parte, povesteşte ea, echipa veche a fabricii, crescută după principiile unei culturi învechite, depăşită de noile trenduri; pe de altă parte, echipa Wienerberger, tânără, entuziastă, foarte dinamică şi dornică să împărtăşească din expertiza sa. „În orice momente de acest gen, există presiune şi o stare tensionată, însă ambele părţi au privit dincolo de aparenţele imediate şi au mers înainte, înţelegând că au obiective comune.„ Pe termen lung se vede tot în boardul unei companii care se ocupă de „producţie sustenabilă în România".

FUNCŢIE member of the board, finance and production director, Wienerberger România

VÂRSTĂ 38 de ani

ACŢIONARIAT Wienerberger International NV, Olanda

CIFRĂ DE AFACERI 2011 108 milioane de lei

ANGAJAŢI 203


100 de tineri manageri sau antreprenori care, la nici 40 de ani, conduc companii cu afaceri de milioane euro sunt puşi anual, încă din 2006, în lumina reflectoarelor de jurnaliştii BUSINESS Magazin. Indiferent că sunt formaţi în multinaţionale sau au dobândit experienţă clădind propriile afaceri, ei sunt nu numai etalonul mediului de business românesc, ci şi cei care trasează direcţiile economiei.

BUSINESS Magazin vă prezintă a opta ediţie a catalogului 100 TINERI MANAGERI DE TOP. Catalogul este disponibil din luna mai la toate punctele de difuzarea a presei Inmedio si Relay la pretul de 35 lei.

Urmărește Business Magazin

/lideri/o-absolventa-de-ase-are-in-subordine-angajatii-din-trei-fabrici-11562033
11562033
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.