Radu Timiş
Radu Timiş, Cris-Tim
Radu Timiş a pierdut de două ori tot ce a investit, a treia oară a plecat la drum cu un chioşc, iar afacerile sale depăşesc azi 80 de milioane de euro. Radu Timiş a construit din temelii Cris-Tim, a inventat marca Salam Săsesc şi ţinteşte vânzări de cinci ori mai mari până în 2022.
Radu Timiş nu crede că spiritul antreprenorial poate fi dobândit, ci pur şi simplu, ne naştem sau nu cu simţul banilor. Simte că are nişe noi de atacat, iar lista de planuri pe care vrea să le pună în aplicare e lungă. Compania lui Radu Timiş a înregistrat în 2012 o cifră de afaceri de 83 de milioane de euro şi cel mai bun EBITDA, de 10,5 milioane de euro, din istoria Cris-Tim. Radu Timiş a influenţat decisiv piaţa preparatelor de carne din România. Radu Timiş a construit grupul Cris-Tim, compus din şapte firme, cu activităţi în principal în producţia, distribuţia şi vânzarea preparatelor din carne. Antreprenorul în vârstă de 50 de ani spune că s-a născut cu "simţul banilor", iar un exemplu este faptul că părinţii i-au dat bani doar în prima lună de studenţie, iar apoi "le trimiteam eu bani acasă".
Radu Timiş este absolvent al Institutului Naţional de Educaţie Fizică şi Sport din Bucureşti, iar după terminarea studiilor a lucrat ca profesor în Olteniţa vreme de trei ani.
La începutul lui 1990 s-a întors în Bucureşti şi s-a angajat timp de doi ani ca instructor sportiv la piscina fostului hotel Bucureşti, actualul Radisson. Primii paşi de antreprenoriat au fost făcuţi în 1992, în domenii care nu au nicio legătură cu activitatea din prezent. Deşi a fost tentat să-şi facă o farmacie în loc de chioşc ("iar cu ambiţia şi tenacitatea mea ajungeam departe"), este încredinţat că alegerea făcută este potrivită. "Viitorul businessului, în afară de energie, va fi mâncarea", spune Radu Timiş, care face referire la prognoza ONU pentru 2030, când preţurile alimentelor ar putea fi de 100-170 de ori mai mari decât acum. "În cinci ani, când se va termina criza, va începe criza alimentară, iar alimentele vor fi precum aurul."
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro