Tineri manageri de top 2016: Laura Piscan, retail channel manager Orange România
34 DE ANI / RETAIL CHANNEL MANAGER / ORANGE ROMANIA
VENITURI ORANGE ROMÂNIA PRIMUL TRIMESTRU 2016: 235,5 MILIOANE DE EURO
Laura Piscan are 34 de ani, ocupă postul de retail channel manager şi se află în cadrul Orange România de la vârsta de 20 de ani, când a început să lucreze în departamentul de relaţii cu clienţii. „Patru ani mai târziu, coordonam deja o echipă de vânzări de zece oameni, după care au urmat alte echipe, mai mari şi diverse. Această experienţă m-a ajutat ulterior să înţeleg nevoile magazinelor, dar şi pe cele ale clienţilor, în rolurile de regional retail sales manager şi cel actual, de retail channel manager“, spune Piscan. În actuala poziţie are peste 700 de angajaţi în subordine, iar una dintre realizările importante în 2015 pentru Laura Piscan a fost lansarea primului Orange Smart Shop la Cluj.
În prezent există 5 magazine Orange Smart Shop, iar compania a obţinut venituri în valoare de 235,5 milioane de euro în primele trei luni ale anului, în creştere cu 6,5% faţă de perioada similară a anului trecut. Pentru a avea succes în carieră Laura Piscan este de părere „că e important să fii deschis, să înveţi mereu şi să ai o viziune mai largă decât pentru a răspunde strict cerinţelor actuale“.
Una dintre cele mai mari reuşite ale Laurei Piscan este „crearea unei echipe eficiente care reuşeşte să-şi atingă obiectivele“, având în vedere piaţa matură a telecomunicaţiilor din România.
Laura Piscan a absolvit Academia de Ştiinţe Economice şi a obţinut un EMBA la Wu Wien; iar peste zece ani se vede „alături de oameni talentaţi, coordonând proiecte care transformă businessul şi aduc un plus de valoare clienţilor“.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro